Rezistenta in Parang

Detalii traseu: timp de mers, marcaj, echipament, observatii.

 Perioada 25 – 27 feb 2017


 Traseu: Statiunea Parang – Varful Parangul Mic – Varful Carja – Varful Stoienita – Varful Parangul Mare


 Timp de mers: 10 ore/6 ore urcare/4 ore coborare


 Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, parazapezi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 2 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, casca, coltari, piolet, ham, coarda, ochelari de soare, crema de soare, alimente.


 Observatii: traseu dificil iarna ce necesita echipament adecvat si o pregatire fizica buna. Portiunile dificile sunt intre Refugiul Carja si Varful Carja, in apropierea Varfului Gemanarea. Pe vreme rea prezinta probleme de orientare, recomandat fiind GPS – ul. Iarna se urmareste creasta matematica.

Total distance: 9428 m
Max elevation: 2503 m
Min elevation: 1685 m
Total climbing: 987 m
Total descent: -173 m
Total Time: 04:26:03
Download

       Când iarna își desfășura ultimile zile calendaristice, am explorat ținuturile Masivului Parang. Dupa o săptămana in care stratul de zapada a crescut cu vreo 40 cm si o vreme capricioasa, spre sfârșit avea sa fie vreme buna. Traseul ales de mine îmi era cunoscut, acum doi jumate intr-o perioada in care iarna bătea la usa, parcusesem traseul de creasta din Saua Urdele pana in Stațiunea Parang. Eram in aceeași formula, adică singur, negăsind doritori, una din cauze fiind ca tura implica si ziua de luni. Cu toate detaliile stabilite plec sambata dimineața cu autocarul din autogara Militari in vale, spre Petrosani, pe un drum lung ce se întinde pe durata a 7 ore. Drumul este lung si plictisitor si cu microbuzul si cu trenul.
       Pe la orele 14:00 sunt in orasul Petroșani, un oraș măcinat de sărăcie in ultima perioada, din cauza desființării mineritului din zona, care in trecut reprezenta principala sursa de venit a populației din Valea Jiului. Nu aveam mult timp de pierdut, pentru ca voiam sa prind ultimul telescaun spre stațiunea Parang. Mai fac niște cumpărături de la un market aflat la 5 minute de mers pe DN si iau repede un taxi pana la Stația Telescaun, aflată la 1 km de Hotelul Rusu. Pana la telescaun sunt cam 10 km, iar daca alegeam sa merg pe jos sau sa stau la o ocazie, cu siguranța nu-l mai prindeam. In 10 minute sunt in stație, aproape la limita, circulatia lui urmand a fi oprita la 15.30.  Pana la prima statia face cam 25 de minute, loc in care cobor si eu. Vad din telescaun Vila Parang si imi dau seama ca trebuie sa ma intorc putin de la stație. Nu prea era activitate, câțiva schiori mai animau zona. Intru in cabana unde îmi fac formalitățile de check-in, aflând cu stupoare ca o seara de cazare este 110 lei, cam mult pentru ce condiții ofera. Nici mâncarea nu este departe de condițiile cabanei, ciorba servita părea sa aibă câteva zile, nici nu mi-am mai dorit sa mănânc altceva. Pana seara am mai iesit pe pârtie pentru câteva poze cu asfințitul superb peste Munții Valcan si Retezat. Era o liniște deplina. In următoarea zi am constatat ca majoritatea erau cazați in zona ANEFS.
      Dupa o noapte lunga in care m-am confruntat cu ceva dureri de cap, ma trezesc dimineața la 7:00 pentru a ma pregăti de traseu. Îmi aranjez rucsacul, ma echipez si cobor la o cafea. In scurt timp ies pe usa cabanei gata echipat de aventura, doar coltarii ii mai aveam de montat. Când încep sa urc, telescaunul era deja pornit, desi in mod normal programul lui este de la 09:00 la 15:30. Îmbucurător pentru mine, aveam sa scap de o panta accentuată si mai scutesc ceva timp. Urc repede in telescaun si in cinci minute sunt in zona ANEFS. De aici incep sa urc spre Creasta Parangului. Pana pe Varful Badea traseul este comun, de unde ai doua variante: cea de iarna cu urcare pe Vf Parangul Mic si Vf Piatra, si cea de vara cu ocolirea celor doua varfuri. In 30 minute sunt la intersectia celor doua trasee, alegand, evident, prima varianta. Erau ceva urme pana pe Parangul Mic, ceea ce imi dadea speranta ca nu voi fi pe traseul proaspat nins. Intr-o ora jumatate sunt pe varf, am scos un timp relativ bun, dar greul de aici incepea. Zapada era din ce in mai mare, iar urmele tot mai sporadice. Vazand ce am in fata ma punea pe ganduri, eram putin sceptic ca ma voi incadra in timp. Eram deznadesduit si de vantul neanuntat ce batea cu viteza mare, ce îmi ingreuna mersul. Dar peisajele cu falnicele varfuri pline de zapada si vremea insorita ma ambitionau.
      Peste nu mult timp ajung in dreptul traseului ce coboara la Lacul Mija,  marcat cu punct galben, ce poate fi parcurs in 45 minute pe timp de vara, iarna probabil mai mult. Spre Vf Carja, pe indicator era trecut, o ora si un sfert, dar in conditiile actuale nu speram sa scot timpul asta. Pe vreme buna marcajele de iarna le distingi repede, desi sunt cam rare, insa pe vreme rea este indicat sa ai un GPS cu tine sau un smartphone cu o aplicatie mobila, unde sa ai incarcat track-ul. Chiar daca nu urmaresti tot timpul marcajul, pentru ca iarna este bine sa urmaresti creasta matematica, poti arunca din cand in cand un ochi pe GPS pentru a nu te departa foarte mult de traseu sau sa o iei pe o culme gresita. Dupa 3 ore de mers sunt in apropierea Refugiului Carja, care era acoperit complet de zapada. Este un refugiu construit din piatra, aflat in continua degradare, nefiind un loc pe care sa te bazezi daca vrei sa innoptezi aici,  cortul fiind varianta mai optima.  Daca pana aici traseul a fost relativ usor, de aici incepe marea provocare. Urcusul sustinut pe Vf Carja, care in mod normal este pe un culoar de avalansa. Nu urmez marcajul si urc pe muchia din stanga cu grija sa nu trec pe partea cealalta. Fara coltari ar fi greu sa urci pe aici, panta accentuata urca in scurt timp vreo 200 m. Ma ajut putin si de piolet, insa mai utile erau betele care imi lipseau. Pe Vf Carja eram stors de energie si ma gandesc sa iau o pauza de masa, pentru a mai capata ceva resurse. Daca mancare aveam destula, cu apa stateam rau. Cafeaua bauta de dimineata, mi-a dat o continua senzatie de sete. De pe Vf Carja, care masoara 2405 m, ai zice ca mai ai putin, insa insiruirea de varfuri pana pe Parangul Mare, in care urci si cobori, parca nu se mai termina. Urmatoarea tinta era varful Stoienita, 2421m, la care ajungi dupa ce cobori usor in saua cu acelasi nume, loc in care vantul imi ia o manusa si o poarta peste cornisele aflate la mica distanta de traseu. Apelez la manusile de rezerva si urc usor pe Stoienita, de unde ceata incepe sa puna stapanire pe masiv. Prin ceata densa gandul imi era la Vf Gemanarea, unde stiam ca-l ocolesti prin stanga. Lipsa marcajului si vizibilitatea redusa imi ridicau semne de intrebare pe unde sa o iau. Consultand GPS-ul, imi arata in stanga, dar in scurt timp imi dau seama ca nu e bine si ma repliez inapoi in creasta.
       De pe Vf Gemanarea ceata incepe sa se mai rarefieze, avand posibilitatea de a urmari traseul cu o mai mare usurinta. Urcam fara oprire si la fiecare varf ma asteptam sa fie Parangul Mare. Ma uit pe GPS din nou, si-mi dau seama ca trebia sa mai trag putin de mine. Cand vedeam ce putina zapada este pe partea sudica ma gandeam ca as putea cobori pe acolo mult mai repede la întoarcere, insa nu era o varianta buna, pentru ca traseul este lung si presupune mersul prin padure cateva ore, din care vreo 2 pe timp de noapte. 
       La 14.15 sunt pe cel mai inalta varf din Masivul Parang, cand ceata se abatuse iar peste creste. Iau o binemeritata pauza de 30 de minute pentru masa si poze. Nici in vara nu avusem prea mult noroc pe varf, ceata ma invaluise exact cand am ajuns aici. Pana pe varf nu intalnisem pe nimeni si nici nu mai aveam speranta ca voi mai intalni. Nici nu ma gandeam ca pe o asa vreme nu vor fi montaniarzi care sa exploreze aceste tinuturi. Daca la urcare parcursem traseul in 6 ore, la intoarcere trebuia sa scot un timp mai bun. Din varf cobor repede, cu coltarii in picioare calcam sigur pe zapada inca tare in partea superioara, aveam de gand sa ajung pana la ora 17.00 la refugiul Carja. Mergand in mare parte pe urmele care le facusem la urcare, in unele locuri mai scurtam din traseu fara a mai urca pe toate varfurile. Zapada desi era mai moale pe partea sud vestica, nu era atat de mare sa prezinte un pericol, se vedeau smocurile de iarba pe care puteai calca. Urcarea pe Vf Carja mi s-a  parut cea mai grea, incepeam sa simt tot mai mult oboseala si orice urcus cat de mic ar fi fost era tot mai ostenitor. De pe Carja trebuia sa cobor partea cea mai dificila a traseului. Zapada era mai moale, dandu-mi usoare emotii de vreo doua ori. La refugiu ajung in timpul care mi-l propusem, chiar mai devreme cu 10 minute.
       Dupa o scurta pauza intru in doua jumatate a traseului, chiar daca depasisem portiunile dificle, mai aveam vreo 3 ore de mers. De aici am mers in continuu, doar mici opriri pentru respiro am facut. Seara incepea sa isi faca simtita prezenta de la bifurcatia ce duce spre Lacul Mija. Exact cum estimasem, o ora de traseu aveam sa o fac la frontala. Nu mai era niciun pericol major, iar gandul meu nu era decat la apa, care o terminasem pe Vf Carja. Pana am ajuns in statiune, zapada era singura varianta pentru a-mi potoli setea. Dupa 9 ore de mers urcarea pe varfurile Piatra si Parangul Mic a fost destul de greoaie. Resursele mele fizice se epuizase complet, faceam des pauza pentru a-mi trage sufletul. Ajuns la ora 19.00 pe varf, ma las usor catre statiunea din care se auzea galagie. Erau destul de multi turiști  pentru o seara de duminica.
       Ajuns in statiunea Parang dupa aproape 10 ore de mers, ma orientez dupa un loc de cazare. La inceput ma gandeam sa cobor in aceesi seara in Petrosani, insa era supraomenesc sa mai merg inca vreo 3-4 ore, dupa asa traseu. Intreb la Salvamont si imi recomanda 3 locuri: Cabana Razvan, Cabana Alpin si Cabana Telesaun. Gasesc in cele din urma la Cabana Telescaun, unde intalnesc niste oameni amabili, opusul celor de la Vila Parang. Conditiile mult mai bune, la un pret decent pentru o persoana, 50 de lei. Dupa ce iau masa din partea casei si beau un ceai, mai stam la vorba pana la orele 22.00, cand merg la somn. La cat de frant eram nici nu stiu cand s-a facut dimineata.
     In zori dupa o cafea bauta cu gazda, imi iau ramas bun, multumindu-le pentru ospitalitate, promitand ca le voi recomanda si altora sa vina aici. Din spatele cabanei iau telescaunul si in 25 de minute sunt la sosea. Dupa nici 5 minute de mers pe jos, din spate vine o duba care ma ia pana in Petrosani. Nimic mai perfect, pentru ca aveam sa prind autocarul de 11.30 care ma ducea in Bucuresti.


Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.



Related Post