Iarna prin Hornurile Mari ale Malaiestilor

Detalii traseu: timp de mers, marcaj, echipament, observatii.

Perioada 30 – 31 ian 2016


Traseu: Azuga – Saua Baiului – Cabana Diham – Poiana Ferigii – Cabana Malaiesti – Hornurile Mari – Vf Omu – Cabana Malaiesti – Cabana Diham – Busteni


Echipa: Florin, Cristi


Timp de mers: Ziua 1 – 8 ore, Ziua 2 – 10 ore


Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, parazapezi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 2 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, casca, coltari, piolet, ham, coarda, ochelari de soare, crema de soare, alimente, cort, sac de dormit, saltea, primus.


Observatii: traseu dificil iarna ce necesita echipament adecvat si o pregatire fizica buna. Portiunile dificile sunt dupa Cabana Malaiesti si pe Hornurile mari, unde in in functie de cantitatea de zapada depusa traseul poate fi impracticabil. Nu exista apa pe traseu.

Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomadate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

Total distance: 16753 m
Max elevation: 2496 m
Min elevation: 934 m
Total climbing: 2152 m
Total descent: -590 m
Total Time: 06:40:39
Download

       Sa ajungi iarna pe Varful Omu este o provocare, mai ales ca seara aveam sa innoptam la cort. Locuri la Cabana Malaiesti nu am mai gasit, asa ca nu aveam alta varianta, decat dormitul la cort. Traseul stabilit era Azuga – Valea Grecului – Cabana Diham – Cabana Malaiesti – Hornurile Mari – Varful Omu. El se intindea pe doua zile cu innoptare langa Cabana Malaiesti.
      Plec din Bucuresti cu Cristi la 06.30 cu trenul si in jurul orei 9.30 suntem in Azuga. Ne pregatim echipamentul si intram pe traseu. El incepe din spatele Garii CFR mergand pana la inceputul padurii, de unde apare si marcajul. Chiar daca stabilisem sa mergem pe Valea Grecului, tarziu am realizat ca traseul urca bine pe culmea Clabucetul Baiului, pe un traseu putin umblat de om si mai mult de animale salbatice. Traseul avea acelasi marcaj triunghi galben. Am inaintat destul de greu pana in Saua Baiului, pentru ca zapada era in multe locuri mare si aveam in spate rucsaci de 15 kg.
       Abia dupa 3.30 ore am ajuns la Cabana Diham, unde era o agitatie cum mai mereu este in weekend. Aici am luat o pauza de 30 de minute pentru a manca ceva. Plecam in jur de 14.00 pe Glajerie, nu inainte de a ne pune coltarii. Traseul coboara in Valea Glajeriei de unde incep practic Muntii Bucegi. In scurt timp ajungem in Poiana Ferigii, loc in care efortul incepe sa fie din ce in ce mai sustinut. Pana la Cabana Malaiesti traseul nu prezinta mare dificultate si nici puncte de interes deosebite, el mergang prin padure in mare parte.
       Ajungem la Cabana Malaiesti la orele 18.00, cand aproape se intuneca, si ne uitam repede dupa un loc unde sa punem cortul. Gasim un loc mai jos, il montam rapid si intram repede in cabana pentru a ne incalzi, pentru ca traseul ne solicitase cu atata greutate in spate, fiind si putin uzi. La cabana era aceasi atmosfera placuta cum de fiecare data o gasesti cand vii aici. Am stat in cabana pana la ora 23.00 cand ne-am dus spre cort. Iesiti afara ne-am dat seama ca vantul incepuse sa bata din ce in ce mai tare, asa ca am cautat sa ancoram cortul cat mai bine. Ne bagam in sacii de dormit si incercam sa dormim, insa vantul nu prea ne lasa. Apleca cortul cand intr-o parte cand in cealalta, facandu-ne noapte alba. Din cort afara parea sa fie o vreme capricioasa, neprielnica la ceea ce vream noi sa facem, fiind cu gandul ca mai degraba o sa coboram in Busteni, decat ca o sa urcam la 2500 m.
       Cand ies din cort afara nu era atat de rau. Am strans repede cortul, am mancat si la ora 8.30 am plecat spre Varful Omu. Am luat cu noi tot echipamentul necesar unei astfel de ascensiuni: coltari, piolet, bete, coarda, carabe, dar nu prea a fost nevoie de ele. Doar coltarii si betele le-am folosit. Traseul de la cabana incepe sa urce uosr pana la primul prag, de unde incepem sa urcam mai serios si sa luam altitudine. Pana in zona in care traseul se desparte, unul mergand spre Hornurile Mici si unul spre Hornurile Mari, mai trecem doua astfel de praguri. Sunt cateva portiuni ce sunt predispuse avalanselor, insa cu atentie le poti depasi. Oricum vremea era una prielnica unei ture de iarna pe zapada, deoarece cu o zi inainte fusese cald, zapada s-a asezat bine, iar a doua zi vremea s-a racit si numai bine ca a inghetat. Ajuns la punctul de bifurcatie o luam spre Hornurile Mari. Si aici zapada era asezata bine, nu se formase cornise sau acumulari foarte mari de zapada ca sa nu poti inainta. Erau urme deja facute, inaintand mai usor ca vara. Ceata era un incovenient care ne-a urmarit tot drumul, pentru ca nu puteai surprinde nici o imagine mai buna. Ajunsi in Saua Hornurilor dupa 30 de minute de urcat prin Hornuri, ceata era si mai deasa. Am mers asa pana pe Varful Omu, si in 45 minute am ajuns pe varf. Aici zapada era viscolita si cazuta in cantitati mari, ce depasea 1 m inaltime. Pe varf am facut cateva poze si am plecat rapid, pentru ca nu facusem nici jumatate din traseul pe care ni-l stabilisem pentru duminica. Cabana Omu era ingropata in zapada, doar la statia meteo exista posibilitatea de a bea un ceai sau sa te incalzesti putin.
       Am plecat fulger de la Omu si pe traseul care am urcat l-am coborat in 2 ore.  Cand am ajuns la Malaiesti ne-am pregatit bagajele, am mancat si am luat-o din loc. Era lume din ce in ce mai putina, cand am plecat noi mai erau vreo 10 persoane. Ne gandeam sa coboram pe traseul Tache Ionescu, dar eram prea obositi sa mai facem un astfel de traseu solicitant, asa ca am urmat acelasi traseu pe care il facusem cu o zi inainte pana la Cabana Diham.
      Intr-un tarziu, pe la 17:10, am ajuns si la Diham, cand seara incepea sa se lase. La cabana era o liniste totala. Nu mai era nicio indoiala ca o sa ma prinda iar noaptea pe traseu. Aici eram cam indecisi ce traseu sa urmam. La cat de obositi eram l-am ales pe cel mai usor. Am mers pana in Saua Baiului, de unde am coborat pe triunghi albastru pana la Gura Diham.Varianta pe care urcasem, am exclus-o din start, pentru ca asa cum am zis la inceput, parea umblata mai mullt de animale salbatice decat de oameni.
       Noapte s-a lasat pe deplin, ninsoare isi facea simtita prezenta si noi abia distingeam marcajele prin padure. La Gura Diham am ajuns la ora 19.00, iar pana in Busteni am mai facut vreo 40 minute. Ajunsi in gara, singurul tren era la 21.30, dar nu aveam ce face decat sa asteptam.


Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.



Related Post