Delicii apusene – Prin cheile si pesterile Trascaului

     Au trecut 6 ani de la ultima tura in Muntii Apuseni, asa ca, le venise din nou rândul. De data asta aveau sa fie Munții Trăscău. Nu sunt munti înalți, însă au frumusetea lor aparte, mai ales ca găsim multe formațiuni calcaroase precum chei si peșteri. La prima vedere nu spun nimic, putini au auzit de Vf Dambau, are doar 1369 m. Putin mai mult decât cel mai înalt deal din România. Știu, nu prea e căutat, acum majoritatea cauta vârfuri, e la moda sa faci cele 14 varfuri de peste 2500 m, trasee nemarcate, sa scoți timpi record pe Creasta Făgărașului, sa pozezi la marginea prăpastiei, nicidecum sa-ti pierzi timpul prin Trăscău pe platoul Bedeleu. Uite ca noi mergem si prin locuri mai putin cunoscute, desi nu am ajuns pe toate vârfurile de peste 2500 si nici nu ne agitam foarte tare sa le avem in palmares. Nu mergem pe munte doar pentru varfuri sau pentru a ieși in evidenta.
     Cu planul definit de câteva zile plecam spre localitatea Mihai Viteazu aflată la vreo șapte km de Turda, unde aveam cazare 2 nopti. Pentru prima zi aveam in plan Cheile Rametului, iar pentru a doua zi Cheile Silasului, Platoul Bedeleu, Peștera Poarta Zmeilor, Cheile Plaiului. In ultimul moment ne răzgândim si, pentru prima zi, schimbam programul. Mergem in Cheile Turzii. In jurul orei 13:00 ajungem la destinație, iar dupa ce ne cazam, nu pierdem mult timp si mergem spre chei. Traseul propus era cel marcat punct rosu ce străbate cei doi versanți ai cheilor. Vremea era perfecta de drumetie si accedem îndată pe traseu. Dupa ce plătim taxa de intrare, ne avântam in stanga punctului de control pe poteca marcată cu punct rosu, banda galbena si triunghi rosu. Ne încălzim repede, renunțând rând pe rând la articolele vestimentare groase. Frunzele foșneau sub tălpile noastre iar pentru noi traseul era joaca de copii. In ritmul in care am mers in ultimul timp traseul nu punea probleme fizice. Ieșim repede la lumina, priveliștea ne îmbie si noua începe sa ne placa tot mai mult. Pana la Stancaria Borza facem pana intr-o ora. Daca pana aici am avut ceva panta, in continuare drumetia devine si mai lejera. Luam o pauza de masa la primul punct de belvedere si ne vedem de drum. Ne gândeam ca întoarcerea sa o facem prin chei, pentru ca pe versantul de vizavi am fi avut cam aceeași priveliște. Nu eram hotărați, aveam sa ne decidem când coboram in vale. Dupa un mers lejer pe versantul stâng incepem de descindem spre vale, intram iarăși in padure pe o poteca plină de frunze maronii si crengi uscate. Cobor sprijinindu-ma intr-un bat de trekking. Iti puteai pierde ușor echilibrul pentru ca nu știai ce e pe dedesubtul frunzelor.      Ajunși la rau, suntem nevoiți ca ocolim prin stanga pana ajungem la un podeț sa trecem apa si sa ne înscriem pe malul celelalt al cheilor. Văzând priveliștea din chei, o luam prin ele, abandonând ideea de a urca pe celelalt versant. Pe măsura ce intri in ele frumusețea lor de acapareaza. Deschidem des aparatul pentru a suprinde cele mai frumoase poze. Pășim atenți pe poteca alunecoasa de calcar. Ajungem la Peștera Calastur si urcam vreo 10 metri, nu aveam cum sa nu ne clatim putin ochii prin ea. Are o intrare ciudata sapata parca intr-un zid de cărămida. Timp de 10 minute ne învârtim prin ea. Nu este lunga si nici foarte înaltă, însă de ajuns cat sa mergi fara sa te târăști prin ea. Dupa câteva poze ne continuam aventura. Trecem când pe o parte când pe cealalta a apei, ajutați in unele locuri de podețe construite antropic. Cheile Turzii sunt renumite si printre cei ce iubesc cățărarea, si chiar întâlnim câțiva alpiniști ce stăteau agățați de pereții semeți. In unele locuri traseul este prevazut cu cabluri pentru a evita accidentele. Mulți dintre turiști erau in haine si pantofi de strada cu care te poți accidenta ușor pe calcarul umed si lucios. Traseul este spectaculos, ne felicitam pentru alegerea făcută. Tot timpul cu ochii zgaiti in sus fotografiem obiective precum Coșul Hilii sau Turnul Galben. Mărim pasul spre final pentru ca nu mai avea mult si se întuneca. Ajungem dupa 3 ore 30 de minute de unde am plecat si ne retragem la pensiune. Prima zi de încălzire luase sfârșit. Urma ziua principala cu câteva obiective interesante. Apuseniul are destule, meritând sa bati drumul pana aici. In zona găsim cu greu un restaurant sa mâncam, ne învârtim putin prin Turda, dar greu de găsit ceva pe placul nostru. Pana la urma ne intoarcem chiar la intrarea din oraș, la Dama, pe care il văzusem prima data.
     Pentru a doua zi ne gândeam sa plecam pe la 09:00 pe traseu, dar in confortul pensiunii si la o cafea începuse sa ne placa, nu ne mai dădeam duși. Plecam pana la urma spre localitatea Coltesti, punct de plecare si totodata de întoarcere pentru traseul nostru circuit stabilit pentru ziua de astazi. Intram pe Valea Silasului din Strada Zetea printre casele bătrânești specifice Apusenilor. Prima ținta era Cetatea Trascăului. Asta însemna ca trebuia sa ne abatem putin de la traseul marcat cu banda albastra. Dupa câteva sute metri se alătura grupului nostru si o cățea cu trei pui de care nu mai puteam scapă. Au urcat cu noi pana la cetate. Nu zăbovim mult, aruncam putin ochii printre zidurile măcinate de timp si o tăiem pe unde credem noi pentru a ieși in traseul marcat. Nu aveam timp de pierdut, reluam mersul susținut pentru ca traseul avea sa fie destul de lung. Pe un drum forestier presărat cu in strat generos de frunze luam altitudine. El se înscrie pe partea stanga a vaii. Valea este superba, greu de surprins in poze din cauza copacilor. La un moment dat coboram la o cascada mica. Câteva poze si reintram in circuit. Dupa o urcuș susținut panta se domoleste si ne apropiem de intersecția cu traseul de creasta. Pana a ieși in creasta dam de o căbănuța nou construită. Aici găsim un popas cu băncuța si masa de lemn, numai buna de a servi masa in natura. Ne răsfățam putin cu o conserva de peste si o ciocolata.
     Platoul Bedeleu se afla in imediata apropiere din care trebuia sa ne lăsam spre Poarta Zmeilor. Marcajele sunt rare, iar când trebuia sa intram pe cruce rosie, o facem mai mult intuitiv si cu ochii pe GPS. Trecem de o cireada de bivoli iritați putin de prezenta noastră. Intram intr-un crang pe o poteca noroioasă. Aici, marcajul este des, neavând probleme de orientare. Nu părea sa fi fost cineva de curând prin zona. Asa alegem noi traseele de-obicei. Nu prea intalnim oameni. Cam o ora estimam sa facem pana la Peștera si Poarta Zmeilor. Coboram odată cu traseul ce se duce spre localitatea Salciua.
    Ajunsi la poarta, sesizam dupa putin timp intrarea in peștera. O gaura de un metru jumătate ce se mărește pe măsura ce înaintezi. Aprindem felinarele si ne cufundam in întuneric. Ceva mai mare ca Peștera Calastur, ea se lungeste si lărgește câțiva zeci de metri. Găsim si câteva găuri in tavan, probabil viitoare avene. Din capătul peșterii facem cale intoarsa, ne strecuram pe sub intrarea îngusta si ieșim la suprafața. Urmărim același traseu pana pe Platoul Bedeleu. Ruta de întoarcere avea sa fie alta. Marcajul, cruce rosie, adică traseul care începe din Izvoarele si se termina in Salciua, sau invers. Pe platoul Bedeleu tăurașii luau urma unor alergători montani cu rucsac rosu. Trecem printre ei atenți, bine ca nu luasem in tura asta rucsacul rosu.
   Ne lăsam in Cheile Plaiului pe o panta înierbata pana intram in padure. Dinamica vaii adunase toate frunzele pe firul vaii. Te dezechilibrai ușor, stratul generos de frunze uscate ne dădea usoare emoții. Traseul are un grad ridicat de risc iarna, poteca merge pe versanții abrupți ai cheilor, iar zapada ar putea crea probleme. Întâlnim câteva cascade de mici dimensiuni. Călcăm atenți însă mai luam câte o trântă in frunze. Traseul este plăcut, mai frumos decât cel care am urcat. Nu mai aveam asa mult pana in Izvoarele si cheful se mai atenuase. Intrați in sat inaitam ușor pentru ca dam de asfalt. Pana a da de drumul care duce spre Coltesti vedem o moara de apa. Localnicii ne invita înăuntru. Aici era o mică făbricuța de palinca. Doua cazane alimentate de o moara de apa produceau celebra palinca românească. Servim si noi unul, buna, ce sa zic. Dar la al doilea zic pas. Nu mâncasem de ceva timp si nu vream sa merg in genunchi pana la masina. Servim o gogoașa tot de la ei, as fi vrut mai multe, mâncam si castronul la ce foame aveam si cat de bune erau. Ne luam rămas bun. Timpul ne presa, noaptea se apropia. O luam pe de-a dreptul pe poteci făcute de localnici, pe care merg ei probabil la loturile de pământ. Scutim vreo 2 km si chiar la lăsarea serii suntem la masina. Punem punct traseului, a doua zi in Trascau se încheiase satisfactor. A treia zi rămânea sa vizitam Salina Turda si o intindem spre casa.