Alpii Dolomiti si Vf Grossglockner
Perioada: 9 – 15 August 2025
Trasee:
Ziua 1: Pasul Tre Croci – Lacul Sorapis/Italia
Ziua 2: Refugiul Auronzo – Tre Cime di Lavaredo – Refugiul Locatelli – Via Ferrata DeLuca innekofler – Vf Monte Paterno – Refugiul Lavaredo – Refugiul Auronzo/Italia
Ziua 3: Pasul Pordoi – Refugiul Pordoi – Vf Piz Boe/Italia
Ziua 4: Kals am Grossglokner – Refugiul Studllhute/ Austria
Ziua 5: Refugiul Studllhute – Refugiul Jojannhutte – Vf Grossglokner/ Austria
Ziua 6: Lacul Misurina – Refugiul Fonda Savio – Via Ferrata Merlone – Cima Cadin
Marcaj:
Timp de mers: Ziua 1: 5 ore, Ziua 2: 6 – 7 ore; Ziua 3: 7 ore; Ziua 4: 3 ore; Ziua 5: 9 ore: 7 ore 30 minute; Ziua 6: 6 ore
Echipament: rucsacuri – 2 (unul de 60 l si unul de varf 24 l), huse de ploaie, pantofi de drumetie, bocanci trei sezoane, ciorapi trei sezoane, coltari, pantaloni de corp, pantaloni de ploaie, pantaloni softshell, pantaloni de trekking, pantaloni scurti, bluza de corp, polar, geaca softshell – 1, geaca de puf – 2, geaca Goretex Active, tricouri maneca scurta – 5, casca alpinism, caciula, buff, cagula, bandana, manusi softshell, manusi impermeabile Goretex, cort, saltea, sac de dormit, perna, cutit, lanterna frontala cu baterii de rezerva – 1, trusa medicala, crema de soare, gel de buze, ochelari de soare, bete de trekking, piolet, alimente (restaurant, cabana si sandwich -uri pe traseu, energizante Isostar), coarda 30 m, carabe cu filet – 3, ham, nod prusik – 3, anou -1, kit via ferrata;
Alte informatii:
- din Treviso pana in Cortina ne-am deplasat cu masina inchiriata de la firma Budget
- odata ajunsi in Cortina, am campat la Campingul Dolomiti;
- in oras gasim supermaketul Conad City, de unde putem cumpara alimente, plus un raion din care putem lua mancare gatita;
- restaurant avem in apropiere, la campingul Cortina;
- la aproape toate obiectivele vom gasi parcare, care este in mare parte cu plata;
- in Austria, am innoptat la Refugiul Studllhutte, unde avem totul inclus daca optam pentru serviciul complet demipensiune; adica un pat intr-o camera de 12 persoane, baie comuna, loc de depozitat echipamentele tehnice si bocancii; seara avem asigurata o cina cu felul 1, felul 2 si desert; bauturile se pot cumpara de la bar, la fel si apa; gasim tot ce trebuie, in concluzie nu are rost sa caram bagaj inutil; desi se specifica sa ai sac de dormit, eu am folosit doar patura oferita de cabana; in caz ca se anunta temperaturi scazute sau sunteti mai rai de frig, puteti lua si un sac de dormit; la fel si la refugiul de la 3500 m, Johannhutte, vom gasi aceleasi conditii; deci nu luati apa, mancare in exces pentru ca poate conta in economia turei in caz ca vrem sa atingem summit-ul; pe traseu avem panta accentuata, portiuni ce necesita elemente de catarare iar greutate poate fi un inconvenient;
- in general, pe toate traseele de mai sus vom gasi refugii bine intretinute, unde se poate dormi, manca sau cumpara bauturi de toate felurile,
Observatii: traseele de Via Ferrata sunt recomandate celor cu experienta pe acest tip de traseu sau pentru cei care au experienta pe trasee de catarare; pe aceste trasee vom gasi panta accentuata, portiuni accidentate, corzi fixe de otel, scari metalice ce necesita folosirea unui echipament format din kit via ferrata, ham, casca, lanterna, manusi plus alte elemente de siguranta suplimentara (anou, carabinere, lonja, coarda etc). Traseul din Austria, de pe Vf Grossglockner, este recomandat doar celor cu experienta pe traseele de iarna in zona alpina. Traseul traverseaza doi ghetari si zone expuse ce necesita cunostinte de catarare. In unele zone este nevoie de asigurare suplimentara. Din echipament nu trebuie sa lipseasca pioletul, coltarii, hamul, casca, coarda, carabiniere cu filet, nod prusik, anou, cordelina plus alte elemente de asigurare in functie de cunostintele fiecaruia. De asemenea, trebuie sa tinem cont ca traseul este unul foarte aglomerat pe ultima portiune, ceea ce inseamna ca va trebui sa ne calculam bine timpul tinand cont de acest aspect la care se adauga vremea, pregatirea fizica si grupul din care facem parte. Pe unele portiuni gasim corzi fixe, pe altele doar bare de otel de care ne putem asigura. Traseul poate fi parcurs intr-o singura zi de la Refugiul Studllhute, 2800 m, de cei cu o buna pregatire fizica. De cei foarte bine antrenati poate fi facut chiar si de la 1900 m.
Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
Cu biletele de avion luate de vreo 3 luni și cu planul pus la punct ne deplasam spre Italia și Austria pentru a puncta niște trasee ce le aveam planificate de vreo 2 ani. Mai exact niște trasee de via ferrata precum Monte Paterno, Vf Piz Boe, iar pentru Austria, Vf Grossglockner. Astea erau în principal, iar daca vremea ar fi fost pe placul nostru am fi inclus și obiective precum Lacul Sorapis, o via ferrata in zona Misurina sau Lacul Braies. Și vremea a fost asa cum ne-am dorit noi, adica fara pic de ploaie, bifand tot ce ne-a ieșit în cale. Asa ca, sa-i dam drumul.
Lacul Sorapis – ziua 1
Ajunsi la orele 13.00 în Cortina d’Ampezzo, nu stam foarte mult pe ganduri. Campam, mergem la magazinul Conad City pentru a ne alimenta și direct în Pasul Tre Croci oprim. Primul obiectiv, Lacul Sorapis. Probabil e o imagine emblematica a Dolomitilor. Tre Cime di Lavaredo, Misurina, Sorapis, Cinque Torri sunt printre cele mai cunoscute obiective ce aduna zilnic mii de turisti. Nu stiu cat de corecta e informația, dar numai la Tre Cime vin zilnic, vara, 8000 de persoane. Prin urmare, parcam unde gasim si noi un loc pe marginea drumului și ne infingem în traseu. Aici avem norocul sa nu fie cu plata, pentru ca in mare parte, unde sunt obiective importante, nu prea scapi fără 10-15 euro. Din pas urmam traseul clasic 215. Foarte multa lume cobora deja. Chiar daca ne-am grăbit noi, era deja o ora tarzie. Ii dam talpa pe poteca bine evidentiata, pe alocuri ajutati de lanțuri. Este un traseu usor, multă lume fiind in haine de strada. Ceea ce nu prea e recomandat, chiar daca este usor. Pe ploaie poti aluneca rapid. Pe măsura ce urcam, in urma noastra, iese in relief Monte Cristalo. Munte frumos, pe care l-am facut acum trei ani. Deci dacă vii in zona, ai cateva obiective ce nu trebuie ratate. Acolo este ceva mai greu și ai nevoie de echipament via ferrata daca vrei sa mergi și pe Ivano Dibona. Noi urcam susținut și îndată suntem la lac. Il devoram cu sete foarte încântați de ceea ce vremea în jur. Dolomitii sunt divini, nu exagerez. Facem înconjurul lacului, iar pe portiunea nemarcata trebuie atentie pentru ca sunt doua zone expuse, neasigurate.
Probabil, fiind trecut de ora 17:00, nu mai era asa multa lume. Insa chiar si asa tot mai urcau când coboram noi. La întoarcere aveam de gând sa coboram pe alt traseu, insa ne dam seama ca e târziu și am mai fi avut de urcat si iar de coborât. Treziți de primele ore ale diminetii, era necesar sa ne odihnim. Ii dam la vale și in scurt timp suntem la masina. A fost un antrenament bun pentru ce avea sa urmeze.
Via Ferrata DeLuca Innerkofler, Monte Paterno, ziua 2
A doua zi era pe lista Via Ferrata DeLuca Innerkofler, Monte Paterno. Pentru a ajunge aici este nevoie de autobuz sau masina. Pentru masina trebuie programare daca vrei sa urci pana la Refugiul Auronzo, loc pe care noi nu l-am găsit. Asadar, am lăsat masina la Misurina si de acolo am luat autobuzul care circula din 30 în 30 minute. Parcarea 14 euro iar autobuzul 10. La doua persoane e cam același lucru, e ca si cum ai urca cu masina sus unde dai 40 euro. Coboram in aglomerație și mergem pe traseu alături de cateva sute de oameni. Am mai fost aici și știam ce ne asteapta. Dupa Tre Cime, lumea se mai triază, pentru ca noi continuam spre Refugiul Locatelli de unde avem de gând sa intram pe Via Ferrata DeLuca. Nu alegem traseul clasic, ci mergem pe sub creasta, pe o poteca mai spectuloasa. Fara mari dificultati, in doua ore suntem la startul traseului. Nici nu coboram la refugiu. Eram dornici de aventura.
Din start îți dai seama ca traseul este un adevărat spectacol când vezi ce ai in jur. Intram prin munte și iesim des la belvederi ce iti taie răsuflarea. Ele datează din primul război mondial și nu e de mirare ca luptau pentru astfel de obiective. Pentru ca e un real noroc sa ai asa munti în tara. Adica un Piatra Craiului de vreo 100 ori mai mare. Cand prin tuneluri, când cocoțat pe stanci, jubilam și fotografiem tot ce e mai frumos. Greu de descris, parca ești inconjurat de catedrale. Multă lume pe traseu, in multe momente așteptam sa treacă. Sunt si zone in care traseul este dublat de lanturi ancorate în stanca. Traseul este usor pentru cei învățați cu trasee via ferrata sau trasee nemarcate din Bucegi sau Piatra Craiului. In unele locuri nici nu facem uz de chit. Urcam la liber. In Forcella del Camoscio facem dreapta pentru a urca si pe Vf Monte Paterno de 2744 m. Merita efortul pentru asa privelisti, chiar daca va trebui sa ne întoarcem aici pentru a ne continua traseul. Deci spectacolul continua. Pe varf nu zabovim mult fiindca fiecare își aștepta rândul. O poza și altul la rand. Descindem in sa si continuam traseul spre Tre Cime. Practic ne întoarcem de unde am plecat, la refugiul Auronzo. De aici, traseul devine mai prietenos. O poteca ingusta pe care trebuie sa fim atenți, in rest este totul ok. Iesim iar la un punct de belvedere, bineînțeles și la fereastra mica din care se vad cele trei stanci. Nu ma refer la cea mai mare de langa Refugiul Locatelli.
In concluzie tot traseul este un adevărat spectacol, pot spune poate cel mai frumos din cele pe care le-am facut pana acum. Totusi, am câteva sute de trasee la activ, printre care Mont Blanc, Monterosa, Caucaz, Gran Paradiso, Pirin plus altele mai mici. Reveniți in Cortina, ne retragem la campingul Dolomiți și ne pregătim pentru o noua aventura. Aici avem de toate, un camping imens cu toate dotările necesare: dușuri, toalete, chiuvete pentru veselă și mașina de spălat vase, mașini de spălat haine și uscătoare, frigidere, congelator, magazin etc.
Pasul Pordoi – Vf Piz Boe, ziua 3
A treia zi trecusem în program un alt clasic al Dolomiților și anume, Piz Boe. Cu o altitudine de 3152 m, el este un vârf ușor pe care urcă foarte multă lume. Plecăm spre Pasul Pordoi, pe un drum ce urcă sinuos și frumos, cu vile și cabane specifice zonei. Nu te mai plictisești uitându-se în jur. În pas ajungem după vreo oră și trezeci de minute. Aglomerație mare și aici, însă găsim loc de parcare cu plată. Unii o lăsau mai jos ca să mai scutească bani, dar trebuie să fii devreme in zona pentru a găsi loc. Fireste, începem cu o pauza de capuccino si un sandwich foarte bun cu paine din turmeric si, lejer echipați, începem catinel, ca mai apoi sa ne ia în primire o pantă asidua coroborată cu căldura apăsătoare. Șerpuim pe roca instabila până ieșim în Saua Pordoi sau Forcella cum văd în multe zone de răscruce. Poposim puțin la refugiu, însă nu intrăm în el. Stăm la mesele de afară și bem un suc. Multă lume venea de sus de la telecabina, fiind și mai aglomerat. Urmează un traseu lejer până sub vârf, apoi o pantă cu o ușoară inclinatie și suntem pe vârf, loc în care se află o altă cabană. Deci sa nu vă fie teamă, aveți unde mânca sau bea ceva, și nu este necesar să cari multe lucruri cu tine. Cabanele sunt bine întreținute și dotate cu tot ce trebuie. Cu prețuri ceva mai piperate, dar nu exagerate. Sunt pe măsură serviciilor.
Pe vârf, dispoziție bună, pe care o întreținem cu o bere și o prăjitură. Pe o asa vreme, cu așa priveliște este și păcat să nu profiti. După vreo 30 – 40 de minute de pauză, continuăm pe alt traseu și coboram în circuit pentru a ne intoarce la Refugiul Pordoi. Un drum la fel de lejer ce nu implica tehnica. Oameni de toate vârstele vezi în zona, copii, chiar și oameni mai în vârstă. Așadar, ajunși la refugiu nu ne rămâne decât să solicităm genunchii pe pantă accentuata ce coboară în pas. Încă o zi reușită în care ne-am atins obiectivul propus, urmează lucruri mai serioase.
Vf Grossglockner 3789 m – Austria, zilele 4 si 5
După trei nopți petrecute în Italia, în Munții Dolomiți, pusesem pe listă un vârf ce trebuia să-l fac in urma cu ceva ani. Mai exact, mergem în Austria, pe cel mai înalt vârf, Vf Grossglockner. Nu este așa de înalt, 3789 m, însă se știe ca ultima porțiune implica ceva tehnică. Prin urmare, strângem calabalacul și plecăm spre Kals am Grossglockner. Nu este departe de unde am campat noi, cam două ore. Cum ieși din Dolomiți, intri într-o liniște deplină. Sunt și aici turiști, însă pe sfert față de ce aveam în Dolomiți. Oprim la un magazin pentru mici cumparaturi și ne indreptam spre parcarea de la 1900 m. Trecem o bariera, luăm tichet și lăsăm mașina la baza traseului ce urcă la Refugiul Studlhutte, unde aveam o noapte de cazare. Ne echipăm sănătos, dar pe parcurs ne dăm seama ca am exagerat pentru ca multi aveau rucsacuri ușoare. Noi aveam o a doua noapte de cazare la Refugiul Johannhutte, însă ne gândim serios ca am putea renunța la ea și să facem vârful într-o singură zi. Cam așa făcea toată lumea. Până la urmă, de la 2800 m la 3800 m nu era ceva de speriat, urcasem în alți munți precum Caucaz sau Alpii Francezi și mai mult într-o zi și la o altitudine mai mare. Tragem ceva de rucsacuri pe pantă accentuată și după vreo trei ore suntem la refugiu. Aici liniște, lucrurile stau diferit față de Italia. Lumea este mult mai silențioasă și rece. Totul funcționează ca la carte și refugiul este top din toate punctele de vedere. Cum noi aveam totul inclus, chiar am cărat unele lucruri inutil. Savurăm o bere înainte și mergem să ne cazăm într-o cameră la etaj de vreo 12 persoane. Coboram la masa de seară, puțin dezorientați de sistemul de aici. Primești un card cu care mergi la o masa. Apoi mergi să îți mâncare în sistem autoservire, felul 1, felul 2 si desert, pe care cineva vine și le trece pe card. Dacă vrei băutură, trebuie să comanzi separat. Ai tot ce vrei la discreție, însă nu aș putea să spun ca mi-a plăcut mancarea. Nu pentru ca nu ar fi fost de calitate sau îndeajuns. Sunt cam amestecate si nu prea se leagă între ele. Bucătăria germană, austriacă, englezească nu prea mă încântă.
Seara este scurtă, suntem nevoiți să ne trezim devreme dacă vrem să atacăm vârful. Lăsăm unele lucruri la refugiu și ne pregătim de summit. La 04:30 se deschide bucătăria pentru micul dejun. La fel de variat și bine pus la punct. Noi mâncăm o omletă, două felii de salam și niște brânză, bem o cafea și un ceai. Nu trebuie să exagerezi pentru a nu avea probleme pe traseu. La ora 05.00 îi dăm bice. Urcăm pe poteca până la un moment dat când ajungem la ghețar. Va trebui să punem colțarii și să fim atenți pe unde pășim. Sunt mici crevase pe care le evităm. În stânga noastră, in departare, un bloc de piatra se prăpădește oprindu-se la mare distanță de noi. Una din marile probleme cauzate de topirea ghețarilor și a temperaturilor mari cam asta este. Oricâtă tehnică ai cunoaște, astea sunt greu de evitat. Practic, mergi puțin la noroc. Trecem primul ghetar și ajungem la lanțuri, unde avem doar stanca. Îi dăm jos și urcăm o pantă mare pentru a ieși la Johannhutte. Se urcă ușor și îndată suntem în fața cabanei.
Deși varful pare aproape și ușor vom vedea ca nu e așa. Încă vreo 15 minute până la ghețar unde din nou va trebui să facem uz de colțari, piolet și coarda. Urcăm în zig zag până ieșim în creasta. După zăpadă moale urmează o porțiune înclinată în care ne ajutăm de frânghiile instalate. Un amestec de roca friabila și zăpadă. La care se adaugă și aglomerația. Unii urcă, alții cobora și ești nevoit să aștepți.
Ajunși în creasta, dăm colțarii jos unde vedem o gramada de fiare. Pe semne ca nu vom mai avea zăpadă până pe vârf. Urmează câteva vârfuri de urcat și coborât ce implica o atenție sporită și experienta în cățărare. Nu aș spune ca e foarte greu, însă trebuie să ai la activ trasee ce implică o oarecare tehnică, gen Creasta Pietrei Craiului iarna, Custura Saratii, trasee precum Valea Costilei, Galbinele, Malin. Dacă ai la activ astfel de trasee, ar trebui să te descurci fără probleme. Cei mai mulți erau cu ghizi. Asta înseamnă ca va trebui să așteptam ca unii să urce sau să coboare, fiind asigurați de către ghizi. Deși în unele locuri merge la liber, ei își luau măsuri, plus ca unora le cam tremurau picioarele. Urcăm, coboram până ajungem în ultima sa ce are o porțiune de gheață. Neavând colțari, aici ne asigurăm și noi atent. Aici mi s-a părut o porțiune în care riscul era măricel.
Suntem pe vârf după aproape 5 ore. Cred ca se putea și mai repede dacă nu ar fi fost aglomerat. Pe vârf stăm cam 15 minute și facem cale întoarsă. Prin tot ce am trecut până acum, va trebui sa trecem încă o dată. Acum parcă merge mai bine. Cunoscând traseul, jubilăm pe stânci, fără a asigura peste tot. Sunt destule prize, stânca este uscată și nu întâmpinăm probleme. În unele zone acordăm o atenție sporită, dar descindem rapid. Luăm colțarii în picioare și îi dăm la vale. Îndată suntem la refugiu cu o cola în față. Merităm și noi să ne răsfățăm puțin. Nu prea mult, pentru ca nu s-a terminat totul. De la 3500 m la 1900 m erau vreo 1600 m de coborât. Așadar, îi dăm la vale pe unde am urcam și urmam același ritual cu pus sau scos colțarii. Cam incomod, dar n-ai încotro. La Studlhutte începem să simțim oboseala. A cincea zi de când umblăm pe munte. Va trebui să luăm în spate desagele grele și să mergem spre mașină. Vremea continuă să fie la fel de bună, ba chiar ne rugăm să apară câte un nor, că de soare eram sătul. Ajunși la mașină, misiune îndeplinită. Nu am fost foarte impresionat de relieful acestor munți, așa ca plecam spre Dolomiți pentru a întreprinde o nouă via ferrata. Ne place mai mult acolo. Da, frumos, parcă e un Făgăraș cu vreo 1300 m mai înalt, dar, când vezi Dolomiții, nu prea te impresionează.
Ajungem in Cortina la o oră târzie și nu găsim loc în niciun camping. Vă dați seama ce e aici. 5 campinguri mari nu aveau loc în această perioadă. Un hotel sau cabană costa cam 330 euro pe noapte dacă rezervi într-un timp așa scurt. Așa ca mergem în Rio Gere în parcare și dormim în mașină pentru câteva ore. De aici ne vine ușor să mergem la Misurina ca să facem Via Ferrata Merlone ce culmineaza cu atingerea Vf Cima Cadin de 2788 m. De data asta greșim drumul și greșim bine. Lângă o casă a fondului forestier parcăm mașina fără a mai plăti. Dacă ai noroc sau ești devreme în zonă poți găsi și astfel de chilipiruri.
Via Ferrata Merlone – Cima Cadin, ziua 6
Mergem pe jos până la Misurina vreo 5 minute și, puțin mai sus, spre Tre Cime, facem dreapta spre Refugiul Fonda Savio. Și aici poți parca mașina gratis, dar acum nu mai erau locuri. Trebuie să vii la prima oră. Urcăm cu aplomb spre refugiu. Un traseu ușor, pe o potecă usor vizibilă. La refugiu mâncăm, ne intremam puțin și mergem în căutarea traseului via ferrata. Deja lucrurile se complica și doar câteva persoane sunt în zona. Intrăm într-o zonă cu roca friabila ce necesită atenție. Iar pe peretele din stânga zărim și traseul nostru. Te ia amețeala când vezi ce ai de urcat. Ne echipăm și năvălim pe el. Față de alte trasee se vede ca roca este predispusă dislocării mult mai ușor, așa ca suntem atenți la prize. Avem o serie de scări și lanțuri de care ne prindem cu lonja. Urcăm bine, fara probleme. Traseul este liber, doar câteva persoane întâlnim în coborâre. Pe vârf încă două fete din Germania. Luăm pauză de poze, mâncăm o smochina. Și cum stăteam noi liniștiți, in depărtare se aud tunete. De îndată sărim în picioare și nici nu vreți să știți cum am coborât. Poate cel mai rapid traseu făcut vreodată, pentru ca sunetele se auzeau tot mai aproape. Nici fetele din fața noastră nu au stat mult pe gânduri. I-am dat la vale racheta. Ce ar fi fost sa ne prindă o ploaie cu tunete și fulgere agățați de toate fierataniile alea așa expuse, nebunie curată. La refugiu, ne răsfățăm cu o bere și un suc și așteptăm să vedem dacă vine ploaia. Alarmă falsă, pentru ca nu a plouat. O fi dat în altă parte. Ne și miram, pentru ca ne uitasem pe vreme și nu apărea nimic. Îi dăm la vale tot la fel de rapid și aventura noastră ia sfârșit. Șase zile de aventură la un nivel destul de susținut a luat sfârșit. Am fi putut să mai facem ceva și a șaptea zi, însă nici vremea nu mai era bună iar noi eram obosiți. La oboseală contribuie și lipsa somnului care nu e așa bun când te muți dintr-o parte în alta, când stai cu grijă la traseul pe care îl faci în următoarea zi plus alte lucruri cum ar fi cu drumul până la traseu etc. Așadar, a fost o aventură frumoasa în care vremea a ținut cu noi din plin. Soare în fiecare zi. Așa am prins și acum 4 ani pe Monterosa. Nu ne rămâne decât să o luăm spre Treviso și Venetia unde aveam două nopți de cazare. Cu siguranță vom reveni în zona. Deja știm locurile la cat ne-am plimbat prin zona în cele două ture.
