Muntii Nemira – 300 de Scari si Vf Sandru

Detalii traseu: timp de mers, marcaj, echipament, observatii.

Perioada: 11 – 12 Mai 2019


Trasee: ziua 1 – 300 de Scari, Ziua 2 – Slanic Moldova – Culmea Caprioarei – Vf Sandru Mare si retur


Marcaj: 300 de Scari , Slanic Moldova  – Culmea Caprioarei – Varful Sandru Mare


Timp de mers: Ziua 1 – 2 ore, Ziua 2 – 8 ore cu pauze lungi


Echipament: bocanci de munte, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, pantaloni softshell, bluza de corp – 1, geaca de puf, geaca de ploaie si vant  Goretex, geaca softshel- 1, manusi – 1, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1.


Observatii: traseul este usor ca dificultate dar poate avea usoare probleme de orientare; In caz de urgenta se pot folosi Refugiile Unguresc si Sandru Mare;

Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

300 de ScariSlanic - Sandru Mare

Total distance: 9930 m
Max elevation: 1631 m
Min elevation: 588 m
Total climbing: 1108 m
Total descent: -254 m
Download

      Bifam pe lista inca un munte caruia nu-i explorasem tinuturile. Munții Nemira sunt munti de joasa altitudine situati in Carpații Orientali. Au doar 1649 de metri si o rețea de trasee turistice destul de mică. Principala localitate de acces este Slănic – Moldova spre care si plecam intr-o zi de sambata in prima jumatate a lunii mai. Aveam o noapte de cazare chiar la intrare in statiune, la Pensiunea Maria. Drumul este lung din București, iti trebuie vreo 4 ore si ceva sa ajungi aici. Pentru prima zi nu ne făcusem mari planuri, aveam de gând sa urcam macar cele trei sute de scări pana la punctul de belvedere. Când ajungem in zona ne întâmpina o ploaie si timp de doua ore ne odihnim.
      Ieșim târziu din casa cu gândul de a urca pana unde ne-am propus. Pe parcurs începe sa ne placa, dupa ce urcam scările de piatra, am zis sa mai urcam putin pana la primul pinten. Ajunși acolo, am zis, hai sa-l dam pe tot, abia ne intrasem in ritm. Traseul este plăcut, chiar daca merge in totalitate prin padure. Punctul de belvedere amintit mai sus, este mult spus, abia daca vezi ceva. In rest mergi printr-o padure deasa care acum era de un verde intens. Pe traseul ușor alunecos pășim atenți sa nu cumva sa alunecam, mai ales la coborâre. Ajungem la un moment dat intr-o zona întunecată cu copaci desi cuprinși de ceata. Imaginea era sublima. Facem câteva poze interesante. De aici nu mai e mult pana ajungem in Poiana Soarelui, adică la sosea si trebuia sa parcurgem vreo 2 km pe drumul asfaltat pana la masina. La sosea dam si de putinele restaurante din zona, in care petrecerile erau in toi. Nu erau ceea ce căutam noi, dar in cele din urma dam de o păstrăvărie cu restaurant. Ne aciuam aici pentru ceva timp, oricum nu am fi găsit altceva in Slănic. In noapte ne retragem la cazare pentru a ne odihni pentru traseul de a doua zi. Nu era unul dificil, dar avea 1000 de metri diferența de nivel si vreo 16 km dus-întors.
       Dimineața de trezim pe la 07:00 si abia la 09:00 plecam pe traseu, via un restaurant la care luam micul dejun. Revenim in Poiana Soarelui de unde își avea startul traseul nostru, plecand in partea opusa celei de ieri. Traseul este marcat cu banda albastra si țintește Vârful Sandru cu 1640 m, mai putin cu 9 m decât Nemira Mare.
      Vremea era superba deocamdată, însă dupa-amiaza apărea si o ploicica. Intram pe traseu pe o panta ce ia proporții din prima. Dupa atâtea ploi, traseul era noroios, derapand in multe locuri. Se vedea cum apa a șiroit in toate directiile. Traseul este lipsit de puncte de interes, merge in mare parte prin padure. Dupa ceva timp avem câte o deschidere dar nu cu o vizibilitate foarte buna. Oprim din când pentru hidratare pe câte un copac doborât de vijelii. Suntem singuri pe traseu si nu ne gândeam ca vom intâlni pe cineva. E un munte mai putin umblat. Probabil in lunile Iulie si August ai mai multe șanse sa întâlnești pe cineva. De fapt intalnim niste caprioare ce zburdau in fata noastra, doar nu degeaba ii spune Culmea Caprioarei.
        Cu un mers susținut ieșim intr-o poiana in care dam si de o stana. Mai aveam ceva timp pana pe varf. Ne așteptam sa-l dovedim mai ușor, dar depășisem deja trei ore de mers. Intram din nou in padure dând de un indicator. Sunt trei variante, una pe banda albastra care întâlnește traseul de creasta, unul pe banda albastra in dreapta, putin sters, si, cel din mijloc, pe punct albastru, o varianta mai directa. Oricum, indicatoarele nu sunt foarte clare, treaba pare cam încurcată. Urcam pe punct albastru pana dam tot de traseul de creasta marcat cu banda albastra, punct rosu si la un moment dat cruce rosie.
     Ajungem la un punct de intersecție de unde facem dreapta spre Vârful Sandru. Pana a face dreapta, merg putin pe traseul cruce rosie la Refugiul Unguresc. Este un refugiu nou construit dupa ce celalalt a fost distrus. Refugiul se afara intr-o mică poienița si intr-o stare buna. Are o soba, o masa si prici pe care pot dormi 8-10 persoane. Nu zăbovesc mult aici, doar cat fac doua poze si revin in traseul meu. La cel vechi nici nu mai cobor. Pe traseu inca este zapada, in unele locuri te afundai pana dădeai de noroi. Continuam drumul spre varf printr-o zapada murdara in care iti intra deseori piciorul. In jur de 20 de minute facem pana pe varf din zona indicatoarelor. Pe varf găsim Refugiul Sandru, un refugiu de tabla cu multe gunoaie in el. Totuși se poate dormi in el in caz de urgentă. Ajungem la ora la care se anunța ploaie. Pierdem cam ora așteaptând sa treacă Iureșul. Norii amentitatori se năpusteau peste Nemira. In unele locuri se vedea cum norii se scutura de apa. Unde ne aflam noi cad câțiva stropi, iar dupa o ora ne hotărâm sa plecam.
      Din varf coboram pe traseul vechi, la inceput nu găsim marcaje ci câteva semne de la maratoane. Dam si de banda albastra ștearsa pe care o urmam pana dam de traseul pe care am urcat. Coboram pe unde am urcat, interesul pentru traseu scade pe masura ce timpul trece. Abia așteptam sa ajungem in statiune pentru a mânca, nu luasem mai nimic cu noi, doar câteva dulciuri si apa. Ne-am întins mult pe traseu, abia la 18:00 ajungem jos. In total am pierdut cam 8 ore, cam mult pentru traseul asta. Nu avem încotro si mâncam la terasa unde muzica lăutărească e la mare căutare. Dupa ce mâncam, ne așteaptă un drum lung spre casa.


Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.



Related Post