Temerari in Fagaras – Varful Suru

Detalii traseu: timp de mers, marcaj, echipament, observatii.

 PERIOADA: 9 – 11 Martie 2018


  Echipa: Florin, Cristi


Traseu: Sebesu de Sus – Culmea Moasei – Cabana Suru – Monumentul Salvamontistilor – Saua Apei Cumpanite – Varful Surului – Cabana Suru – Valea Moasei – Sebesu de Sus
 Timp de mers: Sebesu de Sus – Cabana Suru 4 ore, Cabana Suru – Capul Surului 4 ore 30 minute urcare, 2 ore 30 minute coborare, Cabana Suru – Valea Moasei – Sebesu de Sus 2 ore 30 minute
 Marcaj: Sebesu de Sus – Cabana Suru , Cabana Suru – Saua Apei Cumpanite , Saua Apei Cumpanite – Varful Suru – Capul Surului , Cabana Suru – Valea Moasei 
 Distanta: 27 km 
Diferenta de nivel cumulata: 1031 m – Sebesu de Sus – Cabana Suru, 735 m Cabana Suru – Vf Suru
Altitudinea minima 490 m, altitudinea maxima 2281 m
Surse de apa: exista apa pe traseu pana la Cabana Suru, poate fi conditionata de temperatura
Innoptare: Cabana Suru


 Echipament: bocanci de iarna, ciorapi de iarna – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 2, polare – 1, bluza de corp – 2,  geaca de ploaie si vant, geac de puf, manusi – 2, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete de trekking, parazapezi, coltari, piolet, casca, ham, coarda, caraba.


 Observatii: traseul este usor in prima parte, mediu dupa Cabana Suru, recomandat celor obisnuiti cu traseele de iarna, necesita echipamnet adecvat turelor de iarna.

Atentie: pentru siguranta folositi track-urile GPS, insa pe timp de iarna nu se urmareste tot timpul marcajul, orientarea se face la fata locului in functie de starea zapezii. Folositi traseele 10, 11 si 12.

Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

Total distance: 25743 m
Max elevation: 2145 m
Min elevation: 487 m
Total climbing: 1926 m
Total descent: -1892 m
Download

     Am inceput bine anul, dupa 4 ture de iarna, in Bucegi, Piatra Craiului, Ciucas, acum a venit rândul Făgărașului. Munții Fagaras sunt divini iarna, crestele semețe si zapada sunt simbioza perfecta pentru cei ce iubesc aventura in acest anotimp. Nu degeaba, in multe lucrări, mulți ii numesc Alpii Transilvaniei si ii compara cu fratii lor mai mari de la vest. Planul inițial era pentru Lespezi, însă din anumite motive am convenit sa urcam pe Suru.
     Din Sebeșul de Sus pornim către Cabana Suru, unde rezervasem doua locuri pentru doua nopți. De la capătul satului pleaca doua trasee, unul pe Culmea Moasei si altul pe Valea Moasei. La intrarea pe traseu ne echipam si mâncam pentru a ne intrema bine. Suntem păziți strasnic de un câine, se ținea de ceva timp dupa noi, i-a mirosit lui ceva. Cabana nu este la o altitudine foarte mare, dar totuși din sat ai de urcat vreo 1000 de metri diferența de nivel. Pornim ușor, aveam timp berechet sa ajungem la cabana, cam asta era planul pe ziua de vineri. Am ales traseul pe culme, noroios in prima parte a lui. Începi cu o panta abrupta, dupa care se mai domoleste si mergi pe o culme prelunga pana la cabana. Este un traseu de promenada, practicabil tot timpul anului si nu iti trebuie mare experiența sa-l parcurgi. Si legat la ochi nimerești cabana, glumesc. Jos pe indicator scria 3 ore 15 minute, dar noi cred ca am facut mai mult. In apropierea cabanei am dat de ceva zapada, fiind putin atenți unde pășeam, sunt doua zone cu hău pe partea dreapta. Cu o ora si ceva inainte de a ajunge la cabana ne-am  întâlnit si cu traseul ce urca din Gura Jibrii pe triunghi albastru, pana la cabana fiind comun cu triunghi roșu.
     Dupa 4 ore suntem in fata micuței cabane, din care ieșeau fuioare de fum. Aici ne aștepta patronul cabanei care ne ia tare de la inceput, iar daca nu-l cunosti sau nu știi de gluma e posibil sa te enervezi putin. Pana seara pierdem timpul prin cabana, la masa, in camera. Cabana este relativ noua, s-au facut ceva investiții cu eforturi majore. Accesul greoi tin pe loc unele îmbunătățiri, iar de varianta folosită afara, adică elicopterul, la noi poate fi considerată fantezie. Dar chiar si asa greu accesibila, totuși cabana are de ceva timp toalete înăutru si un dus. Cabana are un sistem interesant de servire a mesei. Comanzi un fel de mancare, care-l primesti la un bol, din care te servești tu. Ai vesela in sala de mese. La fel se procedează si cu ceaiul sau cafeaua.
    Mergem devreme la somn, trezitul de dimineața, urcusul cu rucsacul greu in spate si diferența de nivel ne-a răpus la ora 20:00. Plus ca a doua zi vream sa respiram aer tare de creasta. Doar patru eram in cabana, de maine avea sa vina multimea de turiști. In intenția noastră de a urca in creasta ni se alătura si Eugen, care urcase la cabana cu putin timp înaintea noastră. Prindem ore bune de somn, contând mult in angrenajul turei de a doua zi.
    Ne trezim devreme, însă pierdem ceva timp la masa si cu pregătirea rucsacului. La 08:30 o întindem spre creasta. Echipati din cap pana in picioare de la cabana, luam altitudine repede. Traseul înghețat bocnă era aliatul perfect, coltarii mușcau bine din gheata si in scurt timp suntem la monumentul salvamontistilor, construit in memorie lui Robert Ungurean Baltres, salvamontist mort la datorie pe 18 martie 1980 in Căldarea Gavanelor incercand sa salveze un turist maturat de avalanșa. Soarele dădea sa iasă prin pacla de nori fara succes. Nici nu-mi era asa dor de el, ca știam ca razele lui vor dezmorti zapada, iar misiunea noastră va fi mai dificila. Continuam pe culme, nicidecum pe traseul triunghi rosu, pericolul este iminent de avalanse. Si-n creasta ajungem ușor, zapada se menținea tare, pe alocuri fiind spulberată. Rar am prins asa zapada. Pornim spre ținta noastră, Vf Suru care se afla inafara traseului de creasta. Pe o panta accentuată, pas cu pas, urcam pe pisc. Pericole majore nu ai, traseul are o dificultate medie pentru cei care sunt obișnuiți cu muntele iarna. Nu ne oprim pe varf, energia nu o epuizasem, ne gândeam chiar la Budislavu. Dar timpul ne cam presa pentru ca l-am pierdut cu poze, cu masa pe creasta, si nici cu noaptea-n in cap nu am plecat de la cabana, asa cum planuisem. Oricum obiectivul nostru l-am atins, asa ca am mai mers pana dupa Capul Surului pentru poze. Vedeam din ce in ce mai bine varfurile impunatoare ale Făgărașului, dintre care si Negoiu. Tot Făgărașul se scaldă intr-un alb imaculat. Cu greu ne întoarcem din drum, muntele ne acaparase complet.
     Pe la ora 14:00 facem cale întoarsă, nu era o ora târzie, totusi cred ca aveam timp si de Budislavu, dar temperatura creștea vertiginos si nu aveam de gând sa ne afundăm in zapada. La întoarcerea am luat o groapa destul de adânca si am evitat una. Mi-am adus aminte de Munții Baiului, când mergeam pe culmea principala si la un moment dat am intrat pana la sold cu un picior. Am avut o smucitura serioasă care s-a lasat cu dureri de coaste de vreo doua luni. Fluctuațiile de temperaturi erau frecvente, in unele locuri mergeam in tricou, in altele trebuia sa luam geaca ca bătea vantul. Trebuie sa suferi putin daca vrei sa te bucuri de creasta Făgărașului iarna. Cu urmele deja făcuțe avansam lejer spre Saua Apa Cumpănită. Ne întâlnim cu un schior ce ne avertizează ca a văzut un urs traversând creasta, singurul om de-altfel, care l-am întâlnit toată ziua. Cu soarele strălucind deasupra noastră zapada este din ce in ce mai umectata. Clar ca maine nu va fi o zi tocmai buna de urcat la ce temperaturi se anunțau.
    Ajungem la cabana pe la 17:00, liniștea de aseară dispăruse si se instalase zarva. Din ce se prefigura, clar ca nu avea sa fie o seara liniștita. Unii din cei urcati la cabana nu își epuizase inca energia si aveau de gând sa o facă la cabana. Fenomenul a devenit tot mai răspândit in cabanele de munte. Daca ai ghinionul sa prinzi un astfel de grup la o cabana si tu ai de vând sa pleci cu noaptea-n in cap in creasta, s-ar putea ca planul tău sa fie dat peste cap. Daca tot depui un efort sa urci pana la cabana, mai bine incerci sa iti depășesc limitele si sa urci cat mai mult, decât sa te dai in stamba la cabana.
   Noaptea alba a fost lunga si când se crapă de ziua ne trezim. Facem rucsacul fiecare si la ora noua coboram spre Racovita. Schimbam ruta, ne lăsam in Sebeșul de Sus pe Valea Moasei, pe punct rosu. Trecem repede de stana si ne luptam cu panta abrupta ce coboară spre firul vaii. Umezeala, zapada, rădăcinile umede ne dau bătăi de cap. Coboram atenți, susținuți in multe locuri de betele de trekking, sunt foarte utile in astfel de situații. Ajunsi pe firul vaii, nu ne rămâne decât sa traversam de vreo 5-6 ori raul învolburat ce își aduna apele de pe torenții de stanga si dreapta, curgand in unele locuri in mici cascade. Zona este superba, dar de evitat in timpul ploilor torentiale si primavara, pentru ca zăpezile se topesc si raul capătă un debit impresionant. Ieșim din toată încrengătura asta dupa aproape 2 ore si parcurgem drumul forestier pana in sat. Cu masina poți scurta din traseu vreo trei kilometri daca nu e zapada. Parcurgem drumul pe jos pana la Gara Racovita, ce pare desprinsa din documentarele de la Auschwitz. O halta părăginita cu geamuri sparte, cu pereți scorojiti si doldora de gunoaie.


Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.



Related Post