Anduranta in Bucegi – Valea Morarului
Perioada 23 iulie 2016
Traseu: Busteni – Plaiul Munticelului – Valea Morarului – Vf Bucsoiu Mare – La Prepeleac – Cabana Poiana Izvoarelor – Gura Diham
Timp de mers: 9 ore (5 ore urcare/4 coborare)
Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, parazapezi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 1 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, casca, ochelari de soare, crema de soare, alimente.
Observatii: traseu nemarcat pe Valea Morarului dificil in orice perioada a anului. Prezinta portiuni accidentate unde se poate aluneca, pierde poteca. Nu exista apa pe traseu in partea superioara.
Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomadate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
Inainte cu 2 saptamâni de a încerca sa cucerim cel mai înalt varf din Alpi – Mont Blanc, un antrenament de o intensitate mai mare era bine-venit. Cu o tentativa de a pleca acum doua saptamâni, care a rămas doar in faza de propunere, acum era momentul sa exploram Valea Morarului. Fiind un traseu nemarcat, era de așteptat sa fie unul solicitant, unde iti trebuie o condiție fizica buna.
Ajungem la Busteni cu clasicul regio plin de turiști porniti sa se aventureze pe munții ce străjuiesc de o parte si de alta a Văii Prahova sau a Timisului. In Busteni parca coborâse tot trenul, asa de aglomerat era, nu mai aveai loc in pasajul subteran. Ieșim repede din gara, hotărați sa accedem cat mai repede pe strada Costilei, din capătul căreia începe traseul marcat cu triunghi rosu ce te poarta pe Plaiul Munticelului.
Mergem ceva timp pana a ajunge in dreptul indicatorului ce ne îndrume spre Valea Morarului, de fapt nu este un indicator, ci o inscripție pe piatra. Dupa o ora si jumătate de mers intram pe vale, pe o poteca bine evidențiata inca de la inceput. Asa este tot traseul, doar in doua – trei locuri poți pierde poteca daca nu esti atent. Pe timp de iarna peisajul se schimba complet si numai daca esti bine inițiat in astfel de ture poți parcurge acest traseu, însă este destul de periculos, pentru ca riscul declanșării avalanșelor pe timp de iarna este destul de mare in partea superioară a vaii. De la inceput panta începe sa te solicite, semănând mult cu Jepii Mici, sunt câteva porțiuni unde trebuie putina atenție, dar cu grija le poti depăși. Aveam casca la mine, dar am considerat ca nu este nevoie. Sincer sa fiu nu mi s-a un traseu foarte dificil, ca sa nu fie marcat, pentru ca nu este cu mult mai greu decât cel ce urca pe Jepii Mici, Bucsoiu sau Valea Gaura, poate mi se pare mie. Vremea era ideală de drumeție, însă un aspect pe care nu l-am luat in seama era caldura si care avea sa-mi creeze probleme. De ce, pentru ca luasem putina apa cu mine, iar apa pe acest traseu nu găsești. Noroc cu zapada inca prezenta prin unele locuri, ca am mai umplut sticla. Am urcat in voie pana la penultimul prag, când încep sa simt oboseala. Nu știu daca dormisem 1 ora, iar lipsa apei parca ma descuraja. Știam ca nu e apa pe traseu, dar in ultimile ture in care am fost nu am băut multa apa, iar acum simțeam mereu o stare de sete. In partea de sus ne întâlnim cu mulți turiști, unii dintre ei buni cunoscători ai locurilor, pentru ca știau zonele unde găsești floarea de colț, sângele voinicului.
Ajungem in circul glaciar ce pleaca de la vârful Omu si urcam spre Saua Bucsoiu pe de-a dreptul. Aici luam o pauza de masa de 30 de minute, era necesară dupa atâta efort. Ne tot gândeam daca sa mergem la Omu sau pe Bucsoiu. Am ales ce de-a doua varianta si am urcat pe Bucsoiu in 20 de minute. Pe varf doua grupuri faceau poze, asa ca am asteptat sa ne vina rândul. Aici perspectiva este captivanta, ai in jurul tău o serie de obiective care nu ai cum sa le neglijezi. Nu stam mult pe varf, circa 10 minute, continuând pe traseul ce duce la Prepeleac. Ușor obosiți, traseul ne părea tot mai dificil, nu ca n-ar fi. Am urcat traseul asta, anul trecut si este unul dintre cele mai grele din Bucegi. Urci sau cobori in continuu, doar o singura zona de respiro, am reținut eu, in rest panta si terenul accidentat iti da bătăi de cap. Coboram atenți pana la porțiunea in care intri in amestecul de jnepeni cu diferiți arbuști de zici ca esti in jungla amazoniana, fiind foarte enervante. Poteca este prevăzută cu lanțuri sau cabluri in unele locuri, de care te poți ajuta sa depășești porțiunile mai dificile.
Intr-un tarziu ajungem si in Saua Prepeleacului, de aici nemaiavand mari dificultăți. Coboram fara pauza cu gândul la apa de la Poiana Izvoarelor. Era primul izvor in care ne puteam potoli setea. Pe traseu era bulevard, plin de turiști care urcau probabil spre Malaiesti. Nimic notabil pana in Poiana Izvoarelor, nici nu mai aveam chef de nimic, doar apa era in gândul meu. Am băut ultima gura prin Poiana Bucsoiului, însă nu de-ajuns încât sa ma hidrateze. Ajunsi in Poiana Izvoarelor, aici lumea caută Pokemoni, nicio treaba cu muntele. Ne ducem direct la izvor, era singurul lucru care ma interesa, putea sa ardă tot in jurul meu :)). Dupa ce mi-am potolit setea, am plecat pe ultima porțiune de traseu si in 40 de minute am ajuns la Gura Diham, de unde am luat masina. Cred ca e a patra oară când mergem cu omul asta, are o taraba cu suveniruri, iar in cazul ca nu aveti cu ce merge si nu mai aveti chef de mers pe jos pana in Busteni, il puteti lua.
Cand am ajuns la Gura Diham aveam 9 ore de mers, fiind unul dintre cele mai grele trasee făcute anul asta. Ajunși cu bine, abia așteptam sa savurăm o bere in Busteni, ceea ce am si facut.
Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.
