Din punct de vedere calendaristic ne aflam in plină primăvara, însă in teren lucrurile stateau altfel. Primavara pe care o căutam noi întârzia sa apara, ducand o lupta apriga cu zapada din partea superioară a masivului. O plapuma alba acoperea Bucegiul si se încăpățâna sa intre in cufărul ei pana la iarna viitoare. Caldura a venit de ceva timp in valuri mari, dar nu a izbutit sa o topească, asa ca, doar la poale avem parte de natura vie.
    Adventura noastra incepe devreme, la 08:20 suntem in Busteni, de unde luam cu asalt Strada Caraiman pentru a intra pe Jepii Mari. Traseul il stiam, acum vreo 5 ani, intr-o tura solitara, am parcurs Jepii Mici si Mari intr-o zi, cu o abatere din traseu pe Brana Caraimanului si pe la Cruce. Atunci l-am facut in viteza, oboseala si timpul limitat au contribuit la parcurgerea lui in viteza, fara a-i acorda destula atentie. Acum vream sa-l explorez mult mai iscoditor, cu dese opriri pentru poze. In startul traseului ai varianta care face un mic ocol pe la Cascada Urlatoarea cu apele ei repezi si cu un vuiet asurzitor, dupa care poti reveni in poteca Jepilor Mari.
     Urcam direct pe jepi si, furati de o poteca, constatam ca marcajul disparuse din fata ochilor. Facem cale intoarsa si coboram pana la ultimul marcaj. Intrasem pe Valea Seaca dintre Clai. Nu cadea rau sa-l fi facut si pe asta, insa nu aveam ceea ce ne trebuia la noi. Urcam vioi, binedispusi, soarele stralucea intens de la orele diminetii, iar prin padure pasarele incep sa prinda glas. Verdele crud si florile incearcau sa dea culoare padurii si noi savuram din plin natura. Ruta pe Jepii Mari este mai lejera decat cea de pe Jepii Mici. Putin mai intinsa, ea urca fara mari dificultati tehnice. Pe cateva valcele zapada nu s-a topit, pe doua dintre ele semnaland chiar mici avalanse. Iarna trebuie sa fii precaut cand le traversezi. Altitudinea creste repejor, toti urcam plini de vigoare. O parte din noi ne pregatim pentru Caucaz. Ne trebuie ceva antrenamente, asa ca, nu trebuie sa ne plangem de astfel de trasee. Frunzele copacilor sunt inca fragete, avand o vizibilitate buna in unele zone. Acum era momentul propice sa fac niste poze, ca din ultima tura aveam doar trei.
       Dupa vreo 2 ore de serpuit pe poteca, iesim in golul alpin. Parea sa fim aproape, dar ne dam seama ca mai avem ceva de mers. La orizont se itea din ce in ce mai multa zapada, nu scapam noi cu una, cu doua. Luam o pauza de vreo 15 minute si ne urnim spre portiunea cu lanturi, de la capatul careia intri in jnepenis. Incepe distractia, zapada moale, jnepenis, sunt ultimile lucruri pe care ti le-ai dori intr-o drumetie. Ai doua variante, fie faci cale intoarsa, fie ii dai inainte. Prima varianta o excludem din start, oamenii puternici nu renunta asa usor. Calcam pe unde credeam ca e mai bine, dar uneori zapada se spargea sub greutatea noastra la fel cum se sparge gheata de pe un rau cand are un strat subtire. Frustrant, dar nu ai incotro, strangi din dinti, scoti cu greu piciorul si mergi mai departe. Pana la Canton pierdem vreo ora. Luam un mic repaus, cu gandul ca vom manca la Cabana Piatra Arsa. aveam in cap numai mancare, care mai de care, ciorba, papanasi. Nu aveam sa ne stricam foamea aici. Cantonul se prezinta execrabil, sta sa cada. Nu stiu in propietatea cui se afla, dar nu prea poti sa te bazezi pe el.               Mergem mai departe spre cabana, pe o zapada ce se mentinea tare. Nu imi montasem parazapezile, daca nu am facut-o in jnepenis, ce rost mai avea aici. La cabana, mare tambalau, cred ca erau vreo 100 de copii. Masa pe care o visam putin mai jos, se rezuma doar la o ciorba si cafea. Ei aveau deja meniul stabilit si abia am smuls o ciorba de la ospatar. Foamea era mai profunda decat ca atunci cand am intrat in restaurant. Norocul nostru a fost ca am luat si ceva in rucsac. In Bucegi nu prea te mai bazezi pe cabane. Fie sunt inchise, fie functioneaza in regim de hotel cu mese organizate.
       Am plecat de la cabana printr-o flescaiala sacaitoare. La dreptul ma udasem bine, membrana gore-tex de la bocanc a crapat si nu mai tine la apa. Directia noastra este Piciorul Pietrei Arse. Daca de pe Jepii Mari aveam ceva amintiri, de pe acest traseu ele erau vagi. Tot in coborare il facusem, dupa ce plecasem de la Malaiesti spre Omu, coborasem la Pestera, urcasem la Piatra Arsa si in final coboram in Sinaia. Efectiv, aveam 11 ore de mers. Drumul Reginei credeam ca nu se mai termina, iar in tren am cazut frant. Nici bine nu coboram, ca luam iar pauza. Trebuie sa ne potolim foamea. Luam un loc pe iarba si ne rasfatam cu bunatatile din desaga. Nici peisajul nu trebuia neglijat, locul ales era divin. Descindem relaxati, oprind des, era timp berechet de poze si de stat la palavre. Traseul seama izbitor cu cel pe care am urcat, in multe locuri avand aceeasi configuratie, doar marcajul difera. Ne ia putin timp sa ne dam jos in Poiana Stanii. Din poiana pasim pe Drumul Reginei si coboram in Sinaia. Ajungem cu vreo o ora inaintea trenului, relaxandu-ne la o clatita in parcul din apropierea garii.

Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.

exploregis2017

Arpasu Mic

Instagram post 18037203337274556

Instagram post 17887596307691237

Lacul Capra

Instagram post 17888486140722239

Museteica

Load More... Follow on Instagram