​   

Perioada: 02 – 03 Octombrie 2026

Traseu: Sambata de Sus – Valea Sambetei – Muchia Dragusului – Saua Racorele – Valea Sambetei – Sambata de Sus

Marcaj: Valea Sambetei – Muchia Dragusului – Saua Racorele Saua Racorele – Valea Sambetei Valea Sambetei – Sambata de Sus

Echipament: bocanci, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, polar – 1, bluza de corp – 1, geaca de ploaie si vant, geaca puf, manusi – 1, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete de trekking, sac de dormit, saltea, crampoane.

Observatii: toamna traseul poate fi dificil din cauza terenului umed ce faciliteaza alunecarea. pe traseu, avem portiuni dificile prevazute cu lanturi; totodata pot fi si acumulari de zapada ce pot facilita alunecarea;

Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

Descarca traseul

     Muchia Drăgușului era unul dintre traseele pe care nu ajunsesem, deși am fost de multe ori în zonă. Aveam două zile libere și gândul meu s-a dus spre Făgăraș, mai exact să înnoptez în creastă pentru apus și răsărit. Și cum varianta pe vale mi se părea ușoară și am tot fost pe ea, am zis: „Hai că mergem pe Drăguș și apoi urcăm prin Fereastra Mică”. Deși știam că va trebui să urcăm în creastă și apoi să revenim în vale, nu am anticipat cât va dura și că s-ar putea să ne prindă noaptea.
     Așadar, ajungem în jurul orei 12 și ne așezăm la drum. Urcăm în dreapta pe un drum ravenat, noroios și frământat de TAF-uri. În asemenea condiții, greutatea începe să se simtă din start, la care se adaugă și panta accentuată. Îi dăm așa și avansăm cu greu prin pădure. Oprim la un moment dat să ne alimentăm și continuăm spre Cantonul lui Romulus Sofonea. Trecuse ceva timp și noi nici nu ieșisem în golul alpin. La canton luăm o pauză, îl inspectăm. Nu este în cele mai bune condiții, dar în caz de urgență ne putem adăposti în el.
​     Urcăm din nou și, după încă o porțiune de pădure, ieșim în zona de jnepeni și ulterior în golul alpin. Marcajul merge în stânga, pe curbă de nivel, și ocolește toate vârfurile. Însă noi urcăm pe culmea matematică până la primul vârf, Hoaghea, pentru priveliște. De aici facem câteva poze și ne legăm cumva de traseul marcat. Continuarea pe culme ar fi fost frumoasă, dar de la ultimul vârf, La Paraul Larg, nu știam cum ar fi fost coborârea în Șaua Răcorele. Și unde mai pui că pe alocuri era și zăpadă sau gheață. Așa că ajungem în traseul marcat, luând la rând fiecare vale. Parcă mergeam în gol. Terenul umed, presărat pe alocuri cu gheață, parcă ne ținea pe loc.
     Seara se apropie ușor, ușor și ne dăm seama că va fi cam greu să ajungem în creastă. Pentru că, ajunși în Șaua Răcorele, constatăm că nici coborârea nu este floare la ureche, ținând cont de condiții. Mai sus, în zona lanțurilor, am apelat la gheruțe (mini-colțari), deși în Făgăraș colțarii trebuie să nu lipsească din rucsac. Dar ne-am făcut treaba și cu acestea, în două zone acoperite de o zăpadă tare și alunecoasă. Abia la lăsarea nopții eram în vale, doar la 1.600 m. Să urci prin Fereastra Mică fără colțari și piolet nu cred că era o variantă prea bună, iar pe traseul spre Fereastra Mare cu siguranță mai făceam vreo 2-3 ore. Ușor obosiți, ne lăsăm la vale. Prima în cale este stâna, pe care o inspectăm. Nu ne lasă o impresie bună; nu prea dorm în astfel de condiții decât dacă e ceva extrem, să mă adăpostesc de vreo furtună. Așa că îi dăm la vale. Văzusem eu ceva pe un grup că mai jos de fosta cabană Sâmbăta ar fi o cabană care primește și montaniarzi. O știam, pentru că acum câțiva ani am pornit de acolo spre Piatra Caprei și se lucra la ea.
     ​Dar înainte de a ajunge la ea, ne încercăm norocul la schit sau la noua cabană. Nici vorbă: cabana era închisă, iar la schit un preot cam nervos nu prea a vrut să audă de noi, pentru că se grăbea, având turiști. Deci, pe viitor, noile cabane construite nu sunt menite să vină în ajutorul oamenilor de munte, ci mai degrabă vor fi spații de cazare pentru enoriași sau pentru cei aduși cu mașinile pentru un selfie pe Instagram.
     Ajunși la cabana Piatra Caprei, proprietarul ne primește cu căldură, în condiții foarte bune. Stăm la povești până mai târziu, la fel și a doua zi dimineață, pentru că eu nu mă grăbeam — trebuia doar să cobor până la mașină. Ciprian și-a continuat traseul spre Dara, iar eu m-am lăsat la vale. Nu mai puteam sta încă o seară, iar doar să urc și să cobor în aceeași zi nu mai avea rost. Făcusem de câteva ori traseele astea, iar eu venisem pentru fotografii cu apusul sau răsăritul.