Peste vai – Varful Grohotis
Perioada: 3 Mai 2019
Traseu: DN1A – Valea Bobul – Piciorul Grohotis – Varful Gorohotis si retur
Marcaj: Traseu nemarcat (marcat in trecut cu cruce albastra)
Timp de mers: 6 ore 30 minute
Echipament: bocanci de munte, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, pantaloni softshell, bluza de corp – 1, geaca de puf, geaca de ploaie si vant Goretex, geaca softshel- 1, manusi – 1, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1.
Observatii: traseul nu este marcat si prezinta probleme de orientare, in unele locuri se poate aluneca, pe timp de iarna pot fi utili coltarii sau semicoltarii;
Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
Eram intr-o perioada instabila din punct de vedere al vremii. Ploile își faceau aparitia in fiecare zi, iar in munții înalți zăpezile inca erau prezente intr-o stare nu tocmai indicată pentru a fi parcursi. Alegem un munte mai putin umblat de montaniarzi, Munții Grohotisului. El poate fi abordat in principal din Valea Doftanei sau din Cheia, avand doar cateva trasee. Nici marcajele nu excelează, fiind foarte util un GPS-ul sau un smartphone cu o aplicatie mobila de profil. Primăvara si toamna sunt anotimpurile ideale de hoinarit prin el pentru ca stânele nu sunt populate. Eram la a doua vizita. Acum doi ani, intr-un Noiembrie, in care se făcea tranziția de la toamna la iarna, strabateam creasta din Pasul Bratocea pana pe Vârful Grohotis pe o vreme neprietenoasa. Nici acum nu era o situația prea roz, fiind sub amenințarea ploilor dupa ora 14:00.
Traseul ales este unul nemarcat, traseu ce figurează pe hărțile vechi marcat cu cruce albastra. El pleaca pe Valea Bobul, de unde se înscrie la un moment dat pe piciorul de sub Vârful Grohotis si ajunge chiar pe el. Este cel mai scurt traseu spre cel mai înalt varf din acest masiv, 1768 m. Plecam spre Cheia dis de dimineata si, cu 1 km inainte de Mănăstirea Suzana, oprim in parcarea aflată chiar la intrarea pe Valea Bobul. Inca aveam parte de soare, însă norii incepeau sa se strângă. La inceput avem un traseu usor, mergând pe un drum forestier noroios in unele locuri dupa ploile căzute in ultimile zile. Valea nu este asa pustie cum o credeam noi si întâlnim mulți muncitori silvici ce lucrau in zona. Pe harta nu apar, dar sunt mai multe drumuri forestiere pe care ai tendința de a lua-o si ne uitam pe GPS pentru a găsi intrarea pe traseul nostru.
Dupa aproximativ 45 de minute ajungem la punctul in care trebuia sa ne lăsam in dreapta. Găsim niște urme in care ne dam seama ca trebuie sa părăsim drumul forestier. Pare umblat si este marcat cu o dunga rosie din Loc in loc, fiind, probabil, marcaj al ocolului silvic. La inceput traseul este ușor, dar pe parcurs panta se amplifica, iar in unele locuri pasim cu atenție. Întâlnim niște pinteni cu pietre alunecoase din care iti fugea ușor piciorul. Iarna, ar fi recomandați coltarii sau semicoltarii, o poți lua ușor la vale. Urcam bine, cu gândul de a iesi cat mai repede din padure. Totuși facem vreo doua ore. Traseul nu era asa de ușor cum mi-l închipuiam. Are in total peste 1000 de metri diferența de nivel.
Soarele pierdea lupta cu norii când ieseam noi la lumina. Cum ieșim din padure, vedem si stana, însă nu mergem la ea. Continuam spre ținta noastră pe partea stanga a culmii. Track-ul nostru pe acolo ne duce si noi il urmam. Găsim o poteca bine conturată, pana la un moment dat, când se pierde si trebuie sa ne orientăm cat mai bine in teren. Urcam in zig-zag pentru ca panta este abrupta si trageam tare pentru a ieși cat mai repede pe varf. Vremea ne dădea o stare de stres. Ne dam seama ca traseul optim ar fi fost pe culme si nu pe sub ea. Iarna nicidecum nu ar fi o varianta buna pe aici. Ne-am propus ca vom cobori pe culme daca tot am venit pe sub ea si avea sa fie un traseu circuit. Depășim timpul estimat de noi si ne ducem lejer spre 4 ore.
Dam intr-un final de drumul ce traversează creasta si pana pe varf mai facem vreo 10 minute. Track-ul nostru de pe OSM nu era cel mai bun. Chiar si asa, ne-am descurcat bine. Pe varf nu zăbovim mult, nori amenințători veneau din toate părțile si vreau sa ne strice ziua. Câteva poze si in 5 minute facem cale întoarsă, dar ne lăsam la vale pe piciorul Grohotisului. Mult mai bun traseul pe aici si in scurt timp ajungem in padure. Câțiva stropi de ploaie ne fac sa scoatem artileria grea din rucsac, adică gecile si husele pentru rucsacuri. Eram bucuroși ca nu ne-a prins sus, prin padure eram totuși mai feriți de iureș. Pe Ciucas părea ca ii da bine.
Ne continuam coborârea prin stropii de ploaie ce cădeau răzleț. Chiar oprim sa mâncam pe o buturuga. Scăpasem ieftin pana acum. Ne lăsam rapid la vale si in scurt timp ieșim la drum. Cerul începea sa se deschidă din nou, scăpând de griji, astăzi aveam putin noroc. Pana in ora 17:00 suntem la masina si plecam spre Cheia pentru a mânca ceva. Nu prea găsești mare lucru in zona, abia am dat de un mic restaurant la Pensiunea Floarea Soarelui.
Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.
