Creasta Builei&Vanturarita
Perioada 18 – 19 sept 2015
Traseu: Schitul Pahomie – Schitul Patrunsa – Curmatura Builei – Vf Buila- Vf Vanturarita Mare – Curmatura Oale – Stana din Oale – Schitul Pahomie
Timp de mers: Ziua 1 – 5 ore, Ziua 2 – 7 ore
Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, parazapezi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 1 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, sac de dormit, saltea.
Observatii: traseu dificil pe portiunea Vanturarita Mare – Curmatura Oale, in creasta nu exista apa. Recomandata turistilor bine antrenati fizic. Traseul a fost parcurs in 2015, in prezent, traseul de creasta este marcat cu banda rosie;
Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomadate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
De un an de zile Masivul Buila Vanturarita se afla pe lista muntilor in care nu fusesem si pe care vream sa ii vizitez. Auzisem lucruri frumoase, cum ca ar semăna foarte mult cu Piatra Craiului, cu porțiuni dificile care iti pun la încercare experienta si pregătirea fizica. Cum vremea se arata excelenta pentru sfârșitul de saptamana, ne-am hotarat sa facem traseul de creasta in doua zile, cu innoptare la Refugiul Curmatura Builei. Echipa era formată din trei persoane eu, Costantin si Catalin.
Plecam din Bucuresti vineri dimineata cu trenul spre Ploiești, de unde avea sa ne ia Catalin cu masina pentru a evita traficul din Bucuresti. Pornim din Ploiești, in jurul orei 8:30, spre Râmnicu-Vâlcea, ne mai cumpăram cate ceva de acolo si ne indreptam spre satul Cheia. Inițial, stabilisem ca accedem in masiv prin Bărbătești, dar varianta cu Cheia părea a fi mai fiabila. Intram pe Valea Cheii pe un drum forestier, drum pe care pot intra si mașinile cu garda mai joasa. Cu masina poti ajunge pana la Schitul Pahomie, chiar mai sus cu vreo 2 km. Ajunși la Schitul Pahomie, intr-un loc superb, unde poti admira cascada si schitul construit in apropierea unei stânci, facem cateva poze si plecam spre Schitul Pătrunsă.
Am ajuns la Patrunsa dupa doua ore, parcurgand un traseu recomandat si celor mai putin obinuiti cu mersul pe munte. La Schitul Pătrunsă era mai multa viața parca, un loc amplasat bine, cu privelisti frumoase si o gospodărie demnă de o manăstire. Asa ca, daca aveti de gând sa faceți o drumetie in acest masiv, nu trebuie sa ratați cele doua schituri. Dupa o scurta gustare langa schit, ne vedem de drum si începem sa urcam pe punct galben spre Curmatura Builei. De aici lucrurile se complica, panta incepe sa ne solicite bine, coroborata cu caldura destul de mare pentru aceasta luna. Mergem prin padure 30 – 40 minute, dupa care iesim in golul alpin, unde caldura era tot mai insuportabila. Remarcam faptul ca marcajele lipsesc sau se disting cu greu, iar poteca in multe locuri nu exista. La intersecția cu traseul marcat cu cruce albastra, traseu ce vine din Satul Bărbătești, dam de primul izvor de apa si, dupa ce mai avansam putin, dam de alt izvor. De aici se vede si Curmatura Builei, punct in care ne intampina câinii de la stana aflată in apropierea refugiului.
La refugiu mai erau 7 persoane, tot din Bucuresti, cu care aveam a doua zi traseu comun pana in Curmatura Oale. Refugiul este amplasat intr-un loc desprins din basm parca, cu stana din spate fumegand pe horn, cu vederea spre Muntii Capatanii, cu orașele care isi aprindeau luminile la lăsarea serii si cu Varful Piatra, de unde asteptam apusul sa ne ofere imagini de neuitat. La mesele aflate in cerdacul refugiului poti lua cea mai buna gustare cu asa privelisti in jurul tau. Chiar daca in Bucuresti am zis sa fac un rucsac usor, in Râmnicu-Vâlcea nu m-am putut abține sa nu iau o fasole cu cârnați si o bere, cu riscul de a cara in spate cutii de tabla care sporesc greutatea rucsacului. Refugiul este construit din lemn, cu priciuri tot din lemn, unde, la nevoie, se pot adăposti pana la 20 de persoane. Noile refugii sunt construite din fibra de sticla, insa parca somnul este mult mai odihnitor intr-un adăpost de lemn. Mai vorbim una, alta si in jurul ore 22:30 ne băgam la somn.
Ne dam trezirea la 07:00, mâncam cate ceva, ne pregătim rucsacul fiecare, coboram 5 minute pentru a umple sticlele de apa, pentru ca ziua se anunta foarte calduroasa si plecam in jurul orei 09:00 pe traseu. Dupa 5 minute ne urmează si celălalt grup de 7 persoane. Traseul incepe sa urce prin spatele refugiului pe punct rosu. De aici avem o priveliște frumoasa spre Curmatura si Varful Piatra. In 5 minute intram in padure, dar nu mergem mult, ca iesim in creasta in scurt timp pe o caldura apăsătoare chiar de la primele ore ale dimineții. Traseul de creasta nu pune mari dificultăți in prima parte, urcând usor spre Varfurile Albu si Buila. Pe Varful Buila luam o pauza de apa si ciocolata, admirand frumusetile din jurul nostru. Plecam mai departe spre Varful Stevioara, de unde coboram repede in saua cu același nume, punct de ramificație către Schitul Pahomie si, totodata, sa ce desparte Vf Stevioara de cel mai înalt vârf din masiv, Varful Vanturarita Mare 1885 m.
Planul nostru era sa ajungem in Curmatura Oale si cum track-ul GPS se termina chiar pe Varful Vanturarita, iar pe indicatoare arata traseu nemarcat cu probleme de orientare, trebuia sa ii acordam o atenție mai mare. Pe parcursul traseului ma tot intrebam de ce multi asemănau Buila Vanturarita cu Piatra Craiului, ca pana in vârf semăna mai degraba cu traseul de creasta din Baiului. Dau drumul GPS-ului sa înregistrez track-ul pana in curmatura si plecam la drum. Inca de la inceput traseul se complica si abia se mai distinge cate un punct rosu, iar poteca nu era bătuta deloc. Dificultatea se amplifica, cu porțiuni de jnepeni si cu schimbări de direcție pe unde nu te asteptai. Cand credeai ca ai scapat de o portiune dificila, dădeai de alta. Hartile pe acest masiv sunt prost făcute si cu greu distingi vârfurile. Pe unele harti Varful Vioreanu era trecut înaintea Vanturaritei Mari, iar Varful Vanturarita Mica dupa Curmatura Oale. Trecem de Varful Vioreanu, zic eu, si de aici incepe marcajul banda roșie facut de curând din ce auzisesem de la altii. La un moment dat, dam de un marcaj cruce albastra care nu era trecut pe nicio harta, nestiind nici acum unde ducea. De aici traseul incepe sa coboare in padure si, cand credeam ca am scăpam, ne dam seama ca trebuie sa urcam înapoi in creasta. Practic nu pierdusem deloc in altitudine. Urmează inca o portiune de coborâre si, cand credeam din nou ca am scapat de creasta, nu mai găseam marcajul, care eu ma asteptam sa fie inainte spre padure. Dar nicidecum sa fie asa, traseul urca brusc in dreapta pe o portiune cu o panta destul de mare, asa ca urcam in creasta iarasi. Traseul continua pe o muchie cu porțiuni periculoase ce trebuiesc luate serios in seama. Trecem de Varful Vanturarita Mica, nu stiu sigur daca e asa, coboram in padure si, uitându-ma pe GPS, ne dam seama ca ne apropiem tot mai mult de Curmatura Oale. Pe indicator arata 3-4 ore, iar cand am ajuns in Curmatura si am oprit GPS, timpul înregistrat era de 2 ore si 47 minute si distanta parcursa 2.5 km. Un traseu destul de dificil deoarece am mers cu un 1 km/ora, cu zone expuse fara lanturi, având unele porțiuni chiar mai dificile decat in Piatra Craiului.
Din Curmatura Oale ai doua variante de coborare, Cabana Cheia in stanga si Schitul Pahomie in dreapta. De aici ne despărțim de grupul de 7 persoane, alegand a doua varianta. Drumul spre schit este usor abrupt, insa nu prezinta mari dificultati, doar marcajul care lipseste in multe locuri iti da usoare emotii. Intr-o ora ajungem la Stana din Oale, luam o scurta pauza si plecam mai departe. Dupa ce trecem de stana, traseul nu prezintă nimic notabil, decat un mers prin padure pana la Schitul Pahomie de vreo 2 ore.
O problema majora este marcajul traseelor care lipsește in multe locuri si poate crea dificultăți de orientare pe vreme rea sau pe timp de noapte, sfatul meu fiind acela de a va încărca track-urile GPS pe care le găsiți si pe site-ul nostru si de a va informa bine despre situația traseului (timpul de mers, distanta, dificultatea).
Impresiile pe care mi le-a lasat acest masiv, ar fi ca: este unul dintre cele mai curate parcuri naționale din Romania in care am fost, oferă multe peisaje frumoase pentru înălțimile pe care le are si nu este asa vizitat precum celalalte masive.
Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.
