Lungul drum spre Cabana Piatra Mare

Detalii traseu: timp de mers, marcaj, echipament, observatii.

Perioada 20 – 21 ian 2017


Traseu: Dambu Morii – Cabana Bunloc – Pestera de Gheata – Cabana Piatra Mare – Vf Piatra Mare – Stana din Pietricica – Cascada Tamina -Timisu de Sus


Timp de mers: Ziua 1 – 8 ore (Dambu Morii – Cabana Piatra Mare), Ziua 2 – 4 ore (Cabana Piatra Mare – Vf Piatra Mare – Timisu de Sus)


Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, parazapezi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 2 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, casca, coltari, coarda, ochelari de soare, crema de soare, alimente.


Observatii: traseu dificil iarna ce necesita echipament adecvat si o pregatire fizica buna. Portiunile dificile sunt inainte de Culmea Arsa, unde copacii cazuti ingreuneaza mersul, indeosebi iarna. Se poate ocoli zona pe partea cea mai inalta cu grija de a nu ne departa foarte mult de marcaj. 

Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

Total distance: 18511 m
Max elevation: 1825 m
Min elevation: 687 m
Total climbing: 1416 m
Total descent: -1301 m
Download

       In fiecare an in jurul datei de 20 Ianuarie dau startul turelor montane. Anul trecut am inceput anul cu o drumetie in Ciucas, iar acum doi ani la Malaiesti. Dupa o tura rapida in Masivul Rarau la sfarsitul anului trecut, abia așteptam sa explorez muntele. Gândul meu era la Masivul Leaota, dar cum timpul era oarecum limitat, nu ma încadram in ceea ce îmi planificasem eu. Asa ca am ales Piatra Mare, un munte mai accesibil din București.
       Cu trenul de dimineata plecam in Timisu de Jos, localitate de acces pentru multe trasee ce urca in Piatra Mare. Mi-era inca somn, pentru ca nu dormisem decât vreo 4 ore, plus câteva zeci de minute in tren si numai o cafea ma putea revigora. De fiecare când merg in Piatra Mare si cobor in Timișul de Jos, in drumul spre Dambu Morii, intram in micuțul restaurant La Butuci, in care poți servi mancare si o cafea buna. Nu era decât o persoana, un turc, ce vrea sa ne incante cu muzica lui orientala, dar nu era cazul la ora aia pentru noi. Plecam dupa 30 de minute pe DN1 pana in Dambu Morii, când facem dreapta si urmam drumul ce urca in localitate. In imediata apropiere a Cabanei Șapte Scări facem stanga, urmărind drumul forestier pana la fosta cabana Bunloc. Traseul este unul ușor, abordabil in orice perioada a anului. Ajungem repede la fosta cabana si dupa inca 15 minute suntem la Cabana Bunloc. Nu am intrat in ea si ne-am văzut de drum, dupa ce am facut doua poze. Un nene ne-a avertizat ca traseul este inchis, datorită căderilor de copaci si ca nu a urcat nimeni iarna asta.
      Urcam repede pana la indicatorul in care traseul se desparte, unul urca la Cabana Piatra Mare, celălalt coboară pe Valea Garcinului la Cabana Rentea (nu este in circuitul turistic). Cum noi aveam de gând sa ajungem la Cabana Piatra Mare, continuam pe banda albastra. La inceput traseul era ok, zapada cam mare, dar erau câteva urme, ceea ce ne dădea speranțe, pana cand am ajuns in zona plina de copaci doborati de viituri de care auzisem la Cabana Bunloc. La un moment dat ne abatem de la marcaj pentru ca era imposibil de trecut si urcam cat mai aproape de culme pentru a evita acele zone periculoase. Mai erau urme, dar haotice, asa ca am mers si noi pe unde am crezut ca e mai bine, cu un ochi aruncat din cand in cand pe GPS, ca sa nu ne distantam foarte mult de traseu. Ajungem intr-o mica sa, unde urmele duceau pe partea cealalta de culme fiind in dubii pe unde sa o luam. Dupa ce ne consultam, luam decizia de a ne monta coltarii pentru a cobora direct in traseu. Urmaream GPS-ul pentru a fi siguri ca ajngem pe traseul marcat. Dupa 20 de minute ne intalnim cu traseul, continuand pe Culmea Arsa pana la Pestera de Gheata. Zapada era tot mai mare pe masura ce urcam. Avansam greu prin zapada de 30-40 cm, chiar mai mare in unele locuri.
       Intr-un tarziu suntem la Pestera de Gheata, unde luam o scurta pauza de masa. Era ora 16.30 si era sigur ca ne va prinde seara pe traseu. Dupa ce am plecat de la pestera eram mai relaxat, pentru ca traseul il stiam, sperand sa fie mai lejer. Dar nicidecum nu avea sa fie asa, deoarece un traseu de 45 de minute, atat cat scria pe indicator, l-am facut in 2.30 ore. Soarele incepea sa apuna cand am ajuns in locul in care traseele punct rosu si banda albastra se intalnesc. Daca pana aici mai erau urme, de aici incolo niciuna. Am inceput sa marsaluim prin zapada din ce in ce mai mare la lumina frontalelor. Nefiind poteca, puteai oricand pierde marcajul. Tot GPS-ul ne-a sarit in ajutor, pentru ca in unele momente erai complet dezorientat. Dibuim ceva pana ajungem in Poiana Baciului, in care acum doi ani am susprins niște imagini superbe. Anul asta nu mai avea sa fie asa, noaptea se lasase pe deplin, iar zapada era pana la brau. Fara rachete de zapada in unele locuri eram imobilizati. Cu greu reuseai sa iesi din zapada, recurgand la diverse tehnici, numai sa o scoatem la capat. Mersul in genunghi parea sa fie mai eficient in unele locuri :)), dar tot greu inaintam. Nu aveam ce face, trebuia sa continuam, chiar daca eram vizibil obositi si usor iritati de situatia in care ne aflam, dupa atata mers (cam 7 ore).
       Iesim intr-un tarziu din poiana si dupa vreo 20 de minute dam de o urma de snowmobil, pe semne ca ne apropiam de Traseul Familiar, marcat cu banda rosie, care speram sa fie mai umblat. Ceasul trecuse de 19.00, avand aproape 8 ore de mers, cand am ajuns la intersectia celor doua trasee. De aici zapada era batatorita, facandu-ne mai usor mersul pana la cabana. Nu m-am uitat la ceas la ce ora am ajuns, dar cred ca era 19.30, cand ne-a întâmpinat cabanierul. Nu mai era nimeni la cabana, majoritatea veneau probabil sambata seara. Putin obositi, abia asteptam sa mancam o ciorba calda ce clocotea inca pe foc. Dupa vreo 20 de minute savuram ciorba de parca era cea mai buna mancare pe care o mancasem pana acum. Dupa asa efort, mancam orice, nu mai era loc de preferinte.
      Evaluand starea echipamentului, constat ca era intr-o stare buna, investitiile facuta de-a lungul anilor isi justifica efortul financiar. Nu mi-a fost de loc frig, desi afara era mai bine de -10 grade, hainele nu erau ude, respirabilitatea foarte buna, nefiind nevoie sa apelez la echipamentul de rezerva, decat la manusi. In astfel de ture se vede calitatea echipamentului pe care dai mai multi bani. 
      Pana pe la 22.00 am mai stat la un pahar de vin, chiar daca eram epuizati de lungul traseu, parca era cam devreme sa ne ducem la somn. Ne pregatim sacii de dormit si urcam la etaj unde sunt paturile. Conditiile sunt bune, cabana are 15 locuri, este bine ingrijita, are 4 mese unde se poate servi masa si mansarda cu care comunica, unde sunt toate paturile. Curent este tot timpul, generat de panouri solare, iar pentru incalzire cabana dispune de soba cu lemne. Pe site ei recomanda sa ai sac de dormit. Oricum, iarna e recomandat sa ai sac de dormit oriunde mergi, nu se stie niciodata ce se poate intampla.
     Dupa ce ne schimbam, ne bagam in saci si imediat ne i-a luat somnul, nu cred ca a durat 2 minute. Dimineata ne-am trezit mai tarziu, pe la 09.00, am mancat, ne-am pregatit bagajele si abia pe la 10.30 am pornit la drum. Seara stabilisem, ca in functie de cum ne simtim alegem traseul. Eram bine, aveam putina febra, asa ca am mers mai departe spre Varful Piatra Mare. Vazand ce e afara si consultand aplicatia Meteoblue, ne-am dat seama ca nu o sa mai avem parte de aceeasi vremea ca ieri. Batea vantul, iar ceata nu ne permitea sa avem vizibilitate, abia daca vedeai urmatorul marcaj. De poze nici nu se punea problema, vremea care am prins-o anul trecut pe varf era departe. Pe un vant taios continuam pana pe varf, la care ajungem dupa o ora de mers. Nu zabovim mult, dupa 2-3 poze facem cale intoarsa pana la marcajul cruce rosie ce duce in Predeal. El este comun cu inca doua trasee, desi nu sunt trecute pe indicator, cel cu punct albastru care duce tot in Predeal si cel cu banda albastra care coboara in Timisul de Sus pe la Cascada Tamina. La inceputul turei ne gandeam sa coboram pe punct albastru, dar ne-am gandit ca este un traseu mai putin umblat, fiind nevoiti din nou sa ne croim drum printr-un strat consistent de zapada. Am ales in cele din urma traseul ce coboara la Cascada Tamina. Mergem vreo jumatate de ora pana la Stana din Pietricica, loc in care se despart cele trei trasee si ne lasam spre Timisul de Sus. Pe traseu intalnim niste cai care indurau frigul si viscolul din acest masiv. Nu stiu cine sunt stapanii lor, dar nu e normal sa-i lasi asa in conditiile alea. La stana ne intalnim cu cativa turisti care urcau pe schiuri, in prima zi nu avusem ocazia sa intalnesc pe cineva in afara de omul de la Cabana Bunloc. Stratul de zapada era in continuare la fel de mare ca si pe partea care am urcat, dar totusi era mai batatorit. Indicatorul arata o ora si treizeci de minute, imposibil fiind cred ca si vara sa scoti timpul asta. Odata cu scaderea in altitudine ne lasa si ceata, avand posibilitatea de a admira Masivul Postavaru.
      Pe la 13.30 suntem la Cabana Tamina, o cabana bine ingrijita, dar care nu se afla in circuitul turistic. Aici luam o scurta pauza pentu un biscuite si o gura de apa la mesele aflate in fata cabanei. Dupa 10 minute plecam pe ultima portiune de drum anosta si plictisitoare, care serpuieste pe un drum forestier, in unele locurile taind drumul. Ajunsi la drumul national, mergem vreo 20 minute pana la gara, unde constatam ca am ajuns numai bine, trenul avea sa vina in 15 minute.
      Aici se incheie tura noastra. A fost un test fizic dur in prima zi, contribuind la pregatirea noastra, aducand un plus de experienta.


Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.



Related Post