View more photos

    Dupa 4 ani de la ultima tura, ne întoarcem iar pe potecile Masivului Cozia. Desi traseele pe care plănuiam sa mergem le știam, nu am scris fiindcă atunci nu aveam site-ul si amintirile s-au mai pierdut. Asa ca m-am gândit sa reeditez tura, dar in sens invers. Aveam parte de o vreme excelenta, mult mai calda decat se obișnuia sa fie in anii din urma în aceasta perioada. Adica, temperaturi apropiate de cele de vara. La benzinaria din colt savuram o cafea și un corn, stand pe malul Oltului si privind înspre Cozia la ce ne asteapta. Un munte de doar 1600 m, ai spune ca e o plimbare. Însa trebuie sa mentionam ca avem de urcat o diferenta de vreo 1300 m. Si ambele trasee au si cateva portiuni accidentate, unele prevazute cu lanturi. Deci nu trebuie tratat cu superficialitate daca nu ai o conditie fizica buna. Mai ales daca ai si ceva greutate în spate. 
     Asadar, ne infingem la drum pe langa Manastirea Turnu, care tinde sa devina o industrie, pentru ca au mai apărut vreo 2 cladiri de la ultima mea vizita. Nu prea suntem încântați de ceea ce vedem, in condițiile în care s-a mai sapat in malul de sub drumul pe care urca traseul. In fine, trecem peste asta și ne vedem de drum. Caldura este apăsătoare pentru o zi de Martie si ne toarna din start plumb in ghete. Prin pădurea putin înverzita si prin zgomotul câtorva păsări abia sosite in zona, ne continuam aventura pana o alta manastire, Stanisoara. Traseul pana aici este lejer si il devoram usor. Ajunsi la răspântii de drumuri, adica la troita, ne ținem de banda albastra. Deci, spre Stanisoara si cu o abatare pe la cascada Gardului.
    Ajunsi la izvor, ne adapam cu apa rece și urcam pe firul vaii spre cascada. Pe alocuri marcat cu un cerc rosu și dibuim usor poteca. Acum vreo 5 ani urcam pana sus, prin Seuta Doctorului. Acum, vazand ca masivul se bucura de marcaje noi, nu înțeleg de ce s-a renunțat la el si nu s-a marcat. Desi este putin mai dificil ca celelalte, vara cred ca poate fi făcut fara probleme, mai ales ca noi l-am facut in conditii de iarna. Este un traseu spectaculos, poate cel mai frumos din acest masiv, avand și cascada in drum. Cascada are un debit mic in aceasta perioada. Am avut o iarna secetoasa si asta se vedea. Acum era o perioada in care apa trebuia sa fie din abundenta.
    Facem cale intoarsa si ne continuam drumul. Ma alimentez bine cu apa, luam o gustare si la drum, băiete. Trecem usor de manastire si ne cufundam in padure. Vom mai avea ceva puncte de belvedere, dar in mare parte padurea ne inconjoara. Panta ia proporții si in putine locuri te mai lasă să iti relaxezi picioarele. Urcam in continuu, cu sete, fara a mai pierde mult timp cu pauzele. Timpul trecea repede si aveam de gând sa prindem apusul. Ajungem la portiunile cu lanturi dupa ce am luat din nou o pauza pe o bancuta șubreda. Mai apoi dam de o belvedere si nu departe iesim in drumul ce duce la cabana. Sa fi fost vreo 6 ore de când ne-am angajat la traseu, cu mențiunea ca am fost si la cascada. In dreapta silueta Fagarasului este inconfundabila. Alba, strălucitoare atrage indata privirea, asa ca ii acord o atenție mai mare.
      Suntem bine si avem timp sa mâncam o ciorba, iar imediat venim sa ne delectam cu apusul soarelui, care promitea peisaje superbe. Pe ultima geana de lumina ne retragem la cabana, frigul incepea sa strângă puțin. La gura sobei citim o sticla de vin si intr-un tarziu ne bagam la somn. Chiar daca eram obositi nu aveam de gând sa ratam răsăritul, asa ca punem ceasul la 6.30.
    Ne trezim mai devreme pentru ca soba degaja multa caldura, fiind bine alimentata de noi, chiar peste măsură. Avem noroc si de un răsărit pe masura apusului. Atmosfera era incarcata de un praf saharian din câte am înțeles si pe toată durata zilei, desi se anuntase 10 ore soare, vizibilitatea era redusa. Pana strângem calabalacul, pana mancam se face 10:00. Ii dam la vale pe banda rosie printre palcurile de branduse înflorite.
    Mici poieni ne ies in cale, Refugiul Turneanu si la răscruce alegem sa coboram pe triunghi rosu. Din start iti dai seama ca nu este o treaba usoara. Panta se amplifica si genunchii sunt puși serios la treaba. Urcări si coborâri in prima parte, ca mai apoi panta abrupta cu porțiuni accidentate si alunecoase. Adica, pe o ploaie torențială sau zapada, ar fi o misiune grea pe aici, fiind foarte bune betele, mini-crampoanele sau chiar coltarii daca avem gheata. Fiind si cald, avand in picioare bocanci trei sezoane, coroborata si cu panta, parca ma saturasem. Dupa cum spuneam mai sus, traseele din Cozia sunt destul de solicitante. La ora 15::00 suntem jos si nu ne ramane decat sa o intindem spre casa. Aventura in Masivul Cozia ia sfârșit.