Sus de tot – Varful Moldoveanu

Detalii traseu: timp de mers, marcaj, echipament, observatii.

Perioada 9 – 10 iulie 2017


Echipa: Florin, Teo, Marian


Traseu: Stana lui Burnei – Valea Rea – Portita Vistei – Varful Vistea – Varful Moldoveanu – Curmatura Moldoveanului – Vf Galbena – Curmatura Pojarnei – Stana lui Burnei
Traseu dificil
Timp de mers: Stana lui Burnei – Valea Rea – Varful Moldoveanu 4 ore, Varful Moldoveanu – Curmatura Pojarnei – Stana lui Burnei 4 ore
Marcaj: Stana lui Burnei – Valea Rea – Portita Vistei , Portita Vistei – Vf Vistea , Vf Vistea – Varful Moldoveanu , Varful Moldoveanu – Varful Galbena   , Varful Galbena – Curmatura Pojarnei – Stana lui Burnei  (marcaj sters in prima jumatate a traseului)
Distanta: 9.8 km
Diferenta de nivel: 1153 m urcare, 1159 m coborare

Drum de acces: Slatina – Stana lui Burnei , durata 2 ore, distanta 35 km, portiunea Slatina – Lacul Vasalatu dificila si accidentata


Echipament: bocanci, ciorapi de vara – 3 perechi, pantaloni scurti – 2 perechi, pantaloni lungi, polare – 2, bluza de corp – 1, tricou maneca scurta – 3, geaca de ploaie si vant, manusi, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, cort, saltea, sac de dormit, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa


Observatii: traseul este dificil datorita pantei, terenului accidentat. Necesita o pregatire fizica buna, echipament corespunzator traseelor alpine. Traseul marcat cu cruce albastra este greu de identificat in partea superioara Curmaturii Pojarnei. In caz de vreme rea folositi track-ul GPS. 

 

  

      Exact 4 ani trecuse de la ultima ascensiune pe Vf Moldoveanu, când intr-o tura de 12 ore ajungeam pe cel mai înalt varf din țara noastră. Atunci nu m-am putut bucura foarte mult de varf. Aglomerația si vremea închisă m-au împiedicat sa admir crestele semețe a Munților Fagaras. Ce-i drept ca in Fagaras am avut putine șanse sa prind  o vreme perfecta, cu o vizibilitate buna.  Am învățat din greșeli in ultima perioada, asa ca, acum aveam un plan bine stabilit. In primul rând sa evitam aglomerația specifica vârfurilor celor mai înalte din România, mai ales pe cele unde locul este limitat. De aceea am hotărât sa mergem duminica si luni. Urmăream vremea zilnic, si pe măsura ce se apropia perioada plecării se prefigura a fi buna. Inițial luni era ziua vârfului, însă pe ultima suta de metri pentru dupa-amiaza apăruse o ploicica. Am schimbat programul instant, chiar daca știam ca va fi putin mai obositor, fiind posibil sa ne prindă noaptea. Dis-de-dimineața pornim către Slatina, ultima localitate din care se face accesul pe Valea Rea. Ne aștepta un drum anevoios de 35 de km pana la Stana lui Burnei, plin de gropi in prima parte a lui. Dupa Lacul Vasalatu drumul se prezintă mai bine si mai recuperam din timpul pierdut. Doua ore a durat sa parcurgem cei 35 de km, cam mult ținând cont ca din Titu am facut 2 ore si ceva. In apropierea stanei, unde se termina drumul, cu greu găsești un loc de parcare.  
      Ne echipam in scurt timp si pornim la drum, dar dupa 15 minute ne oprim pentru a mânca ceva. Rezervorul era gol, ceasul trecuse de ora 13:00, fiind necesară alimentarea. Dupa 15 minute reintram in circuit, urma sa luam in piept panta abrupta ce nu te lasa de loc. Traseul este unul dintre cele mai scurte spre Vf Moldoveanu, dupa cel ce pleaca de pe Valea Buda, însă nu este deloc ușor. Iti trebuie o condiție fizica buna, pentru a nu întâmpina dificultati. Incepem sa urcam energic spre primul prag. Toți trei ne prezentam bine, dupa tura hard de 12 ore din Bucegi eram bine antrenați. Sursele de energie incepeau sa își facă efectul. Sucurile cu vitamine nu ne lipsesc in ultimul timp. Am descoperit ca rețeta noastră funcționează bine. Făceam dese opriri, nu aveai cum sa rămâi impasibil la tot ce e in jurul tău. Vremea părea sa fie un aliat perfect in aceasta duminica. Cascadele ce sapa de ani in șir in rocile cristaline a masivului își desfășurau mersul rapid si zgomotos la câțiva pași de traseul nostru. Prima cascada este putin mai sus de stana lui Burnei, si poarta numele de Cascada Zbuciumata, același cu valea din care care vine apa. La fel si cele de mai pe unde urcam noi,  toate își trag numele de la valea pe care curg. Pe măsura ce urcam lumea începea sa coboare. Semn bun ca nu va mai fi multa lume sus. Urcam in continuu timp de doua ore pana la zona mlăștinoasă. Probabil urma unui lac colmatat care inca mai păstrează mărturia ca odată am avut aici un lac glaciar. Pana la Lacul Vestic al Vaii Rele sau Iezerul Triunghiular, cum il cunosc majoritatea, mai mergem cam 20 de minute. Panta era mai domoală, specifica pragurilor glaciare de peste 2000 m, in care ai senzația ca mergi pe un platou si din care pleaca următoarea porțiune abrupta pana la 2500, mai exact ne aflam intr-o caldare glciara. Aceste forme de relief le găsim in Bucegi, Parang, Retezat si Fagaras, masive in care s-au consemnat activități glaciare. Luam o pauza lângă lac, pentru poze si o ciocolata. Plec inainte cu gândul de a ma abate putin din traseu, vream sa vad cum se prezintă Refugiul Portița Vistei. Din sa nu sunt decât 10 minute de mers. Urc vreo 100 de metri rapid, trec putin pe la refugiu, constatand ca e un refugiu care se păstrează inca bine. Pot dormi pana la 10 persoane, chiar si mai multe la nevoie. Plec de la refugiu pentru a ataca ultima porțiune si cea mai dificila pana pe Vârful Moldoveanu. In primul rand ai de urcat o porțiune abrupta pana pe Vf Vistea Mare, care o știam de acum 4 ani, este similară cu cea ce vine dinspre vest. Ușor accidenta si cu o declivitate mare ce te stoarce de energie. Opream din când in când pentru a ne mai intrema si o luam iar din loc.
       Ajunși pe Vistea Mare priveliștea te copleșește, e ceva greu de descris in cuvinte. Perspectiva spre Vârful Moldoveanu este cea mai frumoasa pe care o poți avea. Toate vârfurile înalte din jur erau ușor de identificat, puteai face ora de geografie. Le punctam pe harta rând pe rând. Cum sa nu profiți de șansa asta. Desi sunt doar 17 m diferența intre cele doua vârfuri, mai ai un obstacol de înfruntat. Spintecătura Moldoveanului este cea care iti mai da căteva bătăi de cap pana ajungi sus de tot, pe cel mai înalt varf al țării noastre. Coboram ușor in spintecatura accidentata cu mare atenție. Febra vârfului poate avea consecințe grave intr-o asemenea zona. Doar 10 minute de sacrificiu ne mai despart de a avea România la picioarele noastre. Dupa ce depășim o porțiune de lanțuri, mai mergem putin si pășim pe Acoperișul României. Soarele strălucea in continuare la aceeași intensitate, oferindu-ne prilejul de a ne bucura din plin de Făgăraș. Aveai ocazia sa vezi pana in Cozia sau Buila, sa realizezi panorame sau video de excepție, sa te bucuri de peisajul cu creasta ascuțita ce seamna cu un ferestrau. Alegerea zilei a fost una perfecta, pe varf nu eram decât noi si inca un grup, la ora 17.00 probabil mulți plecau spre casa. Am facut facut ceva poze pe varf, nu știam unde sa ma îndrept mai repede. Cu Teo identificam fiecare varf ce era in raza noastră vizuala. Vreo jumătate de ora a durat extazul nostru pe varf. Eram presați putin si de timp. Trebuia sa ajungem pe lumina pentru a ne orienta dupa in loc de cort.
       Incepem sa coboram din varf pe culmea Galbena, depășim Vârful Rosu, de unde realizam ca avem ceva de coborât in Curmătura Moldoveanului si apoi de urcat același altitudine pana in Vf Galbena. Din Vf Galbena traseul părăsește culmea principala si coboară pe alta secundara in Curmătura Pojarnei. Pe unele harti traseul marcat cruce albastra apare ca ar fi de sub Vf Scarisoara si trece pe la Lacul Galbena cel mare. Aici sunt mai multe lacuri ce poarta numele de Galbena, însă unul dintre ele este mai mare. Traseul pe care am coborât noi nu este marcat bine, poți pierde cu ușurintă poteca. Pe vremea care o aveam noi, mai putin probabil, plus ca aveam si trackul GPS. Iti dadeai repede seama pe unde trebuia sa cobori. Dupa 10 minute de coborât ne oprim pentru o pauza de masa, pentru ca aveam aproape 6 ore de când mâncasem ultima oara. Epuizasem toată energia in urcare. Oboseala începea sa apara, cu greu ne-am ridicat sa plecam. Ne așteptau inca 1000 m de coborâre. In prima parte traseul nu este abrupt, cobori in lung pe o culme in care nu mai urmăream marcajul, era ușor de intuit unde trebuia sa ajungem. Abia dupa primul lac incepem sa ne punem semne de întrebare, asa ca urmărim GPS-ul. Sunt câteva porțiuni unde trebuie depășite niște vaiugi, nu merge sa o iei chiar pe de-a dreptul. Marcajele sunt șterse si cred ca pe vreme rea ti-ar putea crea dificultati, un GPS este esential. In partea stanga întâlnim din nou un lac, iar nu departe facem stanga. Aici practic se întâlneste cu traseul vechi care vine de la lacul mare. Imediat ajungem in Curmătura Pojarnei.
      Suntem abia la 2040 m, nu coborâsem mare lucru. Cum traseul mai avea putini km, nu ne aștepta decât o panta foarte abrupta. In continuu cobori pe o poteca accidentata, pana la un mic prag, dupa care o alta poteca accidentata prin padure iti solicita la maxim genunchii. Nici nu prea mai aveam răbdare, vream sa ajungem cat mai repede sa ne relaxam. Traseul iese chiar in locul unde se termina drumul forestier, la mică distanța de Stana lui Burnei. Daca la urcare ne gândeam ca va fi greu sa găsim un loc, mare ne-a fost surpriza sa constatam ca nu mai era nimeni in zona.
     Am ajuns cam dupa 4 ore de mers din Vf Moldoveanu, tot cat ne-a luat si la urcare, însă am luat pauze mai des si am mers relaxați in prima parte. Studiem bine zona si stabilim sa punem cortul lângă masina. Suna ciudat sa dormi in drum, dar pe lângă stana si in ea mizeria atingea cote alarmante. Mâncarea aruncată pe jos, peturi si ambalaje lasate de asa zișii muntomani iti fac un pic de greață. Stana este folosită pentru innoptare in regim de refugiu, însă la cum arată nu ma prea încânta sa dorm împrejurul ei. Montam cortul in scurt timp, dupa care ne revigoram putin la rau. Țânțarii dau năvăla pe noi si pana apuc sa dau cu Autan, ma aleg cu câteva înțepături. Aiurea pentru mine, ca probabil sunt alergic, pentru ca in câteva ore ma trezesc cu niște umflaturi destul de mari. Noaptea acaparează ușor peisajul mirific din zona. Desi eram obosiți mergem dupa lemne, intenționăm sa facem focul. Luna plină, miriada de stele, focul aprins te trimiteau in lumea viselor. Valea Rea luminata de luna si crestele tăcute ale munților Fagaras te hipnotizau. Stam ceva timp in jurul focului, când la un moment dat observam o lumina pe vale. Inca mai coborau turisti. Ne așteptam sa fie un grup mai mare, dar dupa 30 minute vedem un turist extenuat si putin speriat. Nu avea experiența de munte, mai ales pe timp de noapte. Avea o lanterna in mâna si un cuțit mare, fiind probabil inspirat de Bear Gryls. Putina inconștientă din partea lui, a plecat fara sa își cunoască limitele.  
      Pe la 23:00 închinăm steagul, frigul pătrunzător si oboseala ne-a răpus. Nu știu când s-a facut ziua, am dormit buștean. Dimineața era la fel de frumoasa ca ziua precedenta, dar înșelătoare. Știam ca dupa amiaza ploaia se va dezlănțui cu tunete si fulgere. Am renunțat la ideea de a intra pe Valea lui Stan. La capătul drumului de 35 de km luam calea Bucureștiului cu un mic ocol pentru a vedea Lacul Nucșoara. Chiar când am plecat un grup de trei persoane a plecat spre Moldoveanu. Desi știau de vreme, echipamentul lor era sumar, iar timpul frumos avut la dispoziție era de vreo 4 ore, putin pentru parcurgerea traseului planificat de ei. Nu știu daca i-a prins ploaia, dar cert este ca la ora 14.00 Meteoblue arată înnorat cu ploaie. Ghinion.
      Încheiem aventura noastră pe cel mai înalt varf al țării împliniți de ceea ce am văzut. O asa vreme prinzi rar in Fagaras, sa te poți bucura de peisajul fanstasmagoric a celor mai mari munti din Romania.


Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.



Related Post