Creasta Builei&Vanturarita

Detalii traseu: timp de mers, marcaj, echipament, observatii.

 Perioada 18 – 19 sept 2015


 Traseu: Schitul Pahomie – Schitul Patrunsa – Curmatura Builei – Vf Buila- Vf Vanturarita Mare – Curmatura Oale – Stana din Oale – Schitul Pahomie


 Timp de mers: Ziua 1 – 5 ore, Ziua 2 – 7 ore


 Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, parazapezi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 1 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, sac de dormit, saltea.


 Observatii: traseu dificil pe portiunea Vanturarita Mare – Curmatura Oale, in creasta nu exista apa. Recomandata turistilor bine antrenati fizic.

Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomadate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

Total distance: 15306 m
Max elevation: 1850 m
Min elevation: 812 m
Total climbing: 1544 m
Total descent: -1534 m
Total Time: 06:41:56
Download

        De un an de zile Masivul Buila Vanturarita se afla pe lista muntilor in care nu am fost si vream sa ii vizitez. Auzisem lucruri frumoase, cum ca ar semăna foarte mult cu Piatra  Craiului, cu porțiuni dificile care iti pun la încercare experienta si pregătirea fizica. Cum vremea se arata excelenta pentru sfârșitul de saptamana, ne-am hotarat sa facem traseul de creasta, in doua zile cu camparea la Refugiul Curmatura Builei. Echipa era formată din trei persoane eu, Costantin si Catalin.
     Plecam din Bucuresti vineri dimineata cu trenul spre Ploiești, de unde avea sa ne ia Catalin cu masina, pentru a evita traficul din Bucuresti. Plecam din Ploiești in jurul orei 8:30 spre Râmnicu-Vâlcea, ne mai cumpăram cate ceva de acolo si plecam spre satul Cheia. Inițial stabilisem ca accedem in masiv prin Bărbătești, dar varianta cu Cheia părea sa fie mai fiabila. Intram pe Valea Cheii pe un drum forestier pe care pot intra si mașinile cu garda mai joasa. Cu masina poti ajunge pana la Schitul Pahomie, chiar mai sus cu vreo 2 km. Ajunși la Schitul Pahomie un loc superb unde poti admira cascada si schitul care este construit in apropierea unei stânci, admiram peisajul locului, facem cateva poze si plecam spre Schitul Pătrunsă.
      Am ajuns la Patrunsa dupa circa doua ore, pe un drum recomandat si celor mai putin obișnuiți cu traseele montane. La Schitul Pătrunsă era mai multa viața parca, un loc amplasat bine, cu privelisti frumoase si o gospodărie demnă de o manăstire. Asa daca aveti de gând sa faceți o drumetie in acest masiv, nu trebuie sa ratați cele doua schituri. Dupa o scurta gustare langa schit ne vedem de drum, si începem sa urcam pe punct galben spre Curmatura Builei. De aici lucrurile se complica, panta incepe sa ne solicite bine, coroborata cu caldura destul de mare pentru aceasta luna. Mergem prin padure 30 – 40 minute, dupa care iesim in golul alpin, iar caldura era tot mai insuportabila. De remarcat, este faptul ca marcajele lipsesc sau se disting cu greu iar  poteca in multe locuri nu exista.  La intersecția cu traseul marcat cu cruce albastra ce vine din Satul Bărbătești dam de primul izvor de apa, iar dupa ce mai avansam putin dam de alt izvor, de unde se vede si Curamtura Builei, întâmpinându-ne câinii de la stana aflată in apropierea refugiului.
       Ajunși la refugiu aici mai erau 7 persoane, tot din Bucuresti cu care aveam a doua zi traseu comun pana in Curmatura Oale. Refugiul este amplasat intr-un loc desprins din basm parca, cu stana din spate de unde ieșea fum pe horn ca in vremurile copilăriei cand mergeam la tara, cu vedere spre Muntii Capatanii, spre nord, cu orașele care isi aprindeau luminile la lăsarea serii, si spre vest cu Varful Piatra si de unde asteptam apusul sa ne ofere imagini de neuitat. La „mesele” aflate in cerdacul refugiului poti lua cea mai buna gustare cu asa privelisti in jurul tau si in functie de ce ai la tine. Chiar daca in Bucuresti am zis sa fac un rucsac usor, in Râmnicu-Vâlcea nu m-am putut abține sa nu iau o fasole cu cârnați si o bere, chiar cu riscul de a cara in spate cutii de tabla care sporesc greutatea rucsacului. Refugiul este construit din lemn, cu priciuri tot din lemn, unde se pot adăposti pana la 20 de persoane la nevoie. Noile refugii acum sunt construite din fibra de sticla, insa parca somnul este mult mai odihnitor  intr-un adăpost de lemn. Mai vorbim una alta si in jurul ore 22:30 ne băgam la somn.
      Ne dam trezirea la 7, mâncam cate ceva, ne pregătim rucsacul fiecare, coboram 5 minute pentru a umple sticlele de apa, pentru ca ziua se anunta foarte calduroasa. Plecam noi 3 in jurul orei 9 pe traseu, iar dupa 5 minute ne urmează si celălalt grup de 7 persoane. Traseul incepe sa urce prin spatele refugiului pe punct rosu, de aici avem o priveliște frumoasa spre Curmatura si Varful Piatra. Dupa 5 minute intram in padure, dar nu mergem mult ca iesim in creasta, pe o caldura apăsătoare chiar de la orele dimineții . Traseul de creasta nu pare a pune mari dificultăți in prima parte, urcând usor si primul cate ni se investe este Varful Albu, iar nu departe de el Varful Buila 1849 m. Pe vaful Buila luam o pauza de apa si o ciocolata, admiram frumusetile din jurul nostru  si plecam mai departe spre Varful Stevioara, de unde coboram repede in Saua Stevioara punct de ramificație către Schitul Pahomie si totodata sa ce desparte Vf Stevioara de cel mai înalt vârf din masiv, Varful Vanturarita Mare 1885 m.
      Planul nostru era sa ajungem in Curmatura Oale si cum track-ul GPS se termina chiar pe Varful Vanturarita, iar pe indicatoare arata traseu nemarcat si dificile probleme de orientare, trebuia sa acordam o atenție mai mare traseului. Pe parcursul traseului ma tot intrebam de ce multi asemănau Buila Vanturarita cu Piatra Craiului, ca pana in vârf semăna mai degraba cu traseul de creasta din Iezer. Dau drumul GPS-ului sa înregistrez track-ul pana in Curmatura si plecam la drum. Inca de la inceput traseul se complica si abia se mai distinge cate un punct rosu si poteca nu era  bătuta deloc. Dificultatea se amplifica din in ce mai mult, cu porțiuni de jnepeni si cu schimbări de direcție pe unde nu te asteptai. Cand credeai ca ai scapat de o portiune dificila, dădeai de alta. Hartile pe acest masiv sunt prost făcute si cu greu distingi denumirile vârfurilor, pe unele harti Varful Vioreanu era trecut înaintea Vanturaritei Mari, iar Varful Vanturarita Mica dupa Curmatura Oale. Trecem de Varful Vioreanu, zic eu, si de aici incepe marcajul banda roșie facut de curând din ce auzisesem de la altii. La un moment dat dam de un marcaj cruce albastra care nu era trecut pe nicio harta, nestiind nici acum unde ducea. De aici numai merge si traseul incepe sa coboare in padure, si cand credeam ca am scăpam, ne dam seama ca trebuie sa urcam înapoi in creasta, practic nu pierdusem deloc altitudine. De aici urmează inca  o portiune  de coborâre si cand credeam  din nou ca am scapat de creasta, numai găseam marcajul, care eu ma asteptam sa fie inainte spre padure, dar nicidecum sa fie asa, pentru  ca traseul urca brusc in dreapta, pe o portiune cu o panta destul de mare, asa ca urcam in creasta iarasi. Traseul continua creasta pe muchie, cu porțiuni periculoase, ce trebuiesc luate serios in seama. Trecem de Varful Vanturarita Mica, nu stiu sigur daca e asa, coboram in padure, si uitându-ma pe GPS, ne apropiam tot mai mult de Cutmatura Oale. Pe indicator arata 3-4 ore, iar cand am ajuns in Curmatura si am oprit GPS timpul înregistrat era de 2 ore si 47 minute, cu o distanta parcursa  de 2.5 km cu marja de eroare. Un traseu destul de dificil deoarece am mers cu un 1 km/ora, cu zone expuse fara lanturi, având unele porțiuni chiar mai dificile decat in Piatra Craiului.
       Din Curmatura Oale ai doua variante, fie spre Cabana Cheia fie spre Schitul Pahomie. De aici ne-am despărțit de grupul de 7 persoane, noi am plecat spre Schitul Pahomie, iar ei spre Cabana Cheia. Drumul spre Schit este usor abrupt insa nu prezinta mari dificultati, doar  marcajul lipseste in multe locuri ca mai in tot masivul. Intr-o ora ajungem la Stana din Oale, luam o scurta pauza si plecam mai departe. Dupa ce trecem de stana, traseul nu prezintă nimic notabil, decat un mers prin padure pana la Schitul Pahomie parcurs in aproape 2 ore.
      O problema majora este marcajul traseelor care lipsește in multe locuri, si poate crea dificultăți pe vreme rea sau daca va prinde noaptea in masiv, sfatul meu fiind  sa va încărcați track-urile GPS care le găsiți pe  site-ul nostru, sa va informați bine despre situația traseului privind timpul de mers, distanta, dificultate.
      Impresiile pe care mi le-a lasat acest masiv, ar fi ca: este unul dintre cele mai curate parcuri naționale din Romania in care am fost,  oferă multe peisaje frumoase pentru înălțimile pe care le are si nu este asa vizitat precum celalalte masive.


Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.



Related Post