Perioada: 12 – 13 Septembrie 2023

Traseu: Piscul Negru – Vf Mesteacanu – Vf Museteica – Vf Raiosu – Fundu Caprei – Transfagarasan

Marcaj: traseu nemarcat in mare parte

Timp de mers: ziua 1 – 3 ore 30 minute, ziua 2 – 6 ore

Sursa de apa: dupa stana din Piscul Negru nu exista surse de apa

Echipament: bocanci, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 2, polar – 1, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, manusi – 2, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete de trekking, sac de dormit, saltea, cort, arzator cu butelie.

Observatii: traseul prezinta o panta accentuata si necesita abilitati bune de orientare; nu se recomanda parcurgerea lui pe vreme rea;

[sgpx gpx=”/wp-content/uploads/gpx/Piscul_Negru_-_Museteica_-_Transf. (1).gpx”]

     Unei ture in Munții Făgărașului nu-i spui niciodată pas. De câte ori am avut ocazia nu am refuzat propunerea de a explora crestele sau văile Alpilor Transilvaniei. Eram la mijlocul săptămânii si ne propusesem sa urcam in Culmea Museteica pentru fotografie. Poate un apus sau răsărit, in funcție de vreme si de cum aveam noi sa ne simțim. In prima zi am plecat cam târziu, asa ca era greu de crezut ca vom urca asa de repede in creasta, mai ales ca aveam cu noi si rucsacuri grele. Voiam sa înnoptăm in golul alpin.
     De la Piscul Negru, in jur de ora 17, urcam pe traseul marcat răzleț cu cruce albastra. Pana la stana il urmam conștiincioși, apoi il părăsim si urcam noi pe unde credem ca este mai bine. Mergem pe firul vaii, apoi in stanga urcam pe un pinten care scoate untul din noi. Am mai urcat si acum trei ani pe aici, dar nu asa direct. Atunci am iesit aproape de Saua Piscul Negru. Acum aveam de gând sa ieșim sub Vârful Mesteacanu. Cum spuneam, panta iti toarnă plumb in ghete ținând cont de greutatea rucsacului plin cu cele necesare unei înnoptări la cort, plus apa de care aveam nevoie pentru a utiliza si primusul. Vremea este buna, ideală de munte, stane nu mai avem, deci urcam fără griji. Asa credeam noi, dar unul din noi a văzut o ursoaică cu doi pui, dar nu ne-a creat probleme. 
     Ii dam binețe si urcam in zig zag panta care nu ne lasa deloc. Găsim rareori poteci de ciobani, dar in mare parte pasim pe iarba mare sau pe pietre. Noaptea se lasă ușor, fiind lesne de inteles ca ne va prinde si, ideea de ajunge pe Musteica, se năruie. Greutatea din spate își spune cuvântul. Voiam să ajungem măcar sub vârful Mesteacanu să găsim un loc de cort. Chiar la chindie ieșim în culme și ne orientăm de un loc mai drept. Ușor obosiți, instalăm cortul in viteza si aprindem primusul. Voiam să ingurgitam ceva cald. Seara pare a fi una liniștită, cum rar întâlnești in Muntii Făgărașului. Nu bate vântul, iar temperatura este una în limitele normale lunii septembrie. Somnul nu este atât de dulce, pentru ca la orice mișcare tresari. E posibil să ai vizitatori, deși nu tineam mâncarea în cort.
     Dacă la apus nu am prins mare lucru, sperăm ca răsărit să fie mai bine. Ne trezim cu ceva timp înainte de a se iți soarele pe cer și urc pe vârf. Nu prea am noroc de o vreme prea bună. Deși era senin, atmosfera nu era așa curată. Stau ceva pe vârf, însă nu prea ieșea ce voiam eu. Va trebui să cobor, să strângem calabalacul și să ne continuăm aventura.
     Bem o cafea și o întindem. Ajungem în culmea ce duce pe Vârful Museteica și ne ținem de ea. Vremea este bună, perfecta de drumeție. Găsim în imediata apropiere, adică între Mesteacănu și Museteica, câteva flori de colț ce par ca își traiesc ultimele clipe din scurta lor viață. Este unul din puținele locuri din Făgăraș unde le găsim, alături de Piatră Caprei. Urcăm pe vârf, loc bun si pentru o pauză de masa. Priveliștea ne încanta privirea și facem uz de tehnologie pentru a lua cadre cat mai reușite.
     Urmează o coborâre accidentată, pe alocuri zgrunțuroasa, specifică calcarelor. Nu aveam o țintă anume, deși gândul de a urca pe Arpașu Mic nu prea era fezabil. Aveam greutate și sunt niște porțiuni dificile care necesită mobilitate bună sau o coardă pe care noi nu o aveam. Așa ca ne continuăm aventura până pe Raiosu, la ceva distanță între noi, corespondând prin stație. De pe vârf observ o brana cu o potecă bine evidențiată ce îmi stârnește curiozitate. Nu ar fi rău să o încerc pe viitor.
     La un moment dat, în sa, ne gândim să ne lăsăm în vale pentru a ieși în Transfagarasan. Deși nu aveam o potecă sau un track, parcă simteam ceva și găsim un traseu de ciobani ce ne scoate chiar lângă o cascadă. Genunchii fierbeau după o așa pantă. Nu este prima oară când am coborât o astfel de declivitate în zona. Cred ca o sa coboram până la urmă prin toate vaiugile din zona. Nu găsim un binevoitor să ne ducă la mașină, așa ca luăm la pas Transfăgărășanul. Vreo 5 km șerpuim pe asfalt, tăind de vreo două ore acele de păr pe iarbă. O intindem spre casa, intalnind vreo 10 ursi ce asteaptau mancare de la turisti.