Perioada: 02 Iunie 2022

---

Trasee: Gura Diham – Valea Morarului – Vf Omu – Valea Cerbului – Gura Diham

---

Marcaj: traseu nemarcat in mare parte;

---

Timp de mers: 9 ore 

---

Echipament: bocanci trei sezoane, ciorapi – 2 perechi, pantaloni softshell, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant Goretex, geaca de puf, manusi liner – 1, manusi groase, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, coltari, piolet, casca;.

---

Observatii: cand avem zapada pe traseu, el poate fi dificil necesintand folosirea echipamentului tehnic (coltari, piolet, casca); pot fi probleme de orientare; 

Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

Descarca track-ul GPX

      Dupa o tura usoara in Munții Ciucas, trecem la lucruri mai serioase si planificam o tura in Muntii Bucegi pe Valea Morarului si Valea Cerbului. Nu sunt nici ele doua vai foarte dificile, însă mai găsim ceva zapada si va trebui sa luam cu noi macar colțari si piolet. 
     Așadar, ajungem la Gura Diham si ne înscriem pe firul Vaii Cerbului inca din start pe o poteca bine conturata. Pana la un moment dat, când ajungem la confluenta cu Valea Morarului, de unde si noi ne vom lasa in dreapta. Poteca, desi nemarcata, este usoara si nu pune probleme de orientare, asa ca ii dam bice pana ieșim in traseul marcat. Deocamdată vremea este frumoasa, chiar prea cald pentru perioada asta.      Dar nu avea sa tina norocul asa mult pentru ca norii incepeau sa se adune. Dam dupa ceva timp de traseul marcat si mergem pe el vreo 25 de minute, unde intalnim de piatra inscripționată ce ne îndruma spre Valea Morarului.
     Mergem putin prin padure, iar când ieșim in golul alpin nu ne lăsam purtați de văile din stanga, Valea Poienii si Valea Adanca, ci ne lăsam in dreapta pe Valea Morarului. Pe măsura ce urcam lăsam in urma pădurea, valea ia un aspect de vale îngusta in care dam de zapada si de avalanse curse asta iarna. In multe locuri chiar de noroi peste zapada. Ne dam seama ca treaba devine serioasă si apelam la echipamentul din dotare, întâi la piolet, apoi la colțari. Eu in prima faza am pus pisicile, însă mai sus voi apela la colțari pentru panta ia proporții. Traseul este ușor pentru cei obișnuiți cu trasee de iarna, pe vai de abrupt. Nu ridica probleme tehnice. Trebuie putina atenție deoarece si cu coltarii se poate aluneca. Zapada este moale si coltarii nu prind la fel de bine ca in cea înghețată.
     Luam altitudine, oprind frecvent pentru poze. Vremea se inchide din ce in ce mai mult si chiar se aude un mârâit in spatele nostru. Spre Creasta Balaurului câteva capre țopăie acrobatic spre mulțumirea noastră, iar noi ii dam talpa pentru ca o ploaie nu ne-ar prinde bine. Depasind ușor ultimul prag, luam decizia de a ieși in Creasta Morarului si nu in sa. Ajungem mai repede la Omu in caz de vine furtuna. Pe ultima suta de metri puterile ne mai lasa si gâfâim intens. Poate si andrenalina si-a luat rolul prea in serios, știind de amenințarea ce avea sa vina.
     Când ajungem la Omu, ploaia începe din ce in ce mai intens, însă nu e de speriat. Ne adăpostim si noi cum putem la statie, iar la scurt timp ieșim afara. Norii inca freamătă iar noi nu mai puteam sta foarte mult. Pe varf sunt mulți oameni, desi e o zi de joi. Bineînțeles, cabana este închisă si nu oferă niciun refugiu celor ce au nevoie sa se adăpostească de un iureș. 
     Inițial, noi aveam de gând sa coboram pe Creasta Balaurului, dar cu ploaia ce ne amenință am zis ca e mai safe pe Valea Cerbului. Ii dam la vale, la inceput pe marcaj, ca mai apoi sa punem coltarii si sa urmam firul vaii. Inca mai erau zone cu zapada de traversat si sa ii scoți mereu nu prea e comod, asa ca direct pe vale a fost o alegere buna. Coboram si repede si este mai plăcut. Nu scapam de amenințarea ploii, dar pana intram in padure scapam ieftin. Câțiva stropi de ploaia ne obliga sa luam gecile. Copacii doborati ii ocolim ușor si ne pravalim peste Busteni. Mergem pe Plaiul Fanului pana la un moment dat, cand găsim o poteca bine conturata care ne scoate chiar la Gura Diham. Putin cam noroioasă, dar de bun augur pentru a nu mai ocoli sau sa cobori pe firul vaii. O ploaie torențiala nu prea e indicat sa te prindă pe vale, asa ca ce am găsit noi era perfect. Ploaia se întețește si nu scapam de o mică udeala pana ajungem la masina. Totuși, am scăpat ieftin la ce se anunța si cum am auzit ca i-a prins pe altii.
     Ajunși jos, eram obositi si rupți de foame, nu luasem mare lucru cu noi si niște sărmăluțe la cabana ne-au prins bine dupa asa efort.