Prin troienele Babaruncai

      Mereu surprinzător, Ciucasul este unul dintre munții care-ti oferă multe, cu doar 1954 m. Cu un relief asemanator Bucegiului, din orice parte l-ai aborda, nu-ti pare rau ca l-ai vizitat. Chiar daca aveam multe trasee la activ in acest masiv, din Babarunca nu urcasem niciodată. Cele doua trasee ce urca in Saua Tigăilor prezentau interes de ceva vreme, asa ca era momentul sa le explorez.
      Ne strânsesem vreo 11 pana la urma, si duminica la prima ora am plecat spre Cheia. O parte am plecat din București, o parte din Titu. In jurul orei 10 ne întâlnim cu toții la începutul traseului marcat cu triunghi rosu, ce urca prin Cheile Babaruncai, urmând firul vaii cu același nume. Drumul forestier șerpuiește timp de 1 ora si 30 minute, dupa care intra pe un vâlcel, in capătul căruia avem un indicator cu timpul care-l mai avem pana in sa, 3 – 4 ore. Cam mult as zice, in condiții de iarna da, dar vara in nici intr-un caz. De aici zapada este din ce jn ce mai multa si moale totodata. Nu am ce face si continuam prin troienele Babaruncai, care încep sa ne pună probleme tot mai serioase. Un picior il băgăm unul il scoteam, indiferent pe unde mergeam.
      La un moment dat ne întâlnim cu traseul punct rosu ce face legătura cu traseul ce mergem paralel pe culme marcat cu cruce rosie. Speram ca daca ieșim vom mai scapă de zapada, dar nicidecum, aventura era tot mai palpitanta. Incepem sa ieșim in golul alpin, fiecare croindu-si drum pe unde credea el ca e mai bn. Când credeai ca este putin mai bine, atunci te afundai mai rau. Luam o scurta pauza, când îmi montez si parazapezile, ceilalți o făcuseră de mult, dar am tot sperat ca vom da de porțiuni mai curate. Când sa intram pe vâlcelul lung ce urca in apropierea vârfului Bratocea, am zis sa ocolim putin valea prin jnepeni. La inceput credeam ca am fost total neinspirat, pana mi-am dat seama ca trebuie sa calc pe crengi. Ieșim cu greu din aceasta zona si ajungem pe traseu exact unde facem stanga, ocolind Vf Bratocea pentru a ieși in sa, dar noi am continuat pe o panta înclinată iesind sub el. Pe varf unii acuzau ceva avarii, ce sa-i faci, asa e la munte.
      Dupa o pauza de vreo 20 de minute, ne lăsam spre Saua Tigăilor pentru a intra pe traseul care era destinat coborârii. Aici priveliștea era prea frumoasa ca se te grabesti. Ne puneam întrebări, analizam relieful, ca geografii. O vreme asa de buna, 12 ore de soare, nu o prinzi mereu. Admiram crestele înzăpezite a Munților Bucegi încercând sa distingem Cabana Omu care nu se zarea, fiind inca acoperită cu zapada, Muntii Grohotis , oposibila destinatie de viitor sau Muntii Baiului cu crestele domoale si lungi. Intram in padure si pana in apropiere de Saua Tesla nu ne mai oprim. La coborare era mai usor, desi in multe locuri zapada era la fel de mare. Ajungem repede in Poiana Tesla, o poiana splendita, unde am luat o pauza de 15 minute. Nu ai cum sa nu te bucuri de asa peisaje, cu asa vreme. Dupa 15 minute reluam coborârea, unii au luat-o inainte grăbiți ratând intrarea pe banda rosie care se lasa in Babarunca, continuând pe cruce rosie pana la Podul Teslei.
     Am ajuns in același timp la sosea si nu ne-a rămas decât sa mergem sa-i luam. Erau ușor iritați de situație, dar asa e când te grabesti, oboseala fiind si ea un factor determinant. In Babarunca căutam cabana, însă din ce am inteles de la un localnic, nu se mai afla in circuitul turistic.
    Tura noastră a luat sfârșit cu vreo 30 minute inainte de a se înnopta. Au fost aproape 9 ore de anduranta prin zăpezile Babaruncai.  

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.