In inima Bucovinei – Muntii Rarau

Perioada 28 dec 2016


Traseu: Campulung Moldovenesc – Manastirea Sihastria Raraului – Transraraul – Pojorata – Campulung Moldovenesc


Timp de mers: 5 ore


Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, parazapezi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 2 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, coltari, piolet, ham, coarda, ochelari de soare, crema de soare, alimente.


Observatii: traseu accesibil in orice perioada a anului. Prezinta dificultati de orientare din cauza marcajului care lipseste in multe locuri.

       Sfârșitul anului 2016 m-a găsit in inima Bucovinei in Munții Rarau. Nu mai fusesem niciodată in acest masiv, fiind o enigma pentru mine. Caut sa ma informez cat mai bine, îmi incarc track-urile GPS si pe 28 Decembrie plec spre Câmpulung Moldovenesc. Chiar daca se anunțase cod galben de vant si ninsoare, eu am plecat sa explorez frumusețea ținuturilor bucovinene. Ajung in Câmpulung dupa câteva ore bune de mers cu trenul si caut sa intru cat mai repede pe traseul marcat cu triunghi albastru ce duce spre Cabana Rarăul. Traseul urmărește Valea Seaca si urca in culme unde se întâlnește cu Transraraul sau asa ar trebui.
       Merg prin oraș ceva timp pana intru pe vale pe lungul drum anost printre casele care sunt pe o parte si cealaltă a lui. Dupa vreo 30 minute ajung la troița, loc in care se despart traseele triunghi albastru si triunghi galben. Stau putin pe gânduri la ce traseu sa aleg la urcat. Aleg primul traseu total neinspirat si îmi continuu drumul prin ninsoarea ce se lăsase iar peste Bucovina. Inca de la inceput marcajul era sters si rar, ceea ce ma punea pe gânduri. Merg cat merg pana când îmi dau seama ca marcajul lipsește. Ma întorc din drum pana unde văzusem ultimul marcaj, pierzând ceva timp. La ultimul marcaj drumul se bifurca crezând ca daca nu a fost primul pe care o luasem eu, va fi celelalt, dar nici gând, marcajul parca intrase in pământ. Ma întâlnesc cu doi localnici care îmi spun sa merg pe lângă padure, pentru ca marcajul este vechi si mulți copaci au fost tăiați. Eram putin in dubii, nu știam ce sa fac. Consult GPS-ul si vad ca daca merg cum spuneau localnicii ma intalnesc cu traseul triunghi galben. Nu aveam track-ul decat pentru acest traseu, ca altfel mergeam dupa el. Inca de la inceput am dat drumul GPS-ul pentru a-mi inregistra traseul, pentru ca realizasem  ca marcajul este slab si in cazul in care ma rataceam, faceam cale intoarsa.
        Continui pana in culme pana dau de triunghi galben, tinand urma altora care mi-au luat-o inainte nu de mult timp.. Ma uit pe traseu si imi dau seama ca nu am mers mare lucru, irosisem ceva timp in cautarea marcajului. Trec pe langa un adapost parasit si cand credeam ca totul merge bine, traseul imi joaca iar feste, GPS-ul imi arata sa merg inainte,  iar marcajul imi arata la stanga. Pierd din nou timp pana cand ajung sa ma intalnesc cu traseul marcat cu punct rosu, pe unde urca masinile la Manastirea Sihastria Raraului. Pe traseu ma intalnesc cu trei turisti care au avut aceleasi probleme de orientare ca si mine. In continuare traseul mai taie din serpentinele drumului de masini si mai scutesc timp, insa nu foarte mult. De ce urcam zapada era tot mare, ingreunandu-mi mersul si imi dau seama ca in rtimul asta va fi foarte greu sa ajung pana unde mi-am propus, sa ma si intorc. Nici conditia fizica nu ma ajuta, zilele sedentare de dinainte isi spuneau cuvantul. Vream sa merg mult mai repede, dar ceva parca ma tinea la mijloc, ceva nu functiona, ma uitam pe GPS si vedeam ca avansez greu.  Dar nici nu vream sa renunt, mersul prin padure ma fascina si gandul ca voi ajunge pana la o deschidere, de unde sa prind o priveliste frumoasa. Intr-un tarziu ajung pe Transraraul aglomerat de masini ce treceau in ambele sensuri. Aici erau 4 persoane din Botosani care faceau un popas pentru cateva poze. Intru in vorba cu ei, intrebandu-i daca merg spre Campulung. Era ceasul 15.00 si era clar ca la intoarcere ma va prinde noaptea, oricat de repede as fi coborat. Puteam continua pana la cabana, dar era riscul sa nu ma ia nimeni, asa ca urc in masina si coboram in Pojorata si de acolo o luam spre Campunlung. Ajuns in oras imi dau seama ca eram frant de oboseala si ma gandeam cum ar fi fost daca mai si coboram inca vreo 3 ore. Timpul pierdut in cautarea marcajului a contat mult, dandu-mi peste cap planurile. Iau trenul spre Iasi si vad ca vremea rea a pus stapanire pe masiv, realizand ca am luat o decizie buna.
       Chiar si asa a fost un antrenament bun si o evadare in natura, dupa 3 saptamani de la ultima tura din Bucegi, insa cu regretul ca nu m-am putut bucura pe deplin de frumusetea acestor locuri si fara a face poze, mergand in mare parte a timpului pe vreme inchisa sau prin padure. Impresia care mi-a lasat-o cei care administreaza aceasta zona este una proasta. Marcajele vechi si sterse, lipsa indicatoarelor, defrisarile de padure sunt cateva  inconveniente de care te lovesti daca alegi sa explorezi aceste tinuturi. Probabil se pune pret mai mult pe soseaua ce traverseaza masivul, multi alegand aceasta varianta.

Related Post