Legendarul Ceahlau

PERIOADA: 19 – 20 Mai 2018


Traseu: Durau – Cascada Duruitoarea – Curmatura Picioru Schiop – Cabana Dochia – Statia Meteo – Panaghia – La Morminte – Fantanele – Durau
Timp de mers: Durau – Cascada Duruitoarea – Cabana Dochia 4 ore, Cabana Dochia – Panaghia – Fantanele – Durau 3 ore
Marcaj:  Durau – Cascada Duruitoarea – Cabana Dochia ,Cabana Dochia – Panaghia – Durau  

Surse de apa: Cascada Duruitoarea, Cabana Dochia, Cabana Fantanele 


Echipament: bocanci, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 2, polar – 1, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, manusi – 2, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete de trekking.


Observatii: traseul dupa cascada poate fi dificil in timpul ploilor torentiale; se poate aluneca, pot fi copaci cazuti; in partea superioara pe timp de ploaie sau ceata pot fi probleme de orientare;

Trasee, obiective, descriere, cabane - Muntii Ceahlau

Total distance: 14096 m
Max elevation: 1794 m
Min elevation: 831 m
Total climbing: 1291 m
Total descent: -1286 m
Download

      Citandu-l pe Nicolae Gane “Ceahlaul este muntele imparat, este podoaba, poezia tarii, este izvorul tainic al legendelor si doinelor neamului nostru, este ochiul deschis asupra hotarelor mosiei stramosesti”. Multe din legendele si povestile muntelui imparat au autori de renume, cum ar fi: Mihai Eminescu, Calistrat Hogas, Gheorghe Asachi si pot fi citite in carti, pe site-ul parcului sau pe panourile informative amplasate pe traseele marcate. Legendele Varfului Toaca, Panaghiei, Scaldatorii Vulturilor, Clailor lui Miron, Cununei Zimbrului, Stanilei si Pietrei Lacrimate, Dochiei, Budu si Ana, Detunatelor, Pietrelor Cu Apa sunt printre cele mai consacrate captand atentia cititorului.
      Trecut-au aproape trei ani de cand am fost ultima oara in Ceahlau, asa ca, in lista destinatiilor pentru acest an am trecut si Ceahlaul. De fiecare data am fost pe timp de iarna, in ture in care am urcat si coborat in aceeasi zi. Cum planurile unora dintre noi aveau sa fie comune, iata ca intr-o sambata de mai pornim spre Durau, micuta statiune de la poalele muntelui.
     Ajungem greu, dupa un mers de 7 ore cu masina suntem la portile parcului. Inainte de a pleca pe traseu luam cu asalt o terasa sa mancam. Toti eram lihniti de foame, am mai ciugulit noi cate ceva, dar toti ne gandeam la ceva cald. Nimerim bine, mancarea este pe gustul nostru, chiar prea mult pentru un om normal. Infulec doua feluri de mancare, desi nu o fac prea des. In zona Moldovei, Bucovinei si Maramuresului am dat-o bine de fiecare data in privinta asta.
       Sub amenintarea ploii
    Satui, nu ne ramanea decat sa ne echipam si sa spintecam masivul in doua. Deasupra noastra planau nori negri si amenintatori de ploaie. Prognoza dupa ora 14:00 se arata sumbra. Ploaie cu fulgere pana pe seara. Cu ceva timp inainte a dat o rapaiala din ce am auzit la cei din zona. Platim constiincios taxa de intrare, oferim detalii celor de la parc unde vrem sa urcam, avertizandu-ne ca e cam tarziu si e posibil sa mai dea o ploaie. Stim ce facem si suntem pregatiti sa infruntam ploaia si noaptea daca va fi nevoie.
     Abordam in forța panta usor alunecoasa inca de la inceput. Cascada Duruitoarea este prima noastra tinta. Pe drum intalnim fel si fel de turisti, multi dintre ei neechipati, ba chiar in balerini sau pe tocuri. Ceahlaul este Bucegiul Orientalilor in privinta asta. Luam mici pauze de respiro, intr-un loc imi uit betele si fac cale intoarsa. Umiditatea din padure era apasatoare si traspiram abundent, deseori fiind nevoiti sa stergem sudoarea de pe frunte. Ne miscam relativ bine pana la cascada, in 2 ore ascultam sunetul ei duruitor. Nimeni in zona, cine sa fie la ora 18:00 aici, dar mai ales cine sa urce la o asa ora tarzie la Cabana Dochia. Poze, video, ralanti cu cascada pentru cateva minute si reintram in circuit. Ora tarzie si norii ce se napusteau peste masiv ne presau putin. Dar aveam o vointa de fier. Incepem sa urcam iute pe poteca abrupta si zgrunturoasa in unele locuri. Dam de mici deschideri, avand norocul sa surprindem imagini bune. La felul cum evoluam, nici nu ma gadeam sa nu fim pe lumina la cabana. Dupa ceva dulce, parca pluteam pe traseu. Indata scoatem capul la lumina din padurea intunecata si nu ne ramane decat un mers lejer pe platou. Schitul se afla in raza noastra vizuala, semn ca nu mai avem mult. Totusi trebuie sa facem un mic ocol pentru a iesi in Curmatura Piciorului Schiop. De aici cotim la stanga si urmam drumul lejer printre jnepeni pana la cabana. Vremea incepe sa se infioare, ceata invaluie masivul, stropii de ploaie se intensifica, iar noi grabim pasul. In 4 ore suntem la Dochia. Am scos un timp bun, pentru ca pe marcaj sunt trecute 4 ore 30 minute – 5 ore. Numai bine am ajuns, deoarece cabana serveste masa pana la ora 20:00 si barul este deschis pana la ora 21:00. Tot ce mancasem jos s-a epuizat parca intr-o clipa, stomacul chioraia iarăși. Cabana se prezinta in conditii bune, chiar printre cele mai bune de la noi din tara, ma refer la cele aflate la altitudine. O mancare calda si o baie fierbinte e tot ce iti doresti dupa o drumetie in care ai urcat 1000 m diferenta de nivel pe o umiditate excesiva. Astrele s-au aliniat si in aceasta zi, ploaia ne-a ocolit, am ajuns inainte de lasarea serii si in confortul cabanei nu era rau.

        Carari pierdute in ceata

     Dupa o seara la cabana, in care nu prea mi-am facut somnul foarte bine, ne trezim devreme. Nu traseul de coborare reprezenta o mare problema, ci drumul de intoarcere cu masina. Daca ploaia ne-a ocolit ieri, ceata care s-a lasat pe seara nu a mai plecat. Incepuse sa-i placa pe Ceahlau. Pai si noua ne placea, dar cum facem, ca vrem sa urcam pe Varful Toaca si sa avem o priveliste frumoasa. De data asta parea ca ne-a invins.
      Devoram micul dejun si o luam din loc spargand ceata deasa pana la Statia Meteo, unde speram noi sa se ridice. Nicidecum, din contra, mai rau. Renuntam sa mai urcam pe varf si ne vedem de drum. Cum spuneam mai sus, Ceahlaul este un masiv al legendelor, iar pe poteca marcata cu banda rosie, poti citi legenda Scaldatorii Vulturilor si Legenda Panaghiei, de asemenea poti studia panourile informative despre flora si fauna fiecarui etaj montan. Parcul este bine intretinut fata de alte parcuri de la noi din tara. In anumite puncte ai indicatoare informative si coduri QR pe care le poti scana cu o aplicatie mobila pentru a avea mai multe informatii despre respectivul traseu. Desi pacla deasa parea sa fi acaparat complet masivul azi, peisajul era divin si avea farmecul lui. Prin poteci pierdute in ceata si padurea deasa de un verde intens deveneai visator si te relaxai in acelasi timp.
    De la Panaghia pierdem din altitudine si aburii se mai risipesc spre bucuria noastra. Ies poze frumoase de pus in rama, mai ales cand ajugem la Cusma Dorobantului. Ne desprindem greu din zona si descindem spre urmatorul punct de interes, La Morminte. Aici intalnim un grup galagios, unii cu berea in mana. Alcoolul le dadea curaj. Retinusem bine locul asta, acum vreo trei ani in urcare, imi aduc aminte ca incepeam sa ma lupt cu zapada.
     Un mic moment de repaus si continuam coborarea spre Fantanele. Cabana este trecuta de timp, necesitand ceva imbunatatiri. Ultima oara nu intrasem in ea, doar cat am stat la mesele din curte pentru ceva dulce si cateva poze. Cumparam un ceai si intram in vorba cu cativa turisti dornici sa afle informatii despre cabana sau cascada. Savuram ceaiul afara cu ochii atintiti spre Caliman. Este si el pe lista de anul asta. Afara intram in vorba cu alte doua persoane din Iasi. Erau mai bine initiati in ale muntelui. Sorbim ceaiul in 10 minute si parcurgem ultima portiune pana la masina lejer, dar cu gandul la terasa de ieri. Nu aveam cum sa o ratam, de sandvisul meu nici nu vream sa imi aduc aminte, daramite sa-l mananc.
     Terminam tura cu bine si nu avem incotro, trebuie sa strabatem drumul lung spre casa, dar pe alta ruta. Facem un mic ocol pe la Lacul Izvorul Muntelui si Lacul Rosu. De Lacul Sf Ana nu mai avem timp si trecem in viteza de Baile Tusnad. Tura se incheie tarziu in noapte, insa efortul merita, Legendarul Ceahlau ne-a lasat cu amintiri de neuitat.  

Related Post