Perioada: 01 – 02 Octombrie 2022

Traseu: Harghita Bai – Poiana Rakosi – Vf Madaras – Satul Racu

Marcaj: Harghita Bai – Vf Harghita Madaras Harghita Madaras – Satul Racu

Timp de mers:  9 ore

Echipament: bocanci trei sezoane, ciorapi – 2 perechi, pantaloni softshell, bluza de corp – 1, geaca de ploaie si vant goretex, geaca de puf, manusi liner – 1, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1.

Observatii: traseul are o distamta de peste 30 km care necesita o buna conditie fizica; traseul nu prezinta dificultati tehnice, insa in multe zone prezinta zone noroioase;

Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

[sgpx gpx=”/wp-content/uploads/gpx/Harghita_Bai_-_Madaras_-_Racu_-_Siculeni.gpx”]

      Toamna isi punea din ce in ce mai mult amprenta pe plaiurile carpatine cand plecam noi sa exploram ținuturi mai putin umblate. Este vorba de Muntii Harghitei, munti pe care ii luasem la pas si in primavara. Nu ajunsesem prea des prin zona si am zis ca e din nou momentul sa le facem o vizita. Dupa o scurta vizita prin Miercurea Ciuc, ne indreptam spre Harghita Bai, unde aveam o noapte de cazare. Atmosfera este una linistita, cu putini turisti veniți in zona. Nu prea este o perioada asa buna din punct de vedere turistic.
     Ajunsi in micuta localitate, ne cazam si nu vrem sa pierdem timpul. Urcam pe Vf Kossuth pentru a prinde apusul. Urcam pe un drum forestier, noroios dupa ploile din ultimele zile. Iesim in scurt timp in golul alpin, iar nu departe vedem o stanca izolata pe care va trebuie sa o urcam. Cu un minim efort suntem indata pe ea. Nu prea avem noroc de soare și va trebui sa mai așteptăm. In zadar insa, nu parea ca avem noroc. Coboram pe partea cealaltă si facem legatura cu drumul pe care am venit. Cand sa intram in padure, stanca strălucea in bătaia soarelui. Avem ghinion, chiar dupa ce am coborat sa iasă soarele. Ne întoarcem si urcam in graba pe stanca. Prindem totuși ceva si facem cateva poze frumoase. Nu ne ramane decat sa ne intoarcem la pensiune si sa ne facem planul pentru a doua zi. Traseul pe care il planificasem se arata destul de lung, in jur de 30 km. Analizam toate variantele si ne hotărâm sa-l incercam. Peste noapte a plouat bine, cum de altfel se anunta, si speram ca dimineața sa se opreasca.
     Ne trezim cum se crapa de ziua, ne echipam si intram pe traseu. Beneficiem de ajutorul din partea gazdei de a ne duce pana la Hotelul Ozon si ne punem în mișcare. Pe un drum forestier, incepem sa urcam, ocolind des bălțile si portiunile mocirloase. Printr-o vreme umeda si cetoasa gonim spre Vf Harghita Madaras. O distanta de vreo 12 km ce trebuie o parcurgem pentru a ajunge pe cel mai înalt varf. Fara a avea o vizibilitate foarte bună, totul părea mistic cu vegetatia ce își scutura deseori stropii de ploaie si ceata prezenta pe tot parcursul traseului. Ii dam asa, nu avem ce face. Totuși, bine ca nu mai ploua. Urcam si coboram mici diferențe de nivel, pe un drum prelung ce nu implica nicio tehnica. Un mers anost prin noroi și iarba îmbibata de apa.
      Primul popas il facem la Refugiul Madaras. Un refugiu bun, dar amplasarea lui intr-o zona mlastinoasa nu prea o inteleg. Dupa ce mâncam, ne continuam aventura si dam de câteva gropi destul de mari, ce par escavate si care sunt tot de neînțeles. Pana la intersecția cu traseele de vin din Racu si Madaras nu mai facem mult si călcăm apăsat pe banda albastra pana vom da de intersectia ce ne duce la Cabana Madaras si pe Varful Madaras. Noi ne lasam in dreapta si in scurt timp suntem pe varf. Aici gasim un fel de cimitir al secuilor invaluit in ceata. 
      Nu zabovim mult si facem cale intoarsa pana la intersecția de care vorbeam prima data, adica acolo unde vom gasi traseul cruce albastra ce coboara in Satul Racu. Norii s-au mai degajat si din cand in cand ni se mai deschide orizontul. Intram in padure si urmarim tot un drum forestier ce nu ne creează dificultati. Dam de o zona defrișata ce își revine usor si intram din nou in padure. Pe o portiune destul de lunga avem parte de doboraturi ce trebuie ocolite si, cand ajungem intr-o zona deschisa, luam o pauza. Nu stam mult si incepe sa ploua. Putin surprinși, ne bagam sub niste brazi densi si așteptam sa treacă. Ploua cu soare și eram încrezător ca nu va tine mult. Stam cam un sfert de ora si ne punem din nou in miscare. Scapam de padure si tot mai des dam de constructii izolate, mici case de vacanta. Peisajele sunt pitorești si oprim frecvent pentru poze.
     La un moment dat ne dam seama ca am cam lungit-o si nu ne incadram in timp. Aveam bilet de tren la 17.30 din Siculeni si multi km de străbătut. Asa ca turam motoarele pe ultima parte pentru a nu avea surprize. Ajungem la timp unde ne-am propus, obositi dupa 30 km, chiar 32 si mai avem timp sa facem o vizita la magazin. Trenul oricum avea întârziere.