Noapte de iarna la Tiganesti – Muntii Bucegi
Perioada: 31 Ianuarie – 01 Februarie 2026
Traseu: Bran – Clincea – Vf Tiganesti – Refugiul Tiganesti si retur
Marcaj: Bran – Clincea
Culmea Clincei – Vf Tiganesti – Saua Tiganesti traseu de iarna nemarcat
Timp de mers: 6 ore urcare 4 ore coborare
Echipament: bocanci, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 1, polar – 1, bluza de corp – 1, geaca de ploaie si vant, geaca puf, manusi – 1, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete de trekking, sac de dormit, saltea, coltari, piolet.
Observatii: iarna traseul poate fi dificil din cauza acumularilor de zapada ce ingreuneaza mersul;
Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
La Refugiul Tiganesti am fost și am stat de multe ori, însă nu o făcusem iarna. Acum vreo 4 ani prindeam un apus frumos la început de iarnă, însă i-am dat până jos pe timp de noapte. Deși vremea nu arată încurajator de bună, am pus tot ce trebuie pentru o înnoptare hibernală în traistă și Tiganesti scria pe noi. Plecăm la o oră destul de târzie și în mod sigur avea să ne prindă noaptea. Cu rucsac greu și cu zăpada consistentă în partea superioară, cu siguranță timpul parcurgerii acestui traseu va fi mai mare. Urmam traseul clasic pe Clincea până ieșim din pădure, apoi ușor stânga pe traseul de iarnă. Traseul nu implică tehnica, dar este necesar să ai la tine echipament de iarnă. Poate fi gheață și îndeosebi la coborâre este util.
Așadar, pornim pe lângă pârtie și Salvamont luând în piept panta din ce în ce mai mare. Nu prea avem zăpadă. Ea alterneaza cu smocuri de iarba. Greutatea rucsacului se simtea, pentru ca ne cam dezvățasem de cărat angarale pentru înnoptări la cort sau refugiu. Urmam marcajul banda roșie și ne cufundăm în pădurea întunecată. Soare nu avem, iar pe măsură ce urcăm ne luptăm cu ceața, panta și zăpada. Sunt ceva urme vechi, dar s-au așternut încă vreo 20-30 cm în ultima săptămână, contând mult in economia turei. Lupta cea mai grea o dai când ajungi în zona mediană a traseului, adică atunci când aproape să ieși în golul alpin. Acolo se acumulează multă zăpadă și trebuie să înoți prin ea. Cu greutate în spate nu e prea frumos. Timpul parcă zbura și noi progresăm lent. Noaptea avea să ne prindă cu siguranță.
Ieșiți din pădure, nu vedem mai nimic. Doar la câțiva metri în fata. Traseul îl făcusem iarna și știam pe unde merge. Aveam și un track GPS, deci nu aveam emoții. Pe măsură ce urcam traseul devine și mai greu. Panta, zăpada, greutatea și oboseala ne coplesesc. Zăpada se sparge pe alocuri și va trebui să suplimentăm efortul depus. Noapte se lasă ușor și nu mai vedem chiar nimic. Va trebui să facem uz de lanterne pentru a nu ne trezi pe-o cornișă. Cum de multe ori ți-e lene sau creierul refuză să mai gândească din cauza oboselii, îi dăm așa cu gândul să ajungem cat mai repede la refugiu. Adică fără a mai monta colțarii. Concentrarea nu mai e aceeași ca la început și sunt șanse mari să aluneci sau să pleci cu tot cu zăpadă. Ceea ce s-a întâmplat la un moment dat. Puteam fi subiect de știri chiar pe finalul traseului, deși traseul nu este tehnic și cu atenție se poate trece ușor. Însă noaptea, cu ceață și ceva oboseală, o clipă de neatenție este de ajuns. Plus ca în astfel de momente o coardă este esențială, pe care noi nu am mai luat-o. Nu e nevoie, am zis noi.
După câteva ore de luptă cu intemperiile, pentru ca se instalase și o ușoară ninsoare cu ceva viscol, ajungem în ușa refugiului. Refugiul se prezintă bine doar pe jumătate, pentru ca găsim zăpadă spulberată în el. Noi trei și încă o persoană pe care o găsim aici vom dormi într-o noapte de ianuarie la -10 grade. Avem două butelii cu gaz cu care reușim să ne mai întremăm după ce traseul ne-a stors de puteri. Totuși, seara este liniștită, ba chiar senină. Ne cam oftică deoarece toată ziua a fost ceață. Ce frumos ar fi fost ca la apus să ne prindă pe traseu. Sperăm ca a doua zi să fie cu noroc la răsărit. După festin, ne băgăm la somn. Nu mai ies până dimineață din căldura sacului de dormit.
Dimneata este la fel de închisă. Când mă trezesc la răsărit, nu se vedea nimic. Pe ici colo se ivea câte o creasta. Dar avem noroc după vreo jumătate de oră. Norii se sparg și ies coloșii la iveala, Omu și Bucsoiu. Ar fi fost chiar frustrant să nu vedem chiar nimic în tura asta.
Strângem într-un tarziu sarsanalele și îi dăm la vale pe unde am venit. Când suntem pe Varful Tiganesti soarele strălucea intens, dar nu pentru mult timp. La coborâre totul devine opac. Nu ne mai interesa, în curând intrăm în pădure și nu ne doream decât să ajungem cât mai rapid la mașini. Întâlnim câțiva montaniarzi pe traseu, în rest descindem în forță sprijiniți de bețe. La orele amiezii suntem acolo de unde plecasem ieri.
![La apus si rasarit | Muntele Tiganesti, Muntii Bucegi QWHM0651[1]](https://www.exploregis.ro/wp-content/uploads/2023/08/QWHM06511-300x200.jpg)
