Peste nori – Vf Haghimasul Mare
PERIOADA: 24 – 25 Noiembrie 2018
Traseu: Balan – Paraul Fierarului – Cabana Piatra Singuratica – Saua Curmatura – Vf Haghimasul Mare – Saua Curmatura – Cabana Piatra Singuratica – Valea Paraului Sep – Balan (ziua 1: Balan – Paraul Fierarilor – Cabana Piatra Singuratica; ziua 2: Cabana Piatra Singuratica – Saua Curmatura – Varful Haghimasul Mare – Cabana Piatra Singuratica – Valea Paraului Sep – Balan)
Marcaj: Balan – Paraul Fierarilor – Cabana Piatra Singuratica 
, Cabana Piatra Singuratica – Saua Curmatura – Sub Vf Haghimasul Mare 
, Creasta Principala – Varful Haghimas nemarcat, Cabana Piatra Singuratica – Valea Parului Sep – Balan 
Timp de mers: Balan – Paraul Fierarilor – Cabana Piatra Singuratica 2 ore, Cabana Piatra Singuratica – Varful Haghimasul Mare 1 ora 30 minute, Cabana Piatra Singuratica – Balan 1 ora
Surse de apa: exista apa la 5 minute de cabana
Echipament: bocanci de munte de iarna, parazapezi, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, pantaloni softshell, bluza de corp – 1, geaca de puf, geaca de ploaie si vant Goretex, geaca softshel- 2, manusi – 2, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, sac de dormit.
Observatii: traseele sunt usoare ca dificultate; in partea superioara de creasta iarna si pe vreme rea pot fi probleme de orientare.
Pentru orientare folositi track-ul GPS
[sgpx gpx=”/wp-content/uploads/gpx/Balan – Pârâul Fierarilor – Piatra Singuratica – Vf Hagimas – Piatra Singuratica – Pârâul Sep – Balan.gpx”]
Toamna tarzie cu temperaturi ridicate si vreme buna spusese adio tinuturilor montane si de vreo saptamana muntele imbraca hainele de iarna. Pentru prima tura de iarna alegem Masivul Hasmas, masiv calcaros aflat in Carpatii Orientali intre Muntii Giurgeu, Muntii Ceahlau, Muntii Tarcau si Muntii Ciuc. Tinta noastra pentru aceasta incursiune este Vf Haghimasul Mare, cu ai sai 1792 m. Cea mai optima varianta este cea cu plecare de la Cabana Piatra Singuratica, cabana aflata la 2 ore de urcat din localitatea Balan.
Cu rezervarea facuta cu o saptamana inainte, sambata de dimineata pornim catre Sandominic cu trenul, via Brasov. Coboram mai exact in statia Izvorul Oltului, cu o statie inainte de Sandominic, pentru a fi mai aproape de drumul ce duce spre Balan. Fara a sta pe ganduri o luam la pas pe o vreme mohorata printre casele localitatiii. Dupa 20 de minute de mers pe jos trece autobuzul ce face traseul Sandominic – Balan, operat de compania Balint, despre care nu gasisem nicio informatie pe net, site-ul lor nu mergea. Suntem la baza traseului la ora 16:00, insemnand ca mai avem o ora de lumina. Nicio problema, deoarece venisem pregatiti pentru asa ceva. Mergem vreo 10 minute pe o straduta ingusta si indata ne avantam pe traseul marcat cu banda albastra. Pregatim betele, frontalele, luam ceva dulce si dam piept pantei ce te ia tare din prima. Zapada este moale amestecata cu portiuni de noroi. Nu era singura problema, zapada de pe copaci se scurgea pe noi, fiind nevoiti sa schimbam hainele. La fel ca si in depresiune, negura continua sa fie la fel de deasa, fiind o atmosfera umeda. E adevarat, peisajul feeric te captiva, insa umezeala nu era tocmai placuta.
Continuam sa urcam panta care s-a mai domolit parca. Cu rucsacurile grele, pas cu pas, pasim printre brazii ce voiau sa-si scuture mantia grea de zapada. Noaptea se lasa usor, iar noi aprindem frontalele ca sa patrundem prin intunericul padurii. Avansam usor, suntem bine pregatiti, intunericul nu prezenta o problema pentru noi, avem multe ture nocturne la frontale. Astfel de experiente te calesc, mai ales daca vrei sa faci expeditii in munti inalti. Estimam ca vom ajunge la ora 18.00 la cabana si, la cum evoluau lucrurile, ne incadram bine in timp. Intr-o ora ajungem la punctul de belvedere din care nu prea avem sanse sa surprindem mare lucru. Iti trebuie o scula buna si rabdare pentru asa ceva. Ne multumim doar cu ce pot smartphone-urile noastre si reintram in traseu. Bezna totala printre copacii desi, doar frontala ne calauzeste pasii prin zapada din ce in ce mai mare si inghetata.
Ne apropiem de intersectia cu traseul celalalt, marcat cu triunghi rosu, iar de acolo nu mai avea sa fie mult. Deja simtim parca mirosul de mancare. Mentinem ritmul bun in continuare si imediat dam de o piatra calcaroasa cu o bancuta unde ne tragem putin sufletul. Urma un ultim asalt pana la cabana. Chiar aici se intalnesc cele doua trasee si pana la cabana au punct comun. Usor transpirat de la efortul depus si jilav de la promoroaca de afara abia asteptam sa ajungem sa ingurgitam ceva. Auzim latratul cainilor, semn ca nu mai aveam mult. Zarim indata micuta cabana si in cateva minute intram in ea. Dam de reguli noi, fiecare cabana are conditiile ei. In primul rand venisem cu sacul de dormit, nu ai nimic cu ce sa te invelesti, daca vrei sa mananci trebuie sa anunti atunci cand rezervi locul, focul ti-l faci tu, fiind nevoie sa spargi lemne. Mergem la sura, crapam cativa butuci si dam drumul la centrala, glumesc, un godin de tabla ce trebuie mereu alimentat pentru ca bradul este un lemn de esenta moale si se stinge imediat. Dupa ce aprindem focul mergem in camera alaturata, o camera mica in care incap pana in 20 de persoane. Mancam si ne retragem in camera noastra. O camera de 10 locuri in care nu mai era nimeni. Ne bucuram de confortul asta si mai butonam telefoanele un timp. Ne ia repede flama, lungul drum si cele cateva ore dormite in seara precedenta m-au rapus.
Ne trezim pe la 08.00 si, dupa ce mancam, o intindem spre creasta. Ne furisam prin spatele cabanei printre brazii incarcati de omat ce picurau inca de la primele ore ale diminetii. Luam gecile de ploaie pe noi pentru a evita micile neplaceri din prima zi. Iesim repede la lumina. Ziua se anunta una superba. Intors la 180 de grade, constat ca totii norii sunt in depresiune, iar de sus peisajul era divin. Ceata delimita Depresiunea Ciucului de masivele ce-l inconjoara, asa se explica si de ce depresiunea este asa de friguroasa. E greu de descris in cuvinte. O mare alba de nori crea senzatia ca e un platou de zapada ce se uneste cu muntele. Traseul este usor fara dificulati tehnice, doar stratul de zapada te stoarce putin de energie. Marcaje nu prea zarim, pe semne ca pe vreme rea si daca nu ai urme facute ai putea balauri putin in cautarea rutei. Avem aplomb, cu rucsacul usor pasim repede pe zapada inca inghetata. Traseul alterneaza cand prin pădurici, cand pe platouri de zapada. Privelistea devine din ce in ce mai captivanta pe masura ce urci.
Din traseul de creasta trebuie sa fim atenti sa facem stanga spre Varful Haghimasul Mare, pe care trebuie sa-l abordam prin stanga. Iesim din palcul de brazi si ne avantam spre varf. Depresiunea e la fel de incantatoare, muntii ce ne inconjoara ies la iveala unul cate unul. Muntii Giurgeului, Muntii Ceahlau, Muntii Tarcau sau Muntii Ciucului pot fi observati de pe cel mai inalt varf al Hasmasului. Ajunsi la punctul de belvedere, in care se afla o cruce mare, vedem si varful care se afla la cativa zeci de metri. Pe varf luam o pauza binemeritata si lunga. Pe o asa vreme ar fi fost pacat sa nu profiti. Dupa ceva timp ni se alatura si doi baieti din Brasov. Ii lasam sa se bucure de varf si noi ne lasam spre cabana pe acelasi traseu.
Ne dam repede la vale si in numai o ora ajungem. Zapada se inmuiase putin, dar nu ne-a incurcat prea tare. Facem un mic ocol pe la izvor si iata-ne pe prispa cabanei. Impachetam tot ce lasasem aici si, dupa un ragaz de cateva minute, descindem spre Balan pe celalalt traseu. Cel marcat cu triunghi rosu este mai scurt si iese in capatul localitatii. Pe o panta inclinata, directa, pierdem usor din altitudine. Imediat suntem la iesirea din rezervatie in apropierea stanelor. Traseul devine lejer. Pe un drum forestier gonim fara a sta pe ganduri. La un moment dat, linistea zonei este intrerupta de urletele lupilor. Probabil o incaierare intre lupi si cainii din sat, nu stiu exact, insa se auzeau urlete cat tinea valea. Putin peste o ora ne ia sa ajungem in Balan, intrand in ceata densa pe care o vedeam de sus. Vremea jos continua sa fie la fel de deprimanta. Din spatele nostru vin si baietii din Brasov care ne duc cu masina pana in Miercurea Ciuc. Pana la tren avem timp sa dam un raid prin oras. Un oras posomorat, acoperit de ceata, in care, pe ici colo vedeai cate un om. Mergem ceva pana gasim un restaurant pentru a ne potoli foamea. Dupa 2 ore de stat in Miercurea Ciuc, urcam in trenul aglomerat spre Bucuresti. Aventura noastra din Muntii Hasmas se incheie.
Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.
