Savoarea Jepilor – Braul lui Raducu

    E despre Jepi. Intr-o zi de miercuri, la mijloc de septembrie, am savurat trei trasee din Muntii Bucegi. Mai exact Jepii Mici si Mari, doua trasee marcate, si Brana Mare a Jepilor sau Braul lui Raducu, traseu nemarcat ce face legatura intre ele. Ziua se anunta a fi una ideala de munte, dupa atata instabilitate trebuia sa vina si o astfel de vreme.
      Pe un soare stralucitor inca de la primele ore ale diminetii pornim in ritm sustinut prin Busteni spre Valea Caraimanului. Bucegiul iesea in evidenta prin abruptul lui impunator iar la poale padurea incepea sa paleasca. La intrarea pe traseu punem la punct ultimile detalii si ne infingem in el imediat. Erau destui combatanti la traseu pentru o zi de miercuri. Valea o stim bine, am urcat-o si coborat-o de vreo cateva ori. Pornim prin padurea deasa pe o poteca usor accidentata prevazuta cu lanturi in cateva locuri. Crestem rapid in altitudine in ritmul care-l aveam. In scurt timp iesim din padure si traversam valea. Panta ia proportii din ce in ce mai mari, insa si noi stam bine pe picioare. Privelistea este naucitoare, valea in forma de v are o dinamica impresionanta. Acum 2 luni cand am coborat-o, apa drena valea cu un debit puternic, iar acum abia daca vedeai un firicel de apa. Soarele scoate untul din noi, transpiram abundent pana ajungem sub Cascada Caraimanului care si ea era seaca. Dupa cateva acrobatii pe lanturile infipte in perete iata-ne la intrarea in Braul lui Raducu.
      Imediat ce trecem portiunea cea mai lunga de lanturi sub cascada suntem nevoiti sa facem in unghi de 90 de grade stanga pentru a explora Brana Jepilor. Poteca este bine conturata, lipsita de pericole la inceput. Dam si de primele flori de colt,  singurele de pe acest traseu. Dupa vreo 20 de minute ne așteaptă o portiune ingusta si ne ajutam de o cordelina pentru a fi mai siguri. Ne miscam bine pana la un moment dat cand furati de o poteca gresim ruta. Facem cale intoarsa si ne inscriem din nou pe el. Urmeaza din nou un punct in care o poteca ne trage spre stanga realizand dupa ceva timp ca intram pe teren minat cu hau sub noi. Bajbaim vreo zece minute cu ochii pe GPS si realizam ca poteca era putin mai sus. Urc direct printre copacii desi si terenul faramicios dand de drumul pe care trebuia sa-l urmam. Intr-o clipa de neatentie am luat-o pe alte cale, asa ca, daca intrati in acest labirint trebuie sa stiti ca potecile ce se lasa spre stanga sunt inselatoare. Traseul pare usor pentru cei care au pregatire buna si merg constant la munte. Pe masura ce inaintam, braul devine din ce in ce mai frumos, depasind succesiunea de valcele ce-l taie si totodata marginit de pereti verticali uriasi de 200 – 300 metri. Valcelul Lupului, Valcelul Inchis, Valcelul cu Zambri sunt primele trei pana la Creasta Zambrilor. Pasim atenti prin vegetatia luxurianta a branei  incantati de ceea ce vedem. Amestecul de conifere printre care laricea cu nuante de galben, zambrul exemplar rar, tufarisuri de jnepeni intercalate cu iarba mare si deasa dau o nota aparte acestui traseu. Multi copaci la baza sunt incovoiati probabil de greutatea zapezii ce se asterne in sezonul rece. Unele lucrari de specialitate ce aveau ca tema avalansele foloseau aceasta metoda de constatare a deplasarii zapezii. Continuam spre Valea Claii Mici unde intetionam sa luam o pauza de masa, nu de alta, dar stomacul meu tipa de foame.
     Zona este tacuta insa nu stii ce se ascunde prin vegetatia deasa sau ce priviri sunt atintite asupra ta. Ne urnim din loc mergand pe la baza Muchiei Inalte si imediat trecem pe langa Hornul cu Florile cotat si el cu 1A. In stanga avem Muchia Claitei ce separa Valcelul Claitei de Valea Seaca dintre Clai cotata cu 1B. Cum sa nu iti placa asa ceva, cand ai atatea minunatii in jurul tau stralucind in bataia soarelui. Spectacolul nu se termina aici, continua sa fie la fel de captivant. Paralel cu Peretele Cu Florile cotat cu grad 3 B avem Valea Seaca dintre Claii, dupa care urcam in Saua Claii Mari, de unde poate fi abordata poteca ce urca pe Claia Mare. In partea dreapta suntem strajuiti de Muchia Scarii, iar de veghe si mai sus sta Varful Jepii Mici, cel mai inalt din acest areal.
       Se vede si coama la care trebuie sa ajungem pentru a cobori pe Jepii Mari. Desi parea aproape nu scapam asa usor. Urmeaza inca o succesiune de vai care ascund câteva comori. Nu stiu daca asa o fi si-n rai dar totul in jur este divin. Prima Comoara este cea a Claii si Coama dintre Comori o desparte de Comoara de Mijloc. Sa cobor oare sa caut vreo comoara ascunsa poate scap de grija zilei de maine sa pot hoinari cand vreau pe munte. Nu cred ca am vreo sansa. Totusi trebuie sa ma multumesc cu ceea ce vad. Vaile sunt adevarate comori ale naturii. Aventura printre Comori merge mai departe si trece peste Comoara Branei. Aici inima pulseaza mai tare, la 20 de metri in fata noastra se aude ceva. A zbughit-o rapid fara a vedea ce este. O fi fost ursache sau vreo capra neagra, cert e ca am trecut cu bine cu un ochi aruncat in stanga pe vale si fluierand. Mai aveam  inca o vale, Valea Urlatorii Mici de unde poteca face intr-un unghi strans in stanga mergand pe firul vaii cativa zeci de metri intrand din nou pe brana.
       In 15 minute suntem pe traseul Jepii Mari, putin mai jos de punctul de belvedere in care luasem o pauza lunga cand am urcat in aprilie. De aici stim bine ruta si coboram fara probleme. Genunchii incep sa fiarbă, betele mele sprijineau peretele acasa. Intalnim cativa turisti sumar echipati si la o ora destul de tarzie pentru a urca pana la canton si sa se si intoarca. Treaba lor, noi ne vedem de a noastra. Eram bine in timp, ceasul trecuse putin peste ora 15:00 si nu imi faceam mari grji, intr-o ora aveam sa fim in Busteni. Tura noastra s-a intins pe durata a 6 ore, numai bine ca mancam si prindem trenul de 17:00. Astazi am savurat din plin traseul avand parte de o vreme frumoasa.