Branduse de Malaiesti, Muntii Bucegi
Perioada: 12 Mai 2022
Trasee: La Sipote – Glajerie – Valea Malaiesti – Cabana Malaiesti – Valea Malaiesti – Cabana Diham – Saua Baiului – Valea Grecului – Azuga
Marcaj: La Sipote – Glajarie 
Glajarie – Poiana Malaiesti 
Poiana Malaiesti – Cabana Malaiesti 
Poiana Malaiesti – Cabana Diham Cabana Diham – Saua Baiului – Valea Grecului – Azuga 
Timp de mers: 8 ore 30 minute (2 ore pauza)
Echipament: bocanci trei sezoane, ciorapi – 2 perechi, pantaloni softshell, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant Goretex, geaca de puf, manusi liner – 1, manusi groase, lanterna frontala cu baterii de rezerva, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete trekking.
Observatii: Traseele sunt usoare si nu ridica dificultati tehnice. Iarna, pe Valea Malaiesti pot fi avalanse.
Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
Suntem in plin sezon de branduse de munte, mai exact in luna Mai. Dupa topirea zapezilor, in golul alpin, pajistile au fost invadate de aceasta floare violet ce creaza un peisaj sublim. O gasim in multe masive montane, insa printre cele mai renumite sunt cele de pe Valea Sambetei si cele de pe Valea Malaiesti. Frumusetea celor doua vai glaciare, combinata cu palcurile de flori, invita multi iubitori ai naturii in lunile Aprilie si Mai la un adevarat spectacol. Fiindu-ne mai la indemana Bucegiul, am ales Valea Malaiesti. Poate cel mai umblat traseu din tara noastra datorita obiectivelor deosebite ce se afla pe aceasta vale din nordul Muntilor Bucegi. Pe la Malaiesti trecusem acum un an cand traversam Valea Tiganesti, insa pe la Glajarie aveam vreo 5 – 6 ani, asa ca era momentul sa revin.
De la Sipote, putin mai sus, ne inscriem pe traseul cruce galbena si urmam un drum forestier in multe locuri ravenat si noroios. Vom nevoiti sa urcam si coboram cateva sute de metri pentru a ajunge in Valea Glajariei. Avem traseu comun cu punct rosu, ce se desparte la un moment dat, ducand catre Cabana Diham. Noi ne vom tine de crucea galbena pana ne intalnim cu crucea albastra.
Ajunsi in vale, ne conectam cu traseul ce urca in Poiana Malaiesti, apoi cu banda albastra ce vine din Rasnov. Intram pe traseul clasic si luam altitudine. Intalnim si primii drumeti. Este destula miscare pentru o zi de joi. Urcam in voie pana la punctul de belvedere si, fara a zobovi prea mult, continuam spre cabana. Incepem sa dam si de cateva petice de zapada, iar la culoarul de avalansa de ceva mai multa. O avalansa cursa recent, care a antrenat cu ea si cativa copaci, si-a facut de cap. Pana la cabana ii da bice fara a mai sta pe ganduri. Inca o poiana si mai apoi intram din nou in padure pentru un ultim asalt. In curand aveam sa fim in fata cabanei. Branduse apar inca de liziera padurii si opresc des pentru poze. Nu sar direct in cabana sa iau ceva de mancare sau de baut, cum era de asteptat, ci urc in continuare pe vale pentru a ma bucura de palcurile de flori purpurii. Sunt destule si petrec vreo ora pe langa ele. Din cate am inteles, aceste branduse de primavara ar fi si comestibile comparativ cu cele de toamna care ar fi toxice. Peisajul era asa cum ma asteptam, superb. La cabana primavara abia isi intra in drepturi, sus inca predomina zapada, fiind nevoie in continuare de echipament de iarna. De aceasta data doar pana aici am platit bilet si nu m-am mai aventurat pe hornuri. Le stiu, le-am facut atat vara, cat si iarna. Vreo doua ore profitam de vremea superba. Stam tolaniti la soare pe bancile din fata cabanei, ne-a cam lipsit caldura in ultimul timp.
Dupa sesiunea foto, mancam si descindem pe unde am venit. Pana la un moment dat, pentru ca intentionam sa coboram in Azuga, asa ca va trebui sa trecem Muntele Diham. Urcarea este anosta, o stiu si prea mult chef nu mai am. Urcam vreo 300 m, nu avem incotro, si dupa amiaza suntem in fata Cabanei Diham. Slaba miscare in zona, doar noi si un caine animam zona.
Ne odihnim putin si o intindem spre Saua Baiului. Intentia noastra era de a cobori pe Valea Grecului. Am mai fost de cateva ori pe aici, dar pe traseul paralel ce merge pe drumul forestier. Trecem de Varful Grecului si ne cufundam in valea intunecata pe o panta chinuitoare pentru genunchi. Avem marcaj proaspat vopsit si ne e usor sa ne orientam. Ajunsi pe firul vaii, vom fi nevoiti sa mergem pe o parte si pe alta sau chiar direct prin apa. Este musai sa ai incaltaminte rezistenta la apa, pentru ca altfel vei iesi ud la picioare. Inchidem tura cum nu se poate mai bine, fiindca ajungem la tren cu 5 minute inainte de sosirea lui in gara.
