Vf Zumsteinspitze, Piramide Vincent, Balmenhorn | Monte Rosa | Alpii Penini
Perioada: 09-17 August 2021
Trasee: Ziua 2 – Alagna – Alpe Tailly – Lacurile Tailly, Ziua 3 – Passo del Salati – Cabanna Giovanni Gnifetti, Ziua 4 – Gnifetti – Cole del Lys – Vf Zumsteinspitze, Ziua 5 – Gnifetti – Vf Piramide Vincent – Vf Balmenhorn, Ziua 7 – Piannalunga – Valea Olen – Refugiul Vigevano – Saua Olen
Marcaj: Alagna – Lacurile Tailly 203a (banda rosie – banda alba), Passo del Salati – Cabana Gnifetti 205, Gnifetti – Zumstein nemarcat, Gnifetti – Piramide Vincent nemarcat, Piannalunga – Saua Olen 205, 205c, 205d. Pentru informatii amanuntite, track-uri GPS consultati site-ul: http://www.caivarallo.it/valsesia/sentieri-valsesia/sentierizona.php?zona=1
Timp de mers: Cabana Gnifetti – Colle del Lys – Vf Zumsteinspitze 8 ore dus-intors, Cabana Gnifetti – Piramide Vincent – Balmenhorn – 5 ore dus – intors
Echipament: rucsacuri – 2 (unul de 60 l si unul de varf 24 l), huse de ploaie, adidasi de drumetie, bocanci de iarna, ciorapi de iarna, coltari, pantaloni de corp, pantaloni Goretex Pro, pantaloni softshell, pantaloni de trekking, pantaloni scurti, bluza de corp, polar, geaca softshell – 1, geaca de puf – 2, geaca Goretex Active, tricouri maneca scurta – 5, casca alpinism, caciula, buff, cagula, bandana, manusi softshell, manusi impermeabile Goretex, cort, saltea, sac de dormit, perna, cutit, lanterna frontala cu baterii de rezerva – 1, trusa medicala, crema de soare, gel de buze, ochelari de soare, bete de trekking, piolet, alimente (restaurant, cabana si sandwich -uri pe traseu, energizante Isostar), coarda 30 m, carabe cu filet – 3, ham, nod prusik – 3, anou -1
Alte informatii:
- din Milano pana in Alagna ne vom deplasa cu trenul din Gara Centrale pana in Orasul Vercelli, Din Vercelli pana in Alagna vom lua autocarul din Statia Gastaldi aflata la 100 m, pe partea dreapta, de gara feroviara. Tichetele de calatorie le vom achizitiona de la automatele TrainItalia pentru tren si de la tabacheria aflata pe traseul dintre gara si autogara, altfel vom fi taxati suplimentar. Biletele de tren vor fi validate la aparatele aflate pe peronul fiecarei linii de tren; din Alagna vom achizitiona bilete de autocar de la tabacheria din spatele bisericii si a cafenelei Delle Guide;
- odata ajunsi in Alagna, vom cobori in Statia Campegio Alagna, de unde vom merge cativa metri pentru a face formalitatile de cazare in camping; campingul are urmatoarele facilitati: apa curenta, dusuri cu apa calda, toalete, chiuvete cu prize pentru igiena personala, chiuvete pentru vase si spalat haine; locuri pentru cort, locuri pentru rulote; bar, magazin. intre anumite ore receptia este inchisa; personal amabil, conditii bune, loc curat, linistit, parcare etc;
- in oras gasim magazine alimentare, montane, restaurante, insa nu va asteptati sa aveti asa de multe optiuni ca in orasele mari: toate au strictul necesar; nu gasim marketuri, supermarketuri;
- pentru transferul pe cablu vom folosi gondola Piannalunga de pe strada Casa del Fiori, Telecabina Passo del Salati, Telecabina Punta Indren. Pretul total 30 euro (dus – intors in 2021) daca folosim cartela in aceeasi zi, 40 euro daca folosim cartele in zile diferite; mai multe detalii gasiti pe https://www.visitmonterosa.com/en/monterosa-ski/alagna-valsesia/
- la Cabana Gnifetti vom face rezervare pentru a fi siguri ca vom avea loc pentru perioada in care vrem sa urcam folosind formularul de contact de pe pagina http://www.rifugimonterosa.it/en/web/hut-booking-60; cabana are toalete, dusuri apa calda contra cost (5 euro – 4 minute, anul 2021), restaurant cu mic dejun, pranz si cina, bar, camere cu paturi suprapuse de o persoana; camera speciala pentru echipamentul tehnic; prize pe hol pentru incarcarea device-urilor; curent electric pe timp de noapte; personal amabil; micul dejun se serveste intre orele 04.00 si 06.30, special pentru cei care pleaca spre varfurile de peste 4000 m;
- pentru cazarea din Milano noi am folosit Hotelul Folen, hotel de 3 stele, aflat in imediata apropiere a Garii Centrale, de unde avem legatura cu trenurile ce pleaca spre Vercelli si cu autocarele ce pleaca spre aeroporturile Malpensa si Orio al Serio Bergamo (ambele pleaca din zona Garii Centrale, dar din locuri diferite); hotelul are conditii foarte bune, mic dejun inclus, personal amabil, bar;
Observatii: traseul este mediu ca dificulate pentru cei cu o conditie fizica buna, obisnuiti cu traseele la peste 4000 de metri sau cu trasee de iarna; traseul necesita aclimatizare pentru cei care nu au mai fost la astfel de altitudine sau care au rau de inaltime; traseul nu are portiuni tehnice, cu exceptia ultimei portiuni de pe Zumsteinspitze; pe traseu, intre Gnifetti si Colle del Lys, vom intalni des crevase pe care le vom aborda cu atentie, ocolind prin partea dreapta pe sub Vf Piramide Vincent; nu se recomanda parcurgerea traseului pe vreme rea cu vizibilitate scazuta;
Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
Max elevation: 4551 m
Min elevation: 3582 m
Total climbing: 1008 m
Total descent: -51 m
Iată-ne in ziua in care dam startul unei noi expeditii in Alpi dupa trei ani in care planurile sau pandemia ne-au ținut pe loc. De vreo doi ne-am pus in cap Vf Zumsteinspitze din Masivul Monte Rosa, mai exact in Alpii Penini. Au fost doi ani in care ne-am pregătit constant in ture de iarna in Fagaras, Piatra Craiului, Retezat, Bucegi sau pe trasee nemarcate lungi care sa ne dea pregătirea fizica si tehnica pentru a face fata unei astfel de ture.
Zborul catre Milano si deplasarea catre Alagna Valsesia
Așadar, zburam din București spre Milano si luam de pe Aeroportul Orio al Serio un autocar care sa ne ducă în Gara Centrale. De aici în scurt timp ne urcam in tren si plecam spre Vercelli. Cu biletele luate de la automate, avem grija sa le validăm la aparatele de pe peron. Patru stații de tren si, cum ieșim din Gara Vercelli, facem dreapta pentru a ajunge in autogara. Pana a ajunge in autogara găsim un magazin de tip tabacherie, de unde ne procuram biletele de autocar pentru a nu plăti suprataxa la șofer. Nimerim intr-o perioada in care e o pauza de doua ore intre autocare si suntem nevoiți sa așteptam o ora. Urcati in el, timp de 2 ore si 30 minute trecem prin multe localități pe străzi înghesuite, însă nicăieri nu așteptam. Nu vezi o masina parcata aiurea pe marginea drumului sa blocheze circulația. Ajunși in Alagna Valsesia, la câțiva metri de stație, intram in Campingul Alagna, un camping generos cu toate utilitățile pentru corturi si rulote. Facem ceckin-ul, ii spunem ce intenții avem si apoi ieșim in oraș sa mâncam ceva. Localitatea este cocheta, curată si utilitată cu tot ce-i trebuie. Mâncam si ne retragem la somn, fiind obositi dupa atâtea formalități cu biletele de avion, tren, autocar.
Acomodare cu Alpii – Lacurile Tailly
A doua zi aveam in program o drumeție la Lacurile Tailly pentru a lua contact cu înălțimile Alpilor. Traseele sunt bine întreținute si ceva mai lejere. Marcat cu 203a si benzi rosie si alba, traseul urca ușor la inceput, intersectand si alte trasee, iar pe parcurs panta se amplica si drumeții se aleg. Nu e chiar pentru oricine o diferența de aproape 1600 metri. Ieșim in golul alpin si avem des privelisti spre varfuri ce depășesc frecvent altitudinea din țara noastră. Ajungem la Alpe Tailly, unde găsim o căsuța bine utilată, închisă publicului si in care găsim un izvor cu apa rece si un punct de belvedere. Urmează inca o panta asidua spre lacuri, adică obiectivele noastre pentru ziua de azi. Nu vream sa forțam foarte mult, pentru ca aveam treaba in zilele ce urmau. La lacuri luam o lungă pauza si facem poze in special cu lacul inferior care este mult mare. Un alt obiectiv mai îndrăzneț ar fi Vf Corno Bianco, însă ne mai trebuiau ceva ore si nici vremea nu era stralucita. Am fi putut continua pe alt traseu in circuit, dar ne duceam in multe ore. Facem cale intoarsa si ii dam la vale pe unde am venit. Ajungem devreme in statiune si pana seara ne odihnim, pregătim rucsacul cu lucrurile pe care intenționăm sa le luam sus si mergem in oraș la masa.
Passo del Salati – Cabana Gnifetti
A treia zi dam startul propriu zis al turei ce avea ca scop atingerea Vf Zumsteinspitze – 4563 m. Urcam spre Gondola Piannalunga si luam telecabina spre Passo del Salati. De la Passo del Salati mai puteam lua inca o telecabina spre Punta Indren, adică la 3300 m, dar am zis sa facem in antrenament mai dur pentru a fi in forma pentru varf. Voiam sa forțam vârful din prima zi, deoarece se arată vremea cea mai buna. Traseul nu este greu, însă nu știu ce am pus in rucsac de mi se părea asa greu, ca mancare nu aveam la mine. Urcam pe stânca instabila, in unele locuri prevăzută cu lanțuri, pe sub Vf Stolemberg, ne lăsam intr-o sa, ca mai apoi sa mergem pe creasta din care avem un bun punct de belvedere si unde intalnim Refugiul Bivuac Vincent. Ne apropiem de Punta Indren, de unde traseul ar fi fost mult mai scurt, cred ca o ora si jumatate. Dam de câteva porțiuni de zapada moale intercalata cu roca in care nu facem uz de colțari. Urcam o zona accidentata, unde avem montante corzi fixe groase, pana ieșim pe un mic platou din care se vede Cabana Gnifetti. Însă ne sta in cale o porțiune de zapada ceva mai înclinată pe care nu vrem sa riscam si montam coltarii. Inca o porțiune de corzi si iată-ne la cabana. Aici, agitație mare, alpiniști din multe tari veniti sa exploreze înălțimile Alpilor.
Ajunși la cabana, lăsam harnașamentul necesar turei pe ghețar in camera specială, luam niște papuci si pana seara ne facem de lucru pe lângă cabana. Unii veneau bucuroși de pe summit, altii inca pe gânduri pentru ziua de a doua zi. In mare parte erau veniti cu ghizi, ascultând de indicațiile lor. Cabana este bine utilată, adică restaurant, toalete, dușuri contracost, camera pentru echipament, curent electric. Încercam sa ne odihnim, însă agitația din cabana nu prea iti da voie. Pe lângă asta, te nepadesc si gândurile. Cum va fi pe traseu, voi fi bine din punct de vedere fizic, cum ma voi simți la altitudine fara o zi de aclimatizare. Eu știam ca nu voi avea probleme, pentru ca am mai urcat direct si am urcat mai sus de cat avea ținta noastră cu vreo 500 m, adică la vreo 5047 m. Si nu am avut probleme. Totuși, trecusera vreo trei ani de atunci si nu avea cum sa nu se simta lucrul asta.
Unde se avanta vulturii – Vf Zumsteinspitze 4563 m
Ne trezim pe la 03:30 si coboram la micul dejun, ne alimentam cu tot ce trebuie si ne inrolam in misiune. Coboram niște scări si incepem ascensiunea pe ghețar. Echipati pana in dinti cu colțari, piolet, coarda, casca, ne avântam spre înălțimi. Ne lăsam in dreapta pentru a ocoli crevasele, altii o iau direct, si mergem pe sub Piramide Vincent. Când vezi câte grupuri urca, te gândești ca pe varf va fi o mare coada. Dar pe parcurs constatam ca fiecare echipa are obiectiv diferit. Sunt vreo 6 varfuri de pe peste 4000 de metri si chiar o cabana la 4500 m – Margherita. Mersul este lent pana intram in ritm. Renunțam la haine din cauza ca era neașteptat de cald, având in mâini doar niște linere. Panta ia proporții pe măsura ce urcam, fiind totuși acceptabila. Nu te stoarce de energie, dar iti impune un ritm lent, mai concis – muntele iti arata cine e seful. Ținând cont de oboseala acumulata in ultima perioada, ne descurcam onorabil. Urcasem doua zile in Fagaras pe Moldoveanu, tura de la Lacurile Tailly si urcarea la Gnifetii, toate ne-au mancat ceva din energie.
Când se crapa de ziua, începeam sa distingem varfurile ce strajuiesc deasupra noastra. In stanga Lyskamm, in dreapta Piramide Vincent, Balmenhorn, Corno Nero, Ludwigshohe, Parrotspitze, iar in fata Punta Gnifetti si Zumsteinspitze. Ajunși in Colle del Lys, luam o pauza pentru a reîncărca bateriile. Eram deja la 4200 m si lucrurile decurgeau conform planului. Urmează mersul pe curba de nivel, ca mai apoi sa urcam in stanga spre vârful care ne intereseaza, nu inainte de ajunge in Saua Gnifetti, sa ce desparte Punta Gnifetti de Vf Zumsteinspitze. Pe parcurs alpiniștii s-au mai rărit, fiecare virand spre punctul lui de interes. Soarele strălucea necontenit, fara a avea un nor pe cer. Altii coborau deja, au fost mai matinali sau mai bine aclimatizați. Si la noi era tot mai aproape vârful si nici nu ne gândeam ca nu-l vom atinge. Ne simteam bine chiar daca fortasem putin. In sa alimentam din nou cu ceva energizante Izostar si pornim acolo unde se avânta vulturii. Inca un hop pentru a fi la 4563, adică pe al cincilea varf din Alpi, dupa Mont Blanc 4810 m, Mont Blanc Courmayer 4765 m, Duforspitze 4634 m, Nordendspitze 4609 m. Aici avem singurul pasaj mai dificil, pe o creasta îngusta de cativa zeci de metri, careia ii acordam putina atenție. La ce făcusem noi in ultima vreme, nu era de speriat. Dupa 5 ore atingem ținta acestei expeditii, vizibil multumiți de reușită noastră. Doar doua grupuri mai erau pe varf, avand loc sa ne desfășuram si sa facem câte poze vrem. Vremea nu ne presa si la coborâre cu siguranța avea sa fie mult mai ușor. La mică distanțată, dar despărțite de o sa adânca si accidentata, se afla Duforspitze – 4634 m, ce parea tentat. Probabil ținta de anul viitor.
Gata cu pozele si ne lăsam la vale cu atenție pe porțiunea îngusta. Zapada se menținea inca tare si descindem cu ușurintă pe unde am venit. Altii inca mai urcau. Caldura începe sa ne pună probleme si ne obliga sa renunțam la haine. Frecvent dam cu crema si gel de buze pentru a nu ne alege cu arsuri, ochelarii ii fixam bine la ochi, neavând încotro decât sa suportam soarele arzator. Oricum era mai bine decât sa fi avut o vreme mohorata cu vant si precipitatii. Sub 4000 m încep sa se simtă efectele razelor soarelui. Ne afundăm uneori in zapada si vedem des mici crevase înșelătoare. Dimineața am văzut doar câteva, acum vedeam la fiecare pas un pericol. Nici nu am mai ocolit prin stanga cum am facut dimineața si am luat-o direct. Mai aveam un grup in fata noastră de italieni cu ghid si unul din ei ii intra o jumătate de metru, aplicându-se in fata. Cunoștea tehnica.
Ajunși la cabana dupa 8 ore, nu ne rămâne decât sa ne relaxam. Aveam destul timp sa ne întremăm, ceasul fiind putin trecut de 13:00. Mai aveam inca o noapte in cabana si voiam sa profitam si de următoare zi, care se arată buna din punct de vedere al vremii. Daca tot nu făcusem tura de aclimatizare pe Piramide Vincent, am zis ca următoarea zi ar fi ideală pentru asa ceva. Nu mai eram presați de îndeplinirea obiectivului si, in caz ca nu ne simteam in forma, am fi renunțat la el. Deci, la cabana ne răsfățam cu o pasta, o bere, un suc si lenevim in camera noastră de 9 locuri. Simteam o oarecare oboseala, dar mai puteam duce inca o zi. Nu vii des aici si o asa vreme nu prinzi mereu, asa ca trebuia sa valorificam aceste daruri.
Inca doua varfuri de peste 4000 m – Piramide Vincent 4215 m si Balmenhorn 4167 m
Ne trezim mai târziu, fara a ne grăbi. Aranjam tacticos rucsacul, ieșim la micul dejun si pornim printre ultimii de la cabana. Se crapa de ziua si punem pe noi ustensilele necesare mersului pe ghețar. Organismul duce mult daca-l antrenezi si-i dai ce trebuie, mirandu-ne ce bine urcam. El se acomodase si mai bine cu altitudinea, având aplomb spre înălțimile de peste 4000 m. Urcam vioi, fara pauze si îndată suntem pe Piramide Vincent. Vremea era putin mai mohorâtă fata de ziua precendentă, chiar căzuse si niște stropi de ploaie peste noapte, dar buna pentru ascensiune si chiar călduroasă. In saua ce desparte Piramide Vincent de Balmenhorn si Corno Nero ne gandim ca am putea urca inca un varf daca tot suntem in forma. Urcam întâi pe Vincent, unde ne lasam ceva timp mangaiati de razele soarelui ce ieșise dintre nori si admiram Lyskamm-ul in toată splendoarea lui. Nici Corno Nero nu era de neluat in seama, asa ca lăfăim in poze, fiind singuri pe varf. Părăsim vârful dupa vreo 30 minute coborând in sa, ca mai apoi sa urcam spre Balmenhorn. Zapada începe sa se înmoaie, ceea ce nu era prea bine, iar la varf stam la coada. Pe ultima porțiune are scări si corzi fixe. Așteptam ca grupurile de montaniarzi sa coboare, unii din ei cu mai putina experiența se încurcau in corzile proprii. Noi am scos coarda si am urcat la liber, am fi scos si coltarii ca mai mult te încurcau. Astfel de pasaje cu lanțuri întâlnim des in țara noastră si in situația de fata nu se impunea o asigurare in plus. Pe varf nu zăbovim mult, pentru ca grupurile se succedau la poze si spațiul nu este foarte generos lângă statuia lui Iisus. Mai jos se afla un refugiu bivuac, la care nu mai coboram si ne lăsam la vale pe unde am venit. Ar fi fost tentante si celelalte varfuri de lângă, dar zapada nu mai era aliatul nostru si la coborâre intram des in ea, iar crevasele înșelătoare ieșeau din ce in ce mai des la iveală. La cabana strângem tot ce avem la noi, mâncam o pasta buna si bem o bere, părăsind Cabana Gnifetti. Multumiți de realizări, ne lăsam la Punta Indren pentru a lua telecabina. Nici nu mai vream sa aud de Passo del Salati. Caldura de toropea si abia așteptam sa ajung in camping sa fac un dus. Schimbam doua telecabine si o gondola, si la prânz ajungem in Alagna. Picam la o ora când nimic nu este deschis, iar preferințele noastre culinare se rezuma la ceea ce găsim intr-un magazin. Astăzi nu ne rămâne decât sa ne relaxam pe lângă cort. Nici următoarea zi nu aveam de gând sa mai facem ceva, prea ne-am bătut joc de corpul nostru. Trebuia sa dam si o pauza. Sambata savurăm un capuccino si o tarta, cum de altfel am procedat in fiecare zi cât am stat in Alagna, mâncam, bem un aperol spritz sau o bere, ne plimbam prin localitate si stam întinși la soare.
Piannalunga – Valea Olen – Refugiul Vigevano – Saua Olen
Duminica o luam iar din loc, nu prea suntem noi obișnuiți sa lenevim. Încropim repede un plan si o intindem spre Refugiul Vigevano si Saua Olen. Luam gondola pana la Piannalunga si ne înscriem pe Valea Olen. Vremea este superba si ideală de poze. Traversam raul, urmărind indicativul 205. Avem o priveliște buna spre Piatra Diavolului, dar si alte obiective interesante din jur. Varfuri de peste 2500 m întâlnim frecvent, iar daca noi credem ca Moldoveanu si Negoiu sunt impunătoare si cele mai frumoase, aici întâlnim zeci de astfel de varfuri. Urcam in voie, avem timp berechet, iar la ce făcusem noi in ultimile zile asta era o joaca de copii. Avansam ușor in altitudine fara mare efort si in scurt timp suntem la Refugiul Vigevano. O construcție mare, părăsită de ceva timp, care nu mai găzduiește turiști. Norii incep sa învăluie masivul si ne strica din priveliștea frumoasa pe care o aveam. Lenevim putin pe pietrele din fata refugiului, apoi mergem spre Saua Olen, de unde urcam pe o proeminenta stancoasa pentru a avea o perspectiva buna spre Corno Rosso. Un varf de peste 3000 m ce ar fi necesitat ceva materiale tehnice. Stânca era foarte friabila si tăioasă. Ne lăsam la vale pe alt traseu ce trece printr-o mică grădina botanica plină cu flori. Nu prea le cunosc, dar ma mulțumesc doar cu pozele. Traseul merge mai pe firul vaii, oarecum paralel cu celălalt. Nu este o distanța mare intre ele si se ramifica mai jos din locul din care am plecat. Frumoasa tura si relaxanta, pe o vreme pe măsura. Coboram cu transportul pe cablu in Alagna si contactul nostru cu înălțimile Alpilor cam ia sfarsit.
A opta zi urma sa plecam in Milano, unde aveam o noapte de cazare la Hotel Folen. Un loc perfect in zona Gării Centrale din care am putut face repede legătura cu trenul si cu autocarul ce duce la aeroport. Pe seara luam metroul spre Dom, gustând putin din obiectivele orașului Milano. Practic, o revedere a lor dupa 6 ani.
A noua zi nu mai avem timp de mare lucru, un mic dejun pe fuga si îndată coboram spre autocarul ce duce spre Bergamo. Ne îmbarcăm in avion si experienta noastră de noua zile in Italia ia sfârșit.