De la minus la plus – Jebel Toubkal – Muntii Atlas

PERIOADA: 27 Februarie – 7 Martie 2018

Echipa: Ciprian, Emilia

Traseu: Imlil – Refugiul Toubkal – Jebel Toubkal (4167 m) – ruta clasica
Innoptare: Refuge du Toubkal

Total distance: 12.57 km
Max elevation: 4134 m
Min elevation: 1923 m
Total climbing: 2401 m
Total descent: -228 m

Download file: Imlil - Refugiul Mouflons - Toubkal.gpx

A fost un vis mai vechi al meu sa mergem in muntii Atlas. E oarecum romantic sa auzi de Atlas, te gandesti la zei, titani, mitologie si la cel care a fost osandit sa tina cerul pe umeri. Faina metafora, doar ca probabil pe vremea aia nu se auzise de Everest!
Expeditia a venit oarecum pe neasteptate, cand Emilia a gasit cateva bilete ieftine spre Maroc. La momentul ala tot ce am zis a fost: mergem in Atlas. Biletele ieftine le-am gasit din Londra, unde locuim, si au fost in jur de 200 de lire amandoi cu un bagaj de cala.
La momentul cumpararii biletelor eram nepregatiti pentru expeditie, nu aveam tot echipamentul dar am avut sufficient timp sa ne pregatim. Cat despre traseu, ne-am informat la modul general, n-am folosit harta ori GPS-ul.
Marocul are o cultura destul de diferita de ce am fost noi invatati si ne-a lovit putin socul cultural. Asteptati-va sa fiti agasati, bagati in seama la orice pas si mai ales ales pregatiti-va sa negociati tot ce cumparati. Pretul sa fie sub jumate din cat cer, pe putin. Oamenii ne-au parut aspri si daca se ofera sa ajute cu o indicatie stanga sau dreapta, nu o fac pe gratis. In Medina, sa nu asteptati sa functioneze Google Maps pe stradutele intortocheate. Nu veti duce lipsa de oameni si copii care vor sa te ajute, dar recomandarea mea e sa-i ignorati daca puteti, altfel nu mai scapati de ei. Intrebi pe unul si apoi te trezesti ca vin 10 dupa tine, vorbesc din proprie experienta. Recomandarea mea e sa sunati la hotel sa va indrume din zona in care sunteti sau sa vina sa va ia, mai ales pe timp de noapte.
De la aeroport am pornit direct spre Imlil, un satuc la o altitude de vreo 1800m. O cursa normala e undeva la 250 dirhami (MAD). Aici puteti sa inchiriati tot ce va trebuie, de la crampoane pana la imbracaminte de munte. Sunt in mare parte produse second hand dar cu care iti faci treaba. Emilia a avut nevoie de coltari pe care i-am inchiriat cu 90 dirhami pentru trei zile. Ca fata babei i-am ales pe cei noi si frumosi. Si-au facut treaba foarte bine.
Am dormit in Imlil si a doua zi pe la 10 am pornit spre Refugiul Toubkal. Indicatii spre poteca am primit de la receptia hotelului. Poteca nu e marcata, dar e vizibila din moment ce incepi sa urci.
In cazul nostru, ce a trebuit sa fie o urcare de 5 ore, s-a transformat intr-una de 8. Conditiile meteo au fost nefavorabile, un vant puternic de te tavalea jos din cand in cand, apoi o furtuna de zapada de nu vedeam aproape nimic. Banuiesc ca fiecare muntzoman a experimentat macar o data asa ceva, altfel nu e muntzoman.
Dupa mai mult de 6 ore de urcat cu vantul in fata, un baiat care cobora ne intreaba daca suntem siguri ca vrem sa continuam, vremea fiind mult mai rea mai sus. Am schimbat cateva priviri cu Emilia si am convenit ca nu e loc de intors si am continuat sa urcam, concentrati sa ne tinem pe doua picioare. Cum vantul incepuse sa fie si mai puternic si se prevestea furtuna, am acceptat ajutor de la un caraus local sa care un rucsac pana la refugiu (contra cost) si bine am facut. Ibrahim a luat bagajul din spatele Emiliei si a inceput sa zboare spre Refugiul Toukhal. Omul facea traseul asta in fiecare zi si ce cara nu era intocmai usor. Am avut ‘norocul’ sa incerc sa ridic un rucsac adus de el la refugiu si nu am reusit. Fac o mica paranteza, ei il numesc refugiu, dar e ceea ce noi am numi cabana pentru ca ai toate conditiile de la apa la mancare.
Intr-un final am ajuns la refugiu extenuati dar fericiti, ne-am facut chiar curaj de un selfie in furtuna de zapada pana sa intram la caldura.
Era prima data cand am ajuns la o asemenea altitudine (3200m) iar efectele generale sunt de greata, durere de cap, lipsa poftei de mancare etc. Eu nu le-am experientat, poate pentru ca am urcat mai incet, cu rabdare sa ma aclimatizez. Emilia insa il urma indeaproape pe Ibrahim si a ajuns la refugiu cam fara vlaga. Pentru ca vremea rea a continuat si peste noapte, am amanat sa urcam pe varf a doua zi, asa cum ne era planul. In schimb, la pranz dupa ce s-a potolit furtuna si a iesit iar soarele, am pornit prin munti pe urmele unor schiori spre Akioud, dar pentru ca pe varf era vant foarte puternic si pentru ca nu pornisem sa ajungem undeva ci mai degraba sa ne aclimatizam, ne-am multumit ca am ajuns la 3800 de metri si ca nu ne-a prins vreo avalansa.
A treia zi, pe la ora 7 dimineata am pornit spre varf insotiti de un ghid local. Ghidul l-am luat mai mult pentru siguranta noastra mentala, din cauza ca vantul continua sa sufle cu putere. Nu ne pare rau, a fost o alegere buna. Toubkalul e cel mai popular varf din Maroc, si desi era iarna, era un intreg sir de oameni pe poteca, pregatiti cu crampoane, piolet si etc. Deci, ce ghid? Ce gps? Ce harta? O autostrada de oameni… chior sa fi fost si tot nimereai varful. Dus – intors a durat cam 5 ore toata treaba, la 12:00 eram deja intorsi la refugiu.
In jur de 2 dupa-amiaza am pornit spre Imlil si am ajuns aproape de 6. In total am facut vreo 9 in cea de-a treia zi, ceea ce a adus un oarecare grad de oboseala, deja visam la un dus fierbinte. Curios a fost ca niciunul din noi nu a avut febra musculara dupa 3 zile prin muntii Atlas, cred ca au ajutat foarte mult betele fara de care nu as mai pleca pe munte. Pe amandoi ne-a ars soarele in schimb si ne-am trezit cu buzele arse – lectie invatata sa ne protejam mai bine cu niste zinc.
Ajunsi in Imlil, nici nu am apucat sa ne dezmeticim bine ce facem ca ne-am intalnit cu niste olandezi pe care ii cunoscusem la refugiu si impreuna am hotarat sa impartim un taxi spre Marrakesh.
E important de spus ca oamenii intalniti la refugiu au fost extraordinari, am petrecut serile razand cu lacrimi si impartind povesti si glume cu alti iubitori de munte.
Pentru ca mai aveam cateva zile de stat si ne facusem o impresie despre Marrakesh, am hotarat sa incercam o excursie de 3 zile spre desert. Excursia e oarecum obositoare pentru ca se conduce mult si stopurile sunt scurte, dar iti reveleaza viata rurala reala din Maroc, cu rele si cu bune. Memorabil din toata excursia a fost condusul pe dunele de nisip cand apunea soarele, dormitul in desert si jocul de carti cu alti calatori, si daca esti un fan inrait Game of Thrones (cum sunt eu) o sa te bucuri mult cand vei ajunge in Yunkay, the Yellow City (Ait Ben Haddou).
Sfaturi: pregatiti-va cu pastile pt stomac. Desi noi am avut noroc si totul a fost ok, nu putem spune acelasi lucru de alti oameni pe care i-am intalnit si au fost nevoiti sa isi schimbe complet planul din cauza indigestiei.