Masivul Iezer prin Vacarea

    A trecut o luna de când a venit primăvara, dar vremea si peisajele din Masivul Iezer&Papusa prevesteau mai degrabă venirea iernii. Vremea de iarna se dezlantuise mai ceva ca in lunile Ianuarie si Februarie, de Decembrie nici nu mai zic. Se arătase vreme închisă mai toată săptămana cu căderi de zapada, singura zi cu soare era sambata, zi pe care am ales-o sa urcam pe Vf Roșu.
       Am plecat din București de vineri seara spre Rucar cu mașina unde am înnoptat, pentru ca sambata sa fim dimineața la Voina. La ora 08:00 am ajuns la Voina, ne-am echipat si peste jumătate de ora am intrat pe traseu. El începe puțin mai jos de cabana. Nu părea sa ne-o fi luat nimeni inainte, pe zapada abia depusă nu era nicio urma. Inca de dimineața soarele strălucea cu putere, fiind nevoiți sa mergem in tricou. Dam cu crema si apelam la ochelarii de soare după 30 minute de mers. Nu vream sa mai patim ce am pățit in Bucegi, când ne-a prins soarele in nicio ora de mers. Se urca susținut inca de la inceput prin pădure pe o poteca ce întâlnește deseori un drum forestier. Pe măsura ce urcam zapada era tot mai mare, un inconvenient care avea sa ne îngreuneze ascensiunea spre Vf Roșu.
      După aproape doua ore de mers ajungem la stana din Vacarea. Zona este mirifica, la mesele din fata stanei te poți relaxa si lua masa, ceea ce am facut de altfel, admirând frumusetitile si măreția munților din jur. Este bine amplasată, chiar vorbeam ca era buna o cabana aici. După 15 minute ne continuam drumul prin marea de zapada, începând sa simțim si mai mult prezenta ei. Înaintam foarte greu, iar timpul se scurgea parca cu o rapiditate de neînțeles. De unde s-a terminat pădurea peisajul era tot mai fantasmagoric, totul in jur era alb si soarele strălucea peste creasta masivului, dându-i un aspect impetuos. Aveam o perspectiva buna pentru a realiza fotografii panoramice de excepție. Ajunși intr-un târziu pe Vf Vacarea începem sa ne dam seama ca obiectivul nostru era tot mai greu de atins, Daca pana pe Vf Vacarea se mai cunoșteau oarecum urmele vechi, de aici nu mai urcase de ceva timp nimeni. Era foarte greu sa faci urme prin zapada proaspăt căzută de aproape 50 cm. Mergem in continuare si in jur de ora 15 :00 suntem in apropierea Vârfului Cătunu. Ne-am dat seama ca Vf Roșu era ceva greu de realizat deoarece mai aveam 4 ore pana se înnopta si trebuia sa ne si întoarcem. Avea sa ne prindă noaptea la întoarcere si cum marcajele lipseau, la apariția cetei cu ușurintă puteam pierde urma făcută de noi. Ne-am hotărât sa ne retragem, făcând cale întoarsă pe același traseu. Si la întoarcere mi se părea la fel de greu chiar daca făcusem urme, zapada fiind mai moale ca la urcare. Priveliștile in jur erau tot mai superbe,  Creasta Pietrei Craiului își făcea des apariția dintre norii care ne fereau de razele soarelui. Pe tot parcursul traseului a fost o liniște deplina, doar doi schiori au urcat in urma noastră pana pe Vârful Vacarea.
       Intr-un târziu am ajuns la stana, luând o pauza de masa. Eram epuizați după aproape 10 ore de mers prin troienile căzute timp de o saptamana. Obosiți după atâta mers, prin pădure am coborât fara sa mai privim in jur si fără a mai scoate vreun cuvânt. La lăsarea întunericului am ajuns la Voina. Am luat masa aici, însă servirea a lasat de dorit. Mai fusesem la Voina si nu au fost probleme, poate a fost o întâmplare acum. A fost o tura solicitanta, am urcat aproape 1200 m printr-o zapada destul mare si chiar daca nu ne-am atins obiectivul, a fost o tura frumoasa si o experiența utila pentru viitor in încercarea noastră de a atinge creste si vârfuri cat mai înalte mai ales pe zapada.

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.