Vf Zaganu – Muntii Ciucas
Perioada: 13 Martie 2019
Traseu: Cheia – Stana Zaganu – Vf Zaganu si retur
Marcaj: 
,
Timp de mers: 8 ore
Echipament: bocanci de munte de iarna, parazapezi, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, pantaloni softshell, bluza de corp – 1, geaca de puf, geaca de ploaie si vant Goretex, geaca softshel- 2, manusi – 2, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, termos, coltari.
Observatii: traseul este dificile in partea superioara, prezinta probleme de orientare, portiuni in care se poate aluneca.
Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
[sgpx gpx=”/wp-content/uploads/gpx/Cheia_-_Stana_-_Vf_Zaganu.gpx”]
Nu știu câte exemplare de zagan mai sunt astăzi in Ciucas, însă sigur ne putem lauda cu un varf si cu o bere artizanală produsă la poalele muntelui, mai exact in localitatea Maneciu. Luam o pauza de la bere astăzi si plecam pe Vârful Zaganu, aflat in partea estica a masivului.
Se anunța o zi frumoasa de Martie cu multe ore de soare, dar dupa o zi in care stratul de zapada a crescut cu vreo 10 – 15 cm. Dis-de-dimineața ajungem in Cheia si parcăm masina la mănăstire. Ne echipam conform cerințelor si o luam din loc. Gonim pe șoseaua ce ocolește orașul si pe care vuiesc tirurile in ambele sensuri. Trecem fara a observa indicatorul care ne arată direcția de mers spre Saua Gropsoarele si Poiana Stanei. Facem cale întoarsă si intram in pădurea întunecată de brazii desi. Ajungem la Raul Zaganu, unde căutam in zadar un loc mai bun de traversare, pana la urma trecem prin apa. Traseele banda albastra si cruce rosie sunt comune pana la un moment dat. Noi il vom urmari pe cel din urma. Nu era pentru prima oară, l-am mai parcurs de doua ori, o data vara si o data primăvara. Si acum tot primavara era, dar cu multa zapada. Prima ținta este stana din Poiana Zaganu, părăsită de ceva vreme. Pana aici am urcat bine, zapada se menținea inca tare si pana la stana facem 2 ore. Ieșiți in poiana, soarele ne ia in primire, astăzi se anunța o zi calda.
Luam o pauza de masa pentru a avea forța, pentru ca urma sa ne luptam cu panta si zapada pana pe varf. Daca pana la stana totul a decurs bine, de aici începe aventura. Zapada moale, nou depusă ne da de furca. Copacii pleostiti de zapada acopereau poteca, fiind nevoiți sa-i scuturam pentru a ne croi drum printre ei. Nici marcajul nu excelează, din când in când dam de cate un marcaj pe stâlp. Găsim urmele de animale la tot pasul, putand identifica ușor ce fiara a fost prin zona. Inca o scurta pauza de hidratare si ne continuam ascensiunea. Marcajul parca întrase in pământ. Desi am fost de doua ori pe traseu, acum configurația lui era alta. Pierdem ceva timp pana deslusim misterul. Copacii încărcați cu zapada acopereau poteca, dând impresia ca peste tot e la fel. Ne învârtim putin prin zona cu GPS – ul in mâna. Ciudat, ca ne arată ca suntem pe traseu. Partea proasta ca marcaje puse pe copaci sunt prea jos, iar zapada le-a acoperit. La fel si pe stâncile pe sub care mergi când ieși din padure. O scoatem la capăt pana la urma si urcam spre ținta noastră, Vf Zaganu. La ieșirea din padure poți avea ceva emoții, mai ales daca ninge mult. Când ieșim pe ultimul culoar, zapada era tare, dar alunecoasa. De lene, nu mai montez coltarii si rau am facut. Dupa câțiva pasi alunec vreo 2 metri, oprindu-ma in bete si rucsac. Astăzi se pare ca avem o zi cu evenimente nedorite. Facem ultimii pași spre creasta, pasim usor pe zapada instabila si îndată suntem sub piatra care marchează Vârful Zaganu.
Am fi vrut sa continuam spre Gropsoarele, sa coboram la Cabana Muntele Rosu, dar timpul pierdut in cautarea marcajului ne-a costat. Asa ca, am facut cale întoarsă. La coborâre ne ducem pe urmele noastre. Descindem lejer. Dintre toate, doar vremea a fost aliatul nostru azi, in rest numai belele. Ciucasul rămâne un munte capricios, cele mai multe evenimente neplăcute aici le-am avut. Intr-o vara străbăteam toată creasta din Pasul Bratocea, iar la coborâre rămâneam fara apa. O aventura pe Babarunca ce părea usoara in prima faza, s-a dovedit a fi o nuca tare in partea superioară datorita zăpezii mari. Anul trecut, când sa ajungem pe varf, o ploaie ne-a stricat bucuria vârfului. Si lista poate continua.
Suntem inapoi la masina la orele 18:00, încadrându-ne bine in timp. Daca am fi ales sa continuam, cu siguranta ne-ar fi prins noaptea vreo 2 ore.
Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.
