Drumul Serpilor – Vf Postavaru – Spinarea Calului | Muntii Postavaru
Perioada: 26 Noiembrie 2022
Traseu: Timișu de Jos – Piatra Crinului – Drumul Serpilor – Vf Postăvaru – Cabana Postăvaru – Spinarea Calului – Saua Calului – Timișu de Sus
Marcaj: Timișu de Jos – Drumul Serpilor – Vf Postăvaru 
Vf Postăvaru – Cabana Postăvaru 
Cabana Postăvaru – Spinarea Calului – Poiana Trei Fetițe – Saua Calului – Timisu de Sus
Timp de mers: 8 ore (4 ore urcare, 3 coborâre, 1 ora pauza)
Echipament: bocanci trei sezoane, ciorapi – 2 perechi, pantaloni softshell, bluză de corp – 1, geacă de ploaie și vânt goretex, geacă de puf, manusi liner – 1, lanternă frontală cu baterii de rezervă, cuțit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, cremă de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS și Glonass, baterie externa – 1, mini-colțari.
Observatii: traseele in condiții de iarnă sunt periculoase; traseele prezintă pantă accentuată, zone cu rupturi de pantă in care se poate aluneca usor; in condiții de zăpada căzută in cantități mari inaintarea poate fi dificilă; traseul pe Spinarea Calului figureaza pe indicatoare ca – Traseu interzis iarna; se recomandă folosirea colțarilor sau a mini-colțarilor; pe traseu se poate forma gheață și pe anumite porțiuni se poate aluneca; pot fi probleme de orientare;
Pentru orientare folositi track-urile GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
Vremea nu se anunța prea bună pentru acest weekend, așa că alegem o drumeție de o zi jn Masivul Postăvaru. Toamna se îngâna cu iarna, o zăpada căzută în strat de câțiva centimetri prevestea începutul sezonului alb peste câteva zile.
Din Timișu de Sus, mergem pe un drum paralel cu calea ferată, printre case ponosite, până intram pe traseul nostru. Trecem rapid un podeț peste râu și ne inscriem pe banda albastra. Panta ia proporții imediat, punându-ne la încercare pregătirea fizică. Traseul îl mai facusem acum ceva ani, însă nu prea îmi mai aduceam aminte de configurația lui. Nu prea ai ce remarca în prima parte, doar un mers prin pădure, acum în ceată. Pe măsura ce urcăm, frigul ne intră în oase și va trebui să mai aruncăm ceva pe noi. Solul este inghețat, iar odată cu creșterea în altitudine apare și zăpada. Frunzele ruginii glazurate cu un strat alb anunțau instalarea iernii. Poteca alunecoasa ne creează ceva probleme, pentru că pe sub stratul de zăpada aveam gheață. Bocancii mei cam tociți de drumeții nu fac față terenului alunecos. In multe locuri chiar poți aluneca, așa că pun ghearele în picioarele. Ce rost avea să mă chinui dacă le aveam in rucsac. Soarele nu avea program azi pe Postăvaru, iar ceața se instalase confortabil în pădurea albă. Mare lucru nu vedem și trebuia sa fim atenți la marcaje, pentru că se pot pierde cu ușurință. Traseul nu este umblat și in multe locuri nu avem o potecă bine conturată.
Ieșim la un moment dat în poiană si ne avântăm spre vârf, într-o ultimă șarjă de pasi apăsați pentru a prinde cat mai bine în gheață. Se aud ceva voci pe vârf, însă nu vedem nimic. Urcam pe el doar de palmares și facem rapid cale intoarsă.
Ne lăsăm la Cabana Postăvaru pentru o pauza de masă. Mâncasem ceva pe traseu, dar nu poți trece pe la cabană fara să savurezi ceva. Atmosfera este bună si de fiecare dată fac un popas aici. Găsim o masă si ne aciuăm pentru o oră la căldură. Mâncarea a intrat bine, la fel si un Cuba Libre, dar nu prea ne venea să mai plecăm. Soba degaja o caldură de toropea pe scaun și știind ca afară e un mic infern format din ceață, frig și ceva zăpadă, cu greu ne dăm duși. Dar mai aveam doar o oră până se înnopta și trebuia să o luam din loc.
Pe drum ne gândim că ar fi fost bine sa întrebăm de cazare. Totuși, i-am dat la vale. Am ales alt traseu, adica cel marcat cu bandă galbenă. O alegere nu prea inspirată, pentru că acest traseu este interzis iarna. Traseul are multe rupturi de panta si o alunecare te-ar scoate cam șifonat. Deși merge doar prin padure, traseul este problematic dacă nu ai ceva colțari sau gheare. Coborâm cu atenție, fiind atenți la marcaj. Ultimile minute de lumină se scurgeau usor și va trebui să iesim cât mai repede de pe porțiunea accidentată. Nu-l țineam minte așa dificil, dar acum zăpada schimba complet situația. E de ajuns un pas gresit ca sa te duci cațiva metri buni la vale.
Odată cu lăsarea serii, panta se mai îndulcește si nu mai avem parte de piatra alunecoasă si zăpada, ci de un amestec de frunze, noroi, crengi și zăpada. Ne ținem de copaci pe unde putem, călcând cu atentie prin semi-intuneric. In curând voi face uz de lanternă pentru a-mi croi drum prin bezna padurii. O ultimă pantă accentuată și ieșim pe drumul forestier ce ne scoate în scurt timp in Timișu de Sus. Cam 3 ore ne-a luat coborârea, iar totul a durat 8 ore, din care 1 ora a fost pauza de la cabană.
