In cautarea vulturilor – Muntii Siriu

Perioada 19 iunie 2017


Echipa: Florin, Teo, Iulian, Marian


Traseu: Gura Siriului – Dosu Muntelui – Poarta Vanturilor – Varful Malaia – Saua Bloji – Lacul Vulturilor – Poarta Vanturilor – Gura Siriului/ traseu dificil/ timp de mers: 10 ore 30 minute/ marcaj  Gura Siriului – Poarta Vanturilor,  Poarta Vanturilor – Vf Malaia – Saua Bloji,  Saua Bloji – Lacul Vulturilor – Poarta Vanturilor/ distanta 23.46 km/ diferenta de nivel 1157 m urcare, 1130 m coborare/ viteza de deplasare 2.11 km/ora


Echipament: bocanci, ciorapi de vara – 3 perechi, pantaloni scurti – 2 perechi, pantaloni lungi, polare – 2, bluza de corp – 1, tricou maneca scurta – 3, geaca de ploaie si vant, manusi, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente.


Observatii: traseul este unul dificil din cauza distantei parcurse, diferentei de nivel si lipsei marcajelor. Nu prezinta portiuni tehinice. Iarna si pe vreme rea poate prezenta probleme de orientare. Datorita lipsei marcajelor in unele locurile este indicat un GPS cu track incarcat sau inregistrarea unor puncte de reper sau a unui track, care in caz de ratacire pe vreme rea sau iarna sa va puteti intoarce pe unde ati venit. Necesita echipament adecvat si o pregatire fizica buna. Exista apa pe traseu. Stanele pot prezenta un pericol pe timpul verii.

   
Problem showing album.
1. Please recheck your google user id : 103572681594466156022
2. Please recheck your album id : 6434192590657543921
3. Please confirm whether this google plus album is public album (visible to everyone).
4. Check official website for more information click here

    Acum doua săptămâni am fost in Leaota si primul titlu care mi-a venit in minte sa-l pun pentru jurnalul ce vream sa-l scriu a fost – Leaota, tărâmul uitat de lume. Când am ajuns in Siriu nu terminasem de scris despre Leaota, asa ca eram in dubii ce titlu voi pune acestui jurnal, pentru ca Siriul era si mai pustiu. Pana la urma mi-a venit ideea – In căutarea Vulturilor.  
Plecam de la ora cinci spre Barajul Siriu si-l ocolim pana ajungem sa intram pe traseul banda rosie. Stabilisem inițial sa urcam pe punct rosu, dar acest marcaj nu prea mai exista din ce citisem la altii. Aveam un track GPS, insă timpul era limitat, trebuia sa ne întoarcem in aceeași si nu prea era de balaurit. Traseul nostru are ca punct de plecare o cismea amenajată, de unde te poți alimenta cu apa in cazul in care ai mai băut pe drum din proviziile din rucsac.
     Ne echipam rapid, pot spune ca era putin rece, ma gândeam daca sa-mi iau pantaloni lungi. Am zis ca oricum ma voi încălzi când depun efort si voi nevoit sa-i dau jos. Imediat ce trecem podul se afla Cabana Valea Neagra, in dreptul căreia este un indicator. Cam putin dau ei pana in Poarta Vânturilor, 2 ore 30 minute. Nu prea ai cum sa scoți timpul ala, desi am mers constant intr-un ritm bun. Drumul ce urca spre Poarta Vânturilor este forestier, putin accidentat. Era cam noroios dupa ploile din ultimile doua zile, derapam in unele locuri. La o ora de mers dam de un izvor amenajat, loc in care se afla si o masa cu doua băncuțe, ideal pentru o scurta pauza. 10 minute stam si luam cu asalt o noua porțiune de traseu. Ai tentația de a zice ca Siriu este un munte ușor cu doar 1662 m înălțime, dar ideea e ca pleci de la 500 m si ai de urcat 1100 de metri. Panta se amplifica din ce in ce mai mult, determinându-ne sa luam din când in cand câte o pauza pentru hidratare. Timpul scris pe indicator aproape ca s-a scurs, iar noi mai aveam ceva de mers pana in Poarta Vânturilor, vedeam pe GPS. La un moment dat ajungem intr-o poiana si ieșim putin din decor pentru a admira imprejurimile. O alegere greșita am facut, deoarece am dat nas in nas cu o turma de oi păzită de mulți câini. Intenționau sa ne ia urma, asa ca ii urmăream des cu coada ochiului sa nu se agate de noi. Dupa nici 10 minute vedem si stana la care mai erau alți câini ce ne-au simțit prezenta. Sunt destul de periculoase astfel de situații, mai ales in zonele unde oamenii ajung mai rar. Gonim in viteza spre Poarta Vânturilor, in care bănuiam ca vantul va sufla cu putere, probabil de aici i se trage si numele.
      Ajungem la 12:25 dupa 3 ore si 30 minute, cu o ora mai mult de cât scria pe indicator. Cred ca e imposibil sa scoți timpul ala, poate daca nu ai nimic la tine si mergând in continuu, ca sunt totuși 8 km distanța si 900 m diferența de nivel. In Poarta Vânturilor presimțirile noastre ca vom înfrunta vantul s-au adeverit. Vantul sufla energic fiind nevoiți sa luam pe noi o geaca de vant. De aici ai posibilitatea sa mergi direct spre Lacul Vulturilor, pe punct rosu, sa continui pana in Tabla Buții pe banda rosie sau sa mai mergi putin pe banda rosie si sa urci pe cruce rosie, marcaj inexistent, pe vârful cel mai înalt — Malaia 1662 m. Alegem ultima varianta si urcam pe varf cu intenția de a cobori de pe varf la lac prin Saua Boji. Cu ochii pe GPS intuim pe unde ar putea fi traseul, însă nu-l nimerim din prima, urcam pe o panta înclinată direct pe culme pana dam de un indicator sters crezând ca de aici va fi marcaj. Poteca era oarecum vizibila, pe o asa vreme era greu sa te rătăcești.
       Mergem împinși de la spate de vant pana pe varf timp de o ora din sa. Pe varf ni se mai confirma din nou neglijența si lipsa de interes a celor ce administreaza zona pentru acest masiv. O cruce căzută la pământ, un panou cu o harta jupuita si lipsa vreunui indicator sau marcaj iti lasa o impresie proasta. Pe varf găsim un loc ferit de vant pentru de a mânca. Era cazul sa luam o pauza de masa dupa aproape 5 ore de mers. Priveliștea era magnifica de unde stăteam noi, o masa luată aici nu se compara cu una luata la oricare restaurant, indiferent de luxul avut. Daca pana aici am mers fara a găsi un marcaj, nici de aici încolo nu ma așteptam sa găsesc. Ne lăsam agale in Saua Bloji, din care facem stanga pe o poteca ușor accidentata frecventata mai degrabă de oi. Norocul nostru a fost ca nu am mers chiar pe poteca ce ocolea putin culmea, ci direct, ajungând chiar in locul in care face brusc stanga, ca altfel puteai merge inainte fara sa iti dai seama ca acolo trebuie sa faci stanga spre Lacul Vulturilor. Traseul ar trebui sa fie marcat punct rosu, însă nu am găsit nimic. Traseul punct rosu pe hărțile vechi este un circuit cu plecare din Gura Siriului pe Valea Bradului, urca pe Colții Balei si Bocarnei, ajunge la Lacul Vulturilor si mai departe merge pana in Saua Bloji, de unde coboară in localitatea Stearpa pe culmea Boji. Ajunge la Băile Siriu prin Valea Siriului. Traseul pare a fi marcat doar pe porțiunea Lacul Vulturilor – Poarta Vânturilor din apropierea căreia trebuia sa facă dreapta.
       Facem cam 45 de minute de pe varf pana la lac. Zona este greu de descris in cuvinte, liniștea, peisajul si lacul te hipnotizeaza. Nu am găsit niciun vultur, însă un lac nival ce își trage numele dintr-o legenda in care vulturii planau primăvara in jurul lui pentru a-si învață puii sa zboare, ne incanta privirea. In apropierea lacului se afla un canton care era inchis când am ajuns noi. In cadrul cantonului exista o anexa in care te poți adăposti in caz de vreme rea sau daca te prinde noaptea. Exista un prici pe care poți dormi in caz de forța majora. Luam o alta pauza pe băncuțele aflate in fata cabanei, de unde ne dam greu plecați. Aici mai urca un traseu din Gura Milei, remarcat de curând cu triunghi rosu, in trecut triunghi albastru.
       Ne urnim cu greu din loc spre Poarta Vânturilor, pentru a cobori pe unde am urcat. Pana in sa mai dam de un lac colmatat ce purta numele de Lacul Sec, fiind presarat de bumbacarite. Plăcerea s-a mai diminuat, oboseala si coborârea pe aceiași traseu ne mai tăiase din elan. Nu voiam decât sa ajungem cat mai repede la masina. Știam ca mai avem un obstacol de înfruntat, câinii de la stana. Si in Poarta Vânturilor la mică distanța se afla o stana, de la care ne lătrău venind pana la câteva sute de metri de noi. Știind traseul nimic nu ne mai capta atenția. Ajunși in dreptul stanei facem un mic ocol prin padure. Aceiași lucru il făcusem si acum doua săptămâni in Leaota. Daca știi zonele predispuse pericolului de a fi atacat de câini, e bine sa le eviti. Am depășit cu brio aceasta situație fara a ne simți prezenta si gonim pe traseu in pas alert. Ceasul se ducea lejer spre 10 ore de mers. Toți simteam asta pe picioarele noastre, oboseala ne acaparase. Doar schimbul de vorbe ne făcea sa mai uitam de suferința noastră fizica. La 19:10 suntem la cismea, nu inainte de a fi întâmpinați de câinii de la stana aflată putin mai sus. I-am calmat repede, pe semne ca erau obișnuiți mai mult cu oamenii.
     Traseul ia sfârșit dupa 10 ore si 30 de minute, un timp destul de lung pentru un munte care la înălțime pe care o are a-i crede ca e ușor. Nici diferența de nivel nu este de neglijat, 1169 m in urcare si tot cam atât in coborâre este un factor ce sporește greutatea acestui traseu. Nu ne rămâne altceva de facut decât sa luam o gustare si sa o întindem spre casele noastre. 

Related Post