Unde se avanta vulturii – Varful Kazbek 5047 m – Muntii Caucaz

Detalii traseu - timp de mers, informatii, observatii, echipament recomandat

PERIOADA: 2 – 10 august 2018


Traseu: Kazbegi – Biserica Tsiminda Sameba – Pasul Arsha – Ghetarul Gergeti – Bethlami Hut – Pasul Kazbek – Varful Kazbek


Marcaj: nu exista marcaj


Echipa: Florin, Ion, Cristi, Alex


Timp de mers: Kazbegi – Biserica Tsiminda Sameba 2 ore 30 minute, Biserica – Pasul Arsha 2 ore 30 minute, Pasul Arsha – Refugiul Bethlemi 4 ore, Refugiul Bethlemi – Varful Kazbek 7 ore 30 minute


Surse de apa: Biserica Tsiminda Sameba, Arsha Pass, Bethlemi Hut


Echipament: rucsacuri – 2 (unul de 60 l si unul de varf 24 l), huse de ploaie, adidasi de drumetie, bocanci de iarna, ciorapi de iarna, coltari, parazapezi, pantaloni de corp, pantaloni Goretex Pro, pantaloni softshell, pantaloni de trekking, pantaloni scurti, bluza de corp, polar, geaca softshell – 2, geaca de puf, geaca Goretex Active, tricouri maneca scurta – 5, casca alpinism, caciula, buff, cagula, bandana, manusi softshell, manusi impermeabiale, manusi impermeabile Goretex, cort, saltea, sac de dormit, perna, arzator cu butelie, oala de gatit, cana, tacamuri, cutit, lanterna frontala cu baterii de rezerva – 2, trusa medicala, crema de soare, gel de buze, ochelari de soare, bete de trekking, piolet, alimente (mancare la plicuri Survivor, ceaiuri, cafea, energizante, dulciuri), coarda 30 m, carabe cu filet – 2, ham.   

Alte informatii:

  • de la aeroport pana in Tbilisi circula masina 37 cu plecare chiar din fata aeroportului;
  • din Tbilisi pana in Kazbegi puteti lua microbuzul pana in statiune sau puteti opta pentru cei care fac transport cu masini personale la preturi ceva mai mari in functie de cum negociati;
  • din Kazbegi pana la Biserica Tsiminda Sameba exista transport asigurat de taxiuri sau localnici;
  • de la biserica pana la tabara 3650 m puteti opta a cara bagajele cu caii (250 lari in august 2018); la fel si la coborare; incarcatura pe care o puteti pune pe cai este de 60 – 70 kg (3 – 4 bagaje);
  • se poate campa la cort in zona bisericii 2170 m, in Pasul Arsha 2940 m, langa Statia Meteo 3650 m (sepoate dormi si la statia meteo), in tabara avansata la 3860 m si in ultima tabara la 4250 m aproape de Pasul Kazbek;
  • in Kazbegi gasim pensiuni si restaurante la preturi decente pentru un turist european;
  • semnal sau internet pentru retele din Romania exista dar la preturi foarte mari, pentru a comunica sau a avea internet gasim cartele la preturi de 10- 20 lari pentru 4 – 8 gb internet;

Observatii: traseul este dificil intre Pasul Arsha si Varful Kazbek. Poteca accidentata, ghetari cu crevase, teren instabil, aer rarefiat, vant puternic, panta accentuata intre 4350m si 5047 m. Tura necesita o aclimatizare buna, in special in ziua de dinaintea varfului, o conditie fizica buna, experienta pe trasee de iarna. Pentru orientare, ziua de aclimatizare o puteti face chiar pe traseul pe care veti merge in ziua varfului. Puteti folosi si track-ul GPS dar poteca se poate schimba de la o perioada la alta. Pentru ziua varfului puteti opta sa luati un arzator si o butelie in caz ca apa ingheata in sticle sau o consumati in scurt timp.

Total distance: 17954 m
Max elevation: 4992 m
Min elevation: 1740 m
Total climbing: 83 m
Total descent: -3335 m
Download

    Vulturii se avanta la altitudini mari de pana la 10 mii de metri, unde doar avioanele pot ajunge. La altitudine mare aveam si noi de gand sa ne aventuram. Nu mergeam la Schloss Adler (Castelul Vulturilor) pe Weisspitze celebra fortareata a Wehrmacht-ului din al Doilea Razboi Mondial, sursa de inspiratie pentru Alistair MacLean cand a scris romanul” Unde se avanta vulturii”, mergeam pe Varful Kazbek din Muntii Caucaz la peste 5000 m. Legenda spune ca Varful Kazbek este muntele unde Prometeu a fost inlatuit pentru ca a furat focul de la zei. Printre chinurile indurate, a fost acela ca, un vultur ii devora zilnic ficatul care se regenera peste noapte. Vulturul a fost rapus in cele din urma de Heracles care-l si elibereaza pe Prometeu. Lasam povestile si intram in subiect.

Prima tabara – Biserica Tsiminda Sameba

      Dupa un sezon intens in Liga 1, urma sa jucam in Champions League. Ne-am pregatit intens in ture de iarna in Crai, Fagaras, Bucegi, Ciucas sau in ture lungi de vara cu rucsacuri grele pentru a face fata rigorilor competitiei. Aveam in palmares doua varfuri de peste 4000 m si era timpul sa trec la alta etapa, adica 5000 m. Pregatirile intrau pe ultima suta de metri, cu toate detaliile puse la punct decolam spre Georgia cu escala prin Atena. Zborul este istovitor, mai ales ca se desfasura pe timp de noapte. Ajungem dimineata in capitala georgiana Tbilisi si cu masina 37 mergem spre centrul orasului.
     Cand se crapa de ziua noi eram in zona Didube langa un mall si nu aveam ce face decat sa asteptam ca orasul sa se trezeasca la viata. Nu stam mult ca imediat sar pe noi cateva hiene cu oferte pentru a ne duce spre Kazbegi, localitatea de la poalele muntelui pe care trebuia sa-l cucerim. Este ceva mai rau ca in Gara de Nord din Bucuresti, ne aflam intr-o situatie stanjenitoare cand toti se uitau la tine si incercau sa te convinga cu oferta lor. Cedam pana la urma presiunilor si plecam cu un mercedes pana in statiune pentru 100 lari. Nu e o suma mare si ne avantaja oarecum. Pentru ca pana la microbuze mai aveam ceva de mers, plus ca circulau de pe la ora 9, iar cu bagajele noastre mari intr-un microbuz aglomerat ar fi fost un chin. Cum ai ajuns in Georgia iti dai seama ca este o tara saraca, ceva similar cu Romania anilor 90. Desprinsa din URSS in 1991, tara se zbate inca in saracie si cauta un trai mai bun. Este greu sa-ti revii dupa ce ai fost alipita Rusiei sau cand continui cu conducatori aserviti acestui imperiu, la fel cum este si la noi. Adevarata aventura nu incepea pe munte, ci pe sosele Georgiei, pe care reguli de circulatie nu prea sunt. Depasiri la limita, viteza mare, tiruri care iau curba fara a frana iti fac inima cat un purice. Doar la Formula 1 mai vezi asa ceva. In asa stil de mers suntem in Kazbegi la primele ore, somnorosi si usor dezorientati. Daca Tbilisi se mai apropie de civilizatia europeana, aici timpul chiar a ramas in loc. Conflictele din ultima perioada au tinut pe loc investitiile si prosperitatea acestui tinut cu un potential urias. Marketurile sunt niste case vechi cu podea de lemn vechi colbuita, terasa pe care o gasim pentru a manca un kebab este o casa veche scorojita care orice DSV dintr-o tara europeana nu ar da autorizatie de functionare. Ulterior am descoperit doua restaurante la care poti manca in conditii decente.
     Pierdem cateva ore pana punem la punct ultimile detalii. Mai cumparam ceva mancare, butelii de gaz, apa si pornim la drum. Greutatea pe care o caram fiecare in spate trecea de 30 de kilograme. Incepem urcusul spre prima tabara situata in apropierea Bisericii Tsminda Sameba. Rucsacurile atarnau greu, nu mai carasem niciodata asa mult. Traseul avea vreo 400 m de urcus si un timp de 3 ore. Pe masura ce urcam traseul devine un chin, e prea mult pentru un om sa care asa greutati si in panta. Oricum chinul nu avea sa dureze mult, ne pusesem de acord ca de la 2200 pana la 3600 sa le ducem cu caii. Dupa amiaza suntem in prima tabara. Pana aici traseul nu prezinta mare interes pentru noi, merge pe un drum pietruit in lucru, prima data printre casele localitatii, apoi printr-o padurice scunda.
     Ajunsi pe iarba verde din jurul bisericii montam rapid corturile. Dupa amiezele aici semanau cu ale noastre din vara asta. Dimineata soare si dupa amiaza ploaie. Nu dureaza mult pana vine ploaia, avem totusi noroc ca apucam sa mancam. Pana seara a turnat bine, nici ca am mai iesit din cort. Am dormit ca un prunc pana pe la 22.00. Pe seara ne ducem dupa apa, orbecaind pe langa biserica dupa izvorul ce se dadea greu de gasit, desi trecusem pe langa el. Dupa un periplu prin jurul bisericii ne intoarcem cu sticlele pline si tragem din nou pe dreapta. A doua zi porneam spre urmatoarea tabara. Dormim bine in continuare, prindem ore de somn bune.

Urcarea spre tabara de baza – Bethlemi Hut 3650 m

     Dimineata este una superba cu soarele stralucind de la primele ore. Strangem lucrurile, mancam si asteptam sa vina porterul pentru a incarca bagajele. La ora zece scapam de povara din ziua precedenta si i-o plasam calului lui Svani, un tip inalt, svelt, tipicul taranului de la noi. Chiar si cu bagajale plasate la porter, tot ma aleg cu vreo 12 kg in spate. Parca asa mai merge. Incepem sa urcam o panta abrupta pentru scurt timp, apoi mergem pe o culme prelunga lejera. Svani ne depaseste repede mergand cu mult inaintea noastra. Au o conditie fizica buna, fac asta de cateva sute de ori pe an. De aici incepem sa simtim aerul tare de Caucaz.
     In scurt timp depasim limita inaltimilor de la noi din tara si ajungem in urmatorea tabara de baza de la 2940m – Arsha Pass. Aici calul si porterul iau o pauza. Aerul devine din ce in ce mai rece, cativa stropi isi fac simtita prezenta. Aproape de poteca gasim si un izvor de unde ne alimentam si noi. Cateva corturi animau zona, iar la cativa zeci metri se afla o cabana. Pierdem vreo 30 minute si o intindem iar la drum. Traseul incepe sa devina mai accidentat si sa observam ce inseamna actiunea unui vulcan si actiunea ghetarilor. Rocile se macina si se disloca usor. Urcam putin mai lent si la intrarea pe Ghetarul Gergeti dibuim cu greu traseul. Fiecare mergea pe unde credea ca e mai bine. Nu montam coltarii si pasim usor si atenti pana trecem pe ultima panta ce duce la Refugiu Bethlemi. Ne intalnim cu Svani care cobora. Bagajele noastre asteptau la refugiu.
    Pe ultima portiune ne mai lasa puterile si urcam respirand greoi. Vantul incepea sa-si faca simtita prezenta si sa ne arate de ce este renumit pe acest munte. Zona este plina de corturi. Ne orientam si noi dupa doua locuri printre mormanele de pietre. Fiecare si-a facut cate o fortareata in jurul cortului pentru a fi cat mai ferit de vant. Ne montam casa noastra pentru 3 nopti si incercam sa aprindem arzatoarele pentru a gati ceva. Nici o sansa afara in bataia vantului, asa ca veranda avea sa fie bucataria noastra pe toata durata sederii noastre aici. Vantul nu sta o clipa, este o prezenta obisnuita pe muntele lui Prometeu. Seara acapareaza tabara de la 3650 m, se vad doar luminile aprinse in zecile de corturi montate si fiecare vorbeste in limba lui, zici ca esti la Babilon. Spanioli, romani, georgieni, rusi, polonezi, cehi, ucrainieni veniti sa exploreze Caucazul. Nu ne agitam foarte tare, urmatoarea zi o rezervasem pentru aclimatizare. Voiam sa ajungem macar la 4000 de metri si sa coboram.

Aclimatizarea

    Ne trezim in voie, pana mancam, pana pregatim rucsacul se face 10:30. Pornim usor in recunoasterea traseului pentru ziua varfului. Sunt mai multe variante de traseu, iar poteca nu este foarte bine conturata. Rocile sunt friabile, in unele locuri din poteca poate fugi cu totul la vale. Nu exista pericol de accidentare, insa orientarea poate fi greoaie pe vreme rea sau noaptea. Urcam incet fara a avea o tinta clara, ucam cat putem. Pe la 4000 si ceva, vremea se infurie si arunca cu ceva mazariche. Ne oprim din mers si coboram pe unde am venit, nu mai avea rost sa urcam pe o vreme cainoasa. Ne era de ajuns ce facusem pentru ziua asta. Trebuia sa ne si odihnim pentru ca pe varf plecam la 02.00 dimineata. Dar cum sa mai adormi cand stii ca urmeaza examenul final. Nici nu stii ce nu te lasa sa dormi. Adrenalina ca vei ajunge pe varf sau grijile la cum va fi pe traseu, daca organismul se va comporta bine, daca vremea va fi buna. Cred ca un amestec din toate te tin treaz pana la ora care pleci. Nu stiu daca prind o ora de somn pana la ora 00:00.

Unde se avanta vulturii – Asaltul final

      Ma trezesc pentru a-mi pregati ceva de mancare si pentru a pregati echipamentul util ascensiunii pe ghetar. Piolet, coltari, ham, casca, coarda. Iau un rucsac usor, sus conteaza fiecare suta de grame, asa ca, nu ma incarc cu lucruri inutile. E ora 02:00, cerul este împânzit de stele, vantul sufla energic si noi pornim spre varf. Astăzi susținem testul final. Infofolit bine cu bocanci de iarna, doua perechi de ciorapi, pantaloni de corp, pantaloni Goretex Pro, bluza de corp, softshell, geaca Goretex, geaca de puf, căciula de lana, buff si manusi. Dimineața este una agitata. Pretendenții la varf se echipează la fel ca si noi, si pornesc pe traseu. Ne înscriem si noi pe el bine motivați. Aveam încredere mare in mine ca voi ajunge in top. Pornim ușor pe poteca pietruita la lumina frontalelor. Desi sunt multi pe traseu, rar auzi câte un murmur, fiecare își dozează energia si își vede de traseu. Urcam ușor pana in zona in care ajunsesem in ziua precendentă.
    Traseul continua in aceeași nota pana la apariția zăpezii. De aici se schimba datele problemei. Prindem de picioare coltarii, renunțam la bete si luam in mâna pioletul si ne legam in coarda. Dupa 10 minute de mers la colțari, se crapă de ziua si in scurt timp stingem felinarele. Ma simt din ce in ce mai bine. Pe zapada tare coltarii musca bine fara a derapa. Ocolim cu atenție micile crevase si purcedem spre următoarea ținta. Saua Kazbek 4320 m, de unde începe cu adevărat greul. Panta de peste 45 de grade te stoarce de energie, aerul rarefiat iti impune un ritm lent iar vantul iti tumefiaza fata.
    Ajunși in sa, iau o gustare mică, nu aveam nicio problema tehnica, organismul reacționa bine, chiar aveam pofta de mancare. Ce mâncasem la ora 00:00 asimilase tot organismul. Un plus de energie il aduceau si gelurile Otonna. O pauza de 15 minute e de ajuns sa ma mai intremez. Nici nu ma gândeam sa ratez vârful in asa forma. Încet si sigur, pas cu pas, iau altitudine spre Vârful Kazbek. Panta sfidează gravitația, stand agățați de ea cu ajutorul coltarilor, pioletul si corzii. Ruta se aglomereaza pe final si nu ai încotro, trebuie sa mergi in ritmul celor din fata. Fiind cap de coarda nu am observat ca unul dintre noi avea ceva probleme. A doua oară când il vad așezându-se îmi dau seama ca ceva nu este in regula. Ii dau o pastila de cap si ii recomand sa se întoarcă pentru ca de aici va fi mult mai greu, iar riscul de edem cerebral era imininent. Panta ia proporții, la fel si vantul. Ticălosul sufla cu putere si neîncetat biciuindu-ne din toate direcțiile. Abia cu patru straturi fac fata, plus ca apelez la manusi groase. In unele momente stăteam pe loc contra vantului sa nu cumva sa ne zboare din creasta. Vremea era una excelenta, senin peste tot in jur.
     Ajunși in ultima sa la 4850 m, vantul atingea cote maxime, mai ca imi smulgea rucsacul din spate. Mai aveam un hop. Il conving pe Ion sa nu renunțe desi ii era foarte greu, zicându-i ca e păcat sa abandoneze chiar aici. Avuse ceva probleme cu spatele in ultimul timp, rămânând in urma cu pregătirea fizica, insa avea la activ cateva varfuri de peste 4000 m. Era remarcabil ca reusise sa ajunga pana aici si mai remarcabil ca pana la urma a ajuns.
    Urcam încet ultima suta de metri si la ora 09:30 suntem pe Vârful Kazbek pe un soare arzător si un vant nimicitor. Pana aici se avantau vulturii in astă zi. Pana la 5047 m. Dupa 7 ore de efort si de lupta cu panta, zapada, vantul si aerul rarefiat punem piciorul pe al 8-lea varf caucazian. Totul in jur era sublim. Caucazul se destăinuia in toată splendoarea, având ocazia sa-l admiram in toate directiile. Am fi vrut sa stam mai mult dar vantul nu ne permitea. Trebuia sa ne mulțumim si cu atât. Multi nu stăteau mai mult de 5 minute. Abia reușeai sa faci 2-3 poze. Bucuria nu dureaza nici la noi mai mult de 15 minute. Rezistam eroic, trebuia sa luam cu noi câteva amintiri. Peisajele din jur te compleseau si dădeau uitării viteza vântului. Nu aveam probleme de frig, venisem cu lecția invatata si aveam tot ce trebuia la noi. In continuare ma simteam bine, ca la 20 de ani. Nu simteam efectul altitudinii, nu eram obosit, chiar as mai fi putut urca.
     Descindem pe unde am urcat, pe panta înclinată cu care ne luptasem in urcare. Acum era nevoie de frâne bune pe a nu prinde viteza la vale, mai ales ca te dezechilibra si vantul. Coboram ușor si atenți, nu aveam de ce sa ne grăbim, mulți o comit la coborâre, asa ca trebuia sa concentram cat mai bine. Odată cu coborârea norii încep sa se adune parca de nicăieri si pun stăpânire pe varf. Daca mai întârziam o ora, cu siguranta nu aveam parte de o priveliște atât de buna. Nu ne mai interesează foarte mult ce e sus si ne concentram doar la drum. Pierdem rapid in atitudine, intr-o ora si ceva suntem in saua care opream sa mâncam la urcare. Dificultatea traseului scade si nu ne rămâne decât lungul drum spre tabăra de baza. Vantul continua sa mistuie tot in calea lui. Cu ochelarii si cu căciula pe ochi abia făceam fata. Continua sa bata la fel de intens ca la 5000 de m. Unii își faceau curaj sa mai urce, probabil aveau de gând sa înnopteze in sa. Ne grăbim sa ajungem la limita zăpezii sa scăpăm de colțari si de haine. Vantul se mai domolise pe la 4100. Urma mersul printre lespezii faramiciosi si instabili. Nu prea mai acordam atenție traseului, singurul lucru pe care mi-l doream sa ajung la cort cat mai repede. Iti captează atenția doar pietrele ce se disloca din versantul stâng si vor sa ajunga pana in poteca. Pe versantul din dreapta la mare distanța de poteca, sub vârful Ortsveri (4350 m), se pretrec lucruri mult mai grave. Blocuri de roca se desprind din versant dând impresia ca au loc niște explozii.
      Ceasul trecuse de ora 15:00 când am ajuns la cort. Scăzusem putin ritmul pe fondul oboselii, erau 12 ore de când ne aflam pe traseu. Dupa ce ai ajuns la cort consideri ca ai îndeplinit misiunea. Tânjeam dupa o bere sau o cola rece, dar trebuia sa ma mulțumesc cu apa cu clor pe care o îngurgitasem de trei zile încoace. La stație nu găsești nimic de băut. Ma igienizez putin, atât cat iti permit condițiile de aici si pornesc primusul pentru ceva cald. Urma inca o seara la 3650 m. Vantul dadea sa se oprească in unele clipe, însă uneori o lua razna. Rămânem țintuiți in corturi, nici ca am iesit din el. Tabăra animata de montaniarzi era un furnicar, care urcau, care coborau, care se pregăteau de ascensiunea finala pentru următoarea zi.

Coborarea in statiune

     A cincea zi urma sa coboram si noi, cu misiunea încheiata împachetam tot si o tăiem la vale. Mergem doi inainte si doi rămân cu bagajele pentru a le sui pe cai. Montam coltarii când intram pe ghețar si luam viteza. La baza ghețarului ii dam jos si gonim spre tabăra de la 2900 si apoi spre tabăra de lângă biserica. Ajungem cu 10 minute înaintea cailor si numai bine ca preluam bagajele fara a sta cu grija ca vor rămâne sub cerul liber pana coboram noi. Dupa 30 minute vin si ceilalți doi si ne orientam dupa o masina sa ajungem in statiune. Chiar nu aveam nici un chef sa pun 30 kg in cârca. Pentru 10 Lari fiecare suntem in 15 minute in centrul localității. Ne orientam rapid de o cazare găsind la 2 străzi de centru la un preț rezonabil. Nu avea rost sa mai punem corturile. Inspirați am fost, pentru ca la lăsarea serii ploaia s-a năpustit asupra zonei cu tunete si fulgere. Însă nu inainte de a ne face noi festinul. Mergem sa ne infruptam din mâncarea tradiționala a georgienilor. Inca își păstrează mâncarea tradiționala pana vor fi invadați de Mc-uri si KFC-uri. Khachapuri, placinta lor renumita este divina. Decoram 2 fara sa clipim, pe lângă felul principal pe care il comandasem fiecare. Eram satul de mâncarea uscata din plicuri si de apa cu pastile in ea.

Plecarea spre Tbilisi

     Dupa o seara petrecuta in Stepasminda urma una petrecuta in Tbilisi. Acolo aveam deja rezervare. Luam un mic dejun copios la gazda noastră si la ora 11 o intindem spre capitala. Ne tocmim cu un șofer si fara a mai sta pe gânduri urcam in masina cu volan pe dreapta destul de spațioasă. Puteam sa luam microbuzul, însă la ce bagaje aveam, am preferat un plus de confort. La fel ca in prima zi, nici șoferul asta nu era mai zdravăn la cap. Iti dădea palpitații la orice depășire. Trei accidente avuse loc pe drumul intre cele doua localități. Ajunși in Didube, o gara super aglomerata si de un haos de nedescris, ne furișam repede la gura de metrou pentru a merge spre Hotel. Dupa ce ne liniștim putin ieșim prin oraș pentru masa. Prețurile sunt decente, pentru 35-40 lei iei o masa buna cu tot cu băutura. Spre centru orașul se prezintă binișor, dar la marginea lui sau in gări trebuie mare atenție. La lăsarea serii ne retragem la hotel. Cad frânt. Nopțile nedormite sau dormite iepurește m-au răpus. Urmărirea zi. O petrecem prin orașul pana când trebuie sa mergem spre Aeroport pentru a zbura spre București. Aventura se încheie. Misiune încheiata.

Related Post