Fascinatia toamnei – Muntii Iezer&Papusa

Detalii traseu: timp de mers, marcaj, echipament, observatii.

Perioada: 21 octombrie 2017


Echipa: Florin, Teo, Cristi


Traseu: Cabana Voina – Cabana Cuca – Saua Gradisteanu – Vf Papusa – Spintecatura Papusii – Batrana – Plaiul lui Patru – Cabana Voina
Timp de mers: 9 ore/Cabana Voina – Cabana Cuca 1 ora, Cabana Cuca – Vf Papusa – 3 ore 15 minute, Vf Papusa – Batrana 2 ora, Batrana – Plaiul lui Patru 2 ore
Marcaj: Cabana Voina – Cabana Cuca – Varful Papusa  , Varful Papusa – Batrana , Batrana – Plaiul lui Patru – Voina 
Distanta: 22 km
Diferenta de nivel cumulata: 1241 m urcare, 1538 m coborare 
Drum de acces: Campulung – Cabana Voina
Greutate rucsac  5 – 6 kg
Surse de apa: Nu exista surse de apa 


Echipament: bocanci, ciorapi de vara – 2 perechi, pantaloni scurti – 1 perechi, pantaloni lungi – 1, polare – 1, bluza de corp – 1, tricou maneca scurta –2, geaca de ploaie si vant, manusi, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1.


Observatii: traseul este mediu ca dificultate, recomandat turistilor cu pregatire fizica buna, nu exista apa pe traseu

Total distance: 22926 m
Max elevation: 2339 m
Min elevation: 950 m
Total climbing: 1703 m
Total descent: -1710 m
Download

    Toamna continua sa ne fascineze si in Munții Iezer&Papusa dupa o tura plină de culoare in Munții Leaota. Dis de dimineața plecam spre Cabana Voina in parcarea căreia lăsam masina. Intram putin in vorba cu Salvamontul ce era pregătit de o acțiune de montare a unor stâlpi cu marcaje cruce albastra pe traseul ce urca la Lacul Iezer si in 15 minute ne echipam luând direcția spre Cabana Cuca. Cu o masina mai înaltă poți urca probabil pana la cabana, dar oricum noi aveam de gând sa coboram pe Culmea lui Patru ce iese in apropiere de Voina. Pana la Cuca facem 1 ora cu un mers susținut si cu câteva opriri pentru poze. Pădurea inca avea palete de culori frumoase ce nu puteau fi trecute fara sa le acorzi atenție. La Cuca luam o pauza de un ceai oferit prin amabilitatea cabanierului de la care am obținut câteva informatii. Începuse sa ne placa la cabana, însă noi nu venisem pentru asta, mai aveam vreo 1300 de metri de urcat pana pe Păpușa si vreo 20 km de strabatut. Nu era prima oară când treceam pe aici, acum 3 ani am parcurs creasta intr-o zi, coborând in mare viteza pe acest traseu fara a mai acorda atenție cabanei pentru ca se lasa seara.
      Intram iarăși pe traseul marcat cu banda albastra si triunghi galben ce sunt comune pana in varf de unde se despart, unul coboară la Cabana Cascoe si unul in Satic. Panta iti taie elanul din prima, se amplifica pe măsura ce urci luandu-ne ceva timp pana intram in ritm, ba renunțam la o geaca, ba luam ceva dulce, ba reglam betele. Intr-o ora ieșim din padure iar fascinația toamnei ne acaparează, ce vedeam in jur ne rasplateste cu varf si indesat efortul depus. Jos pădurea colorata, sus culmile din ce in ce mai falnice si proeminente. Știam ce aveam sa vedem odată cu ieșirea noastră in golul alpin. Piatra Craiului, Leaota, Bucegi sau Fagaras sunt masivele ce le poți admira daca urci pe Păpușa. In Saua Gradisteanu ajungem dupa 3 ore de mers, loc in care luam o pauza de apa. O ora ne mai despărțea de Vf Păpușa, asa ca reluam mersul. Întâlnim tot mai multe grupuri ce coborau, au fost mai matinali decât noi. Ne-a luat mai mult cred ca de o ora pentru ca opream pentru poze, e locul din care poți surprinde cel mai bine Piatra Craiului.
      La 14:30 poposim pe varf fiind singurii in acel moment, asa găsim noi mereu când ajungem pe un varf, ne puteam desfășura in voie. Stam ceva timp, jumătate de ora, si pornim mai departe, desi urcasem pe Papausa nu eram nici macar la jumătate. Nu distanța ma îngrijora, ci faptul ca trebuia sa depășim Spintecatura Păpușii, trebuie sa cobori vreo 400 de metri si sa urci inapoi in creasta vreo 250. Nu avem ce face si ii dam bătaie, din varf ne lăsam direct in traseul banda rosie si urmam traseul ce duce spre nord de unde face brusc stanga si intra in spintecatura. De aici urcam in lung pana in Vf Tambura urmând creasta matematica. Gândul nostru era ca pe aceasta portiune sa recuperam din timp, locul drept facilita mersul rapid.
      In mai putin de doua ore suntem la intersecția cu traseul triunghi rosu ce se lasa pe Plaiul lui Patru, un marcaj rar si sters. Traseul este lejer pana la intrarea in padure, iar priveliștea cu lăsarea soarelui dupa creste ne face sa oprim din când in când. La stana ajungem intr-o ora, o inspectam putin si plecam. Se poate folosi in caz de urgentă fiind bine îngrijită. Unde ne așteptam sa fie mai ușor prin padure a fost cel mai enervant, drumul ravenat cu copaci căzuți distrus de ploile torențiale a facut un chin coborâtă noastră la masina. Panta mare si drumul in forma de v mi-au încins genunchii la maxim, îmi doream sa ajung cat mai repede jos. Noapte se lasa ușor fiind nevoie de lanterne, nu mai vedeai mare lucru mai ales ca ne aflam si-n padure.
     Finalizam tura noastră exact la lăsarea întunericului, incadrandu-ne in timpul care l-am estimat, 8 – 9 ore. Se acumulase putina oboseala pe noi, străbătusem 1500 m si in urcare si in coborâre pe o distanța de 22 km. Nu ne rămânea decât sa o întindem spre casa.


Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.



Related Post