Anul calator 2016

      Cum anul 2016 s-a încheiat, un reminder al drumetiilor si expeditiilor efectuate pe parcursul lui este binevenit. Am avut un an plin de ture montane prin Bucegi, Fagaras, Parang, Piatra Craiului, Ciucas, Rararu ce a culminat in august cu atingerea celui mai inalt varf din Alpi – Mont Balnc.. Exceptand februarie, nu a fost luna in care sa nu explorez muntele, asa ca le voi prezenta in ordine cronologica.
Incep anul cu o drumetie usoara in Masivul Ciucas la mijlocul lui ianuarie, cand pe un ger naprasnic si vant puternic, urc de la Cabana Muntele Rosu spre Saua Gropsoarele. Traseul in mod normal este unul usor, insa pe o vreme capricioasa lucrurile se schimba radical. Infruntam gerul si viscolul si ajungem dupa vreo 2 ore in sa, dupa care ne lasam spre Cabana Ciucas, unde întâmpinam ceva probleme de orientare. Cu cateva opriri pentru a consulta GPS-ul, iesim din impas si in scurt timp ajungem la Cabana Ciucas,ulterior la Cabana Muntele Rosu.
     La o saptamana de Ciucas intr-o tura de o zi, exploram Masivul Piatra Mare pe zapada proaspat cazuta in cantitati mari, suportand un ger de -15 grade. Urcam pe Varful Piatra Mare penru a admira Bucegii, Baiului, Postavaru, dupa un mic popas in prealabil la Cabana Piatra Mare. Pe drumul familiar coboram rapid in Timisu de Jos la ultimul tren ce duce spre Bucuresti.
       Tot in luna ianuarie, in toiul iernii, accedem in Masivul Bucegi, pe cel mai inalt varf – Varful Omul. Cu un rucsac greu luam calea Malaiestilor, unde aveam sa innoptam la cort. Plecam din Azuga via Cabana Diham si la lasarea serii ajungem la Cabana Malaiesti, in preajma căreia montam cortul. Dupa o noapte alba in care nu am putut dormi din cauza vantului, dimineata “inotam” prin Hornurile Mari si înfruntăm ceata densa din partea superioara, pentru a ajunge pe Varful Omu 2507 m. Facem cale intoarsa la Malaiesti, coborând intr-un tarziu in Busteni pentru a lua trenul spre Bucuresti.
Luna februarie nu a fost una prielnica de munte, fie din cauza vremii, fie din lipsa timpului.
      Cum trecuse ceva timp de cand nu mai fusesem pe munte, dorinta era mare, asa ca in luna martie plec in Bucegi, pe traseul clasic ce urca din Sinaia in Curmatura Vf cu Dor si se lasa spre Cabana Padina, un loc ideal pentru a innopta. Cu planul schimbat peste noapte, ne ducem spre Bran prin Saua Strunga, fara insa a putea admira Culoarul Rucar – Bran sau Piatra Craiului din cauza cetii.
      Tot in martie, spre sfarsit de luna, gandul de a ajunge pe Varful Rosu prin Culmea Vacarea, nu s-a putut concretiza din cauza zapezii recent cazute in cantitati mari. In apropierea Varfului Catunu ne retragem si coboram la Cabana Voina  pe unde am urcat. Noaptea cuprindea masivul exact cand am ajuns la masina, dându-ne seama ca am luat o decizie buna. Daca nu renunțam la timp, ne prindea seara in creasta, fiind foarte greu sa coboram pe timp de noapte.
      Desi in luna aprilie pe munte iarna se da greu plecata, anul acesta in Piatra Craiului am prins o vreme de vara. Din Zarnesti urcam la Cabana Curmatura pe la Fantana lui Botorog, continuam prin Padinile Frumoase pana pe Vf Ascutit, luam o masa copioasa si strabatem creasta pana pe Varful Turnu. Totul in jur te captiva, luand dese pauze de poze si relaxare. Coboram de pe Vf Turnu la Curmatura pentru o noapte, loc ideal de povestit si legat prietenii cu drumetii ce trec pe aici.
      La nici o saptamana plec in Ciucas intr-o tura de o zi contra cronometru, fiind constransi de pierderea ultimul microbuz spre Bucuresti. Mergem pe poteca marcata cu banda albastra ce duce in Poiana Stanii timp de doua ore, loc din care pleaca mai multe trasee. Traseul ales de noi a fost cel ce urca pe Vf Zaganu pe Valea Pârâului Sterp. Dupa cateva poze pe varf, nu prea aveam mult timp de pierdut si coboram rapid la Stana Zaganu, mancam la mesele aflate langa stana si  intr-o ora suntem in orașul Cheia, încadrându-ne perfect in programul stabilit.
        Luna aprilie a fost una calduroasa si cand toata lumea credea ca am scapat de iarna, in luna mai ea s-a intors pe crestele muntilor nostri. Dupa vreo trei saptamani de asteptare, ne planificam o tura in Bucegiul captivant, mai exact pe Valea Gaura, una dintre cele mai frumoase vai din acest masiv. Plecam din Bran pe Valea Poarta, urcam pe Culmea Pantecele si de la Stana din Gaura urmam firul Vaii Gaura. Ne abatem putin din traseu pentru a ne bucura de Cascada Moara Dracului cu apele ei involburate. Creșterea in altitudine amplifica si mai mult dificultatea traseului, in multe fiind inca zapada sau gheata. Depasim ultimul prag ai vaii si ajungem in zona stanelor, loc in care aveam sa punem punct traseului din aceasta zi. Instalam cortul si asteptam apusul soarelui pentru a surprinde imagini frumoase. Noaptea a fost una linistita si perfecta de a dormi la cort. Dimineata ne-am trezit in voie si dupa ce am strans cortul, ne-am continuat traseul spre Vf Omu. Bem un ceai si mergem mai departe spre Babele pe o zapada moale, pe traseul de iarna. De la Babele coboram direct in Busteni pe Jepii Mici, cu atentie in unele locuri in care se putea aluneca.
        Oficial vara se instalase de ceva timp, dar in Fagaras iarna inca mai pastra ceva din capriciile ei. Daca la plecarea de la Piscul Negru si pe Valea Caltunui era o placere sa mergi, dupa Refugiul Caltun conditiile erau inca de iarna. Pe partea nordica zapada era prezenta in straturi destul de mari, asa ca atentia trebuia sa fie marita si echipamentul de iarna era inca util. Dupa o noapte furtunoansa pretrecuta la refugiu, in care a plouat, tunat si fulgerat cateva ore bune, dimineata plecam spre Vf Negoiu. Portiunea dintre Portita Caltunului si Saua Doamnele era inca dificila de depasit, coltarii si pioletii sărindu-ne in ajutor. Depasim portiunea dificila, evitam Strunga Dracului prin Strunga Doamnele si dupa trei ore ajungem pe varf. Dupa cateva poze de grup pe varf, coboram rapid pentru ca vantul nu prea iti permitea sa petreci mult timp aici. Ne intoarcem pe acelasi traseu la Refugiu Caltun, acordand atentie maxima portiunilor expuse. Dupa 5 ore dus-intors suntem la refugiu, de unde ne luam bagajele si coboram la Conacul Ursului.
        Luna iulie a fost una intensa, pentru ca aveam nevoie de o pregatire fizica buna pentru ascensiunea ce vream sa o fac pe Mont Blanc. Incep usor cu o tura in Culmea Tatarului pe urmele eroilor Primului Razboi Mondial. Din Poiana Stanii urcam in Tabala Butii, fosta granita intre Transilvania si Tara Romaneasca,  si coboram pentru putin pentru a vedea Monumentul si Cimitirul Eroilor ce si-au dat viata in razboi. Ne intoarcem pe acelasi traseu pana la un moment dat, cand ocolim putin si coboram in Pasul Boncuta. O tura scurta si usoara, ideala pentru incepatori. Nu mai aveam timp de plimbari de genul si trebuia sa fac niste ture la o intensitate mare. In urmatoarea saptamana plec in Bucegi pe nemarcate. Valea Morarului o aveam de ceva timp pe lista, asa ca pe o zi de vara calduroasa plecam in Busteni si din Plaiul Munticelu incepem sa urcam spre Saua Bucsoiului. Traseul este usor accidendat si nemarcat, deci trebuie putina atentie mai ales pe vreme rea. Ajunsi in Saua Bucosiu dupa 4 ore de mers, luam o pauza de masa si continuam sa urcam pe varful Bucsoiu. De urcat nu mai aveam, dar de aici traseul este unul accidendat si iritantat, mai ales prin jnepenis. Dupa o tura solicitanta si cu apa putina ajungem la Poiana Izvoarelor insetati si usor epuizati.
        Urmatoarea tura din iulie a venit pe neprogramate. In scurt timp ne-am hotarat sa mergem in Piatra Craiului. Am campat in Plaiul Foii in galagia creata de turistii veniti in zona. In prima zi cand am ajuns mai aveam destul timp pana se insera, asa ca nu avea rost sa-l irosim. Din Plaiul Foii urcam pe Varful Tamasul Mare pe traseul ce urca in Creasta Fagarasului. A fost o tura in Masivul Fagaras, care suferea pe aceasta parte de defrisarile masive. Dupa un traseu usor in care am mancat afine si zmeura pe saturate, coboram la cort pentru a innopta. A doua zi plecam spre Marele Grohotis si Saua Funduri. Pe traseu ne-am dat seama ca era cam lung traseul, pentru ca plecasem tarziu. Dupa 3 ore suntem la Cerdacul Stanciului si la pestera cu acelasi nume, caruia ii facem o vizita. La intoarcere ne hotaram sa urcam in Poiana Inchisa unde stiam ca este un izvor. Un traseu nemarcat cu portiuni accidentate in care grohotisul o ia la vale. Coboram dupa ce luam apa inapoi la Marele Grohotis si pe aceeasi ruta coboram la cort. Pe traseul de intoarcere intalnim capre negre intr-un numar mare, iar la Refugiul Spirlea ma intalnesc cu Sabin coleg de facultate si montaniard, cu care nu ma mai vazusem de vreo 5 ani. La lasarea serii ajungem in camping fara a mai avea parte de galagia din ziua precedenta. A treia zi strangem jucariiile si plecam spe capitala.
        Venise luna august  si mai aveam putin timp pana sa plecam in Franta, pentru a cuceri cel mai inalt varf al Alpilor – Mont Blanc. Cu biletele luate din timp si cu rezervarile aferente zilelor petrecute aici, plecam cu avionul din Bucuresti spre Geneva cu escala la Frankfurt. Din Geneva luam autocarul pana in Chamonix, unde stam doua zile de acomodare. Dupa doua zile petrecute la poalele muntelui, a treia zi luam contactul cu altitudinile impunatoare ale Alpilor. Urcam cu trenul Mont Blanc pana la Nid d’Aigle, loc din care incepe cu adevat ascensiunea spre varf. Cu rucsaci de 20 kg urcam spre prima tabara de baza – Tete Rousse. Dupa o noapte alba la cort, in care vantul a batut cu viteza, urmatoarea zi plecam la Refugiul Gouter, un refugiu mai degraba hotel, pe un traseu dificil, inghetat si prevazut cu cabluri. Pe acest traseu este si portiunea dificila Grand Culoir, care uneori iti poate oferi momente neplacute. La Gouter somnul a fost ordinea de zi pentru a fi odihniti pentru asaltul final. Pe 8 august pe o vreme buna, pregatit fizic si psihic, iau cu asalt Varful Mont Balnc si dupa un urcus de 4.30 ore ajungem pe varful aflat la granita Italiei cu Franta, ce atinge 4810 m altitudine. Dupa cateva luni de pregatire si antrenament, micul nostru vis ni s-a indeplinit. Efortul depus  si-a primit pe deplin rasplata. Ne-am bucurat de varf vreo 30 minute si ne-am intors intr-o zi la prima tabara de baza – Tete Rousse, nu inainte de a depasi o mare provocare – Grand Culoir, care in momentul traversarii a inceput sa arate de ce este renumit. Avalansa de pietre a pornit ca din senin si numai norocul si inspiratia de moment a facut sa depasit cu bine aceasta situatie. In camping sarbatorim reusita cu un vin frantuzesc la Refugiul Tete Rousse. Dupa inca o noapte la cort in campingul de langa refugiu, coboram spre Chamonix incheind cu succes ascensiunea Mont Blanc. In restul zilelor ramase ne-am relaxat in Chamonix si Mer de Glace.
       Dupa expeditia de pe Mont Blanc intentionam sa iau o pauza, dar cum sa iei pauza in luna august. Dupa 3 zile plec in Piatra Mare intr-o plimbare de o zi. Dupa altitudini de peste 4000 m, Piatra Mare mi se parea bulevard, nici nu simteam cand urcam. Urcam pe drumul famiar, traseu ce l-am coborat in iarna si cobor pe banda galbena ocolind Canionul Sapte Scari.
        Si ca sa termin luna asa cum am inceput-o, sfarsitul de august ma prinde in Nordul Parangului. Plec spre Petrosani dis-de-dimineata, unde ma intalnesc cu Gabi. Intram pe Jiet pana la Cabana Groapa Seaca. Lasam aici masina si urcam la Refugiul Agatat, in care stam o noapte intr-o caldura greu de suportat, facuta de godinul din refugiu. Ne trezim la prima ora pentru a admira rand pe rand Lacul Iezerul Caprelor, Lacul Rosiiile, Lacul Mandra. De la Lacul Mandra urc ca un nebun spre Varful Parang, in numai o ora sunt pe cel mai inalt punct al Parangului. Antrenamentul din ultimul timp isi spunea cuvantul. Avusesem doua luni pline de munte, la o intensitate mare si asta se vedea. Coboram in aceeasi zi pana la baza muntelui si innoptam langa Cabana Groapa Seaca. Urmatoarea zi conditia fizica nu ne-a mai permis sa facem un traseu la fel de lung ca cel din ziua anterioara, cel putin lui Gabi si ne multumim ca am ajuns pana in Saua Huluzu. Ne intoarcem la masina mergand in camping-ul de la Cabana Obarsia Lotrului in galagia facuta de turisti cu muzica si gratare. Nu aveam incotro si “petrecem” o seara aici. A patra zi plecam fiecare spre casa lui.
       Dupa o perioada activa, pauza ce vream sa o iau, dupa ce am venit de pe Mont Blanc, am luat-o in septembrie. Pana la sfarsitul lunii am stat cuminte, dar tot cu gandul la munte. Asa ca planuiam o tura mai lunga. Tura stabilita cuprindea doua masive – Iezer si Fagaras, intinzandu-se pe parcursul a doua luni – sfarsit de septembrie si inceput de octombrie. De la Cabana Voina urcam pe la Stana din Iezer pana la Refugiul Iezer, ajungem in creasta pe la Crucea Ateneului si intr-un tarziu suntem pe Vf Rosu 2469 m. Nu ne oprim aici, chiar daca noaptea se lasa usor peste masiv. Coboram pana in Curmatura Oticului, nevoiti fiind sa montam cortul pe intuneric. Dupa o seara petrecuta aici, a doua zi facem dus-intors traseul din Curmatura Oticului pana in Curmatura Bratilei. Dupa inca o seara in Curmatura Oticului, urcam iar pe Vf Rosu si ne lasam spre Refugiul Iezer pe o scurtatura. Intr-un tarziu ajungem la Voina dupa trei zile istovitoare in care am cuprins doua masive.
     In noiembrie cand toamna se ingana cu iarna,  intr-o ascensiune in masivul Bucegi pe Valea Doamnele, avem ocazia sa admiram tranzitia dintre toamna si iarna. La poale culorile toamnei inca te impresionau cu privelistea lor, iar in partea superioara iarna incerca sa puna stapanire pe masiv. Dupa 4 ore suntem la Refugiul Batrana, loc in care luam o pauza de 30 de minute. Schimbam traseul stabilit si coboram prin Saua Strunga la  Cabana Padina. A doua zi facem o incursiune dus intors in Cheile Zanoagei pana la cele 7 izvoare pe parcursul a 3 ore.
        Inceputul de iarna ne gaseste tot in Bucegi pe un traseu mai usor. Urcam din Sinaia pe traseul de vara pana la Curmatura Vf cu Dor, continuam pana la cabana Valea Soarelui, de unde ne lăsam la Cabana Bolboci. Seara stam la un pahar de vin, iar următoarea zi ne întoarcem pe același traseu in Sinaia. Si ca sa închei anul cum trebuie, pe 28 decembrie plec in inima Bucovinei pentru o drumetie in Masivul Rarau. Cu greu reușesc sa ma încadrez in timp din cauza marcajelor care lipsesc in multe locuri, dar si formei slaba din aceasta zi.  
         Cu un an montaniard in care am explorat munții României si Alpii Francezi, dar si cu un regret ca nu am ajuns in Masivul Retezat, astept ca anul care vine sa fie mai bun sau cel putin la fel de bun ca acesta.

Related Post