De doi ani statea kitul de via ferrata nefolosit, asa ca ne pregatim de o aventura la Baia de Fier. Sunt vreo 20 de trasee amenajate din care vrem sa facem 4-5, atat cat ne permite timpul. Eram informati ca traseele nu sunt foarte bine amenajate si sunt ceva mai grele, pentru ca prizele mecanice nu sunt suficiente, iar franghiile de care te prinzi cu lonja sunt prea largi. 
     Asadar, ajunsi de vineri în jurul orei 16.00 in Baia de Fier, cautam un loc de campare. Campinguri nu prea sunt in zona. Doar unul singur in Polovragi, care parea cam stingher si rudimentar, langa niste gatere. Nu ne-a plăcut, asa ca ne-am dus langa Pestera Muierii si am campat pe marginea râului. E cam la risc, insa nu ne-am întins nici noi prea mult, iar dimineata am strâns corturile. 
     Probabilitatea de a ploua a trecut, prin urmare plecam intr-o scurta drumetie. Mai exact, vrem sa vedem arcada naturala Sura Haiducilor, aflata pe peretele drept al Cheilor Oltetului. Urcam vioi drumul ravenat ce pleaca de langa traseele Via Ferrata Loreley sau Pantera roz, insa ne lasam in stanga. Este cald chiar si la ora 18.00, curgând sudorile de pe noi. Iesim repede la lumina, de unde ne lasam usor stanga. In dreapta avem varianta la Crucea lui Ursache si in stanga la Sura Haiducii. O urcare si o coborare usoara, si indata suntem la arcada. Un loc spectaculos mai putin știut. Avem o vedere bună spre Cheile Olțetului si noroc de soare. In concluzie, pozele aveau sa curgă in valuri si sa ne confirme lucrul asta. Zabovim mult timp aici, apoi ne lasam pe unde am venit. Aveam si alta varianta de retragere, adica pe traseul Loreley, dar nu aveam la noi kitul de via ferrata si era foarte probabil sa ne prindă si noaptea. Am preferat siguranta iar in scurt timp suntem la corturi. Savuram o bere rece, chiar doua, făcând planul pentru a doua zi.
     Ne trezim la prima ora, strângem corturile, mâncam, apoi luam pe noi harnasamentul necesar traseelor via ferrata. Adica lonja dedicata acestui tip de traseu, casca, ham, o caraba de rezerva, un anou si inca o lonja fixa. Se recomanda si o coarda sau un scripete in caz de urgenta. Mai fusesem in zona, dar doar pentru o scurta vizita la Pestera Muierii. De trasee nu știam prea multe. De pe siteul www.via-ferrata.ro citim informațiile si cautam primul traseu de antrenament. Pana ne dumirim noi cum sta treaba, intram pe Crapatura Peșterii, cotata cu un grad de risc A, adica usor si-l devoram usor. Nu aveam noi multe trasee via ferrata la activ, dar cele făcute în italia, traseele nemarcate de prin Bucegi sau Crai, ne dădeau mai mult curaj, asa ca ne avantam spre al doilea traseu. In prima faza facem si podul indian, o acrobatie cam palpitanta si frumoasa. Ne retragem pe punct rosu si cruce rosie ajungând din nou la pestera. Apoi creștem gradul, trecem la Creasta Pesterii, cotata cu gradul B de dificultate. Putin mai expusa, dar nu ridica probleme deosebite si o spulberam si pe asta rapid, trecând acrobatic din nou pe podul indian. 
      Prindem curaj și ne mutam pe partea opusa. Luam in piept traseul Loreley, cotat cu B, iar din el intram pe Pantera Roz. Sărim un nivel, si trecem direct la D. La inceput parea usoara, insa dupa ce ne strecuram printr-un tunel pe burta, dam de doua pasaje dificile ce ne pune tehnica la încercare. Cum spuneam la inceput, cablurile nu sunt fixe și exista riscul de a face balans, astfel gradul de nesiguranta creste. Necesita elemente usoare de catarare, adica o mana pe cablu, una pe o priza naturala. In fata noastră erau 3 persoane, din care doua se retrag. Ne bagam noi si trecem bine de ele, ieșind în creasta. Facem dreapta si ne lasam pe Loreley, urmarind firul vaii. Nici nu mai folosesc lonja si-i dau lejer la vale. Terminam inca doua trasee si mergem spre corturi.
      La prânz luam o pauza, pricinuita si de caldura de la orele amiezii. Dupa 16.00 atacam Spirala Muierii, un traseu ce depășește ca dificultate Pantera Roz. Din prima te ia tare si dam de pasaje dificile ce necesita efort susținut atat pe mâini, cat si pe picioarele. Cablurile sunt mai groase, dar tot largi. Asa ca poți pierde usor controlul. La un moment dat nu reușesc sa trag de mine și ocolesc un pasaj direct. Se simțea oboseala și ca nu aveam forta in brate. Continuam pana ajungem intr-un punct in care se bifurca. Avem un traseu ce continua in spirala si altul in sus. Il alegem pe primul si mai târziu ne dam seama ca el iese in Saritoarea Ursului. Dam si aici de un pasaj dificil, adica o săritoare ce trebuie forta in brate. Asa ca las rucsacul din spate pentru ca la prima încercare nu mergea. Cele 5-6 kile din spate contau. In fata noastră erau doua persoane carora le-a luat ceva timp pana au ieșit sus. Trecem de pasajul dificil si iesim imediat la podul indian. Nu ne ramane decat sa coboram a treia oara pe traseul de retragere si sa incheiem ziua. Avem nevoie si de relax.
      Seara a fost una aglomerata in zona si ne intalnim cu multi pasionati de acest sport cu care schimbam intre noi din experientele noastre. Este o atmosfera placuta. Chiar daca e zona turistica aglomerata, seara nu avem parte evenimente majore de luat in seama, cum se mai intampla in multe zone de la noi din tara. Adica muzica la maxim, gratare, urlete sau mai stiu eu ce. Politia isi face des simtita prezenta prin zona.