Din Iezer in Fagaras | Culmea Mezea – Oticu

Perioada 30 sept – 2 oct 2016

Traseu: Cabana Voina – Stana din Iezer – Refugiul Iezer – Crucea Ateneului – Vf Rosu – Curmatura Oticului – Mezea – Curmatura Bratilei si retur

Timp de mers: Ziua 1 – 8 ore, Ziua 2 – 10 ore, Ziua 3 – 7 ore

Echipament: bocanci, ciorapi 3 perechi, parazapezi, pantaloni de corp, suprapantaloni goretex, manusi – 2 perechi, geaca puf, polare – 2, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, cort, sac de dormit, saltea.

Observatii: traseu dificil datorita lungimii sale. Necesita conditie fizica buna. Exista apa pe traseu.

Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).

Descarca track-ul GPX

De ceva timp stăteam cu gândul la Masivul Fagaras pentru ca toamna este un anotimp ideal de a explora acest masiv si cum Ciprian avea in plan Masivul Iezer, am hotărât sa le prindem pe amândouă in aceeași tura. Singura varianta este pe Culmea Oticu – Mezea – Bratila, pe un traseu lung unde iti trebuie condiție fizica buna. Primul plan era ca in prima seara sa ajungem la Refugiul Iezer, iar a doua seara la Refugiul Bratila, dar am realizat la întoarcere era prea mult pentru o zi sa parcurgem tot traseul si sa ajungem și-n București. Asa ca l-am împărțit in trei părți, cu înnoptare in ambele seri in Curmartura Oticului.
Plecam de joi seara spre Rucar la Ciprian, unde dormim o seara, iar dimineata ne dam trezirea si mergem in Câmpulung sa cumpărăm mancare pentru cele trei zile. Pierdem ceva timp si abia la 11:30 intram pe traseu. Nimeni nu era in zona pentru ca era vineri si nu venise inca lumea. Incepem sa urcam pe drumul forestier pana ce ajungem la bifurcatia punct albastru cu cruce albastra, unul pe vale, altul pe culme. Il alegem pe cel din urma.
Inainte de a intra pe traseu, ne încărcam bateriile cu ceva mancare si incepem urcusul. Traseul nu te lasa deloc inca de la inceput, urci o panta destul de abrupta, știind însă ca aveam ceva de tras, erau circa 1500 m altitudine diferența de nivel. Traseul nu prezintă dificultăți majore si nici nu prea ai nimic de remarcat pana ieși din padure. Dai la un moment dat de un indicator care te îndruma spre izvor. Dupa ce ieși in golul alpin, traseul urca mai domol, de unde si priveliștele devin incantatoare . Este un traseu ce poate fi parcurs si iarna pana la refugiu fara a avea mari dificultăți, poate doar căderile însemnate de zapada sa-ti îngreuneze mersul.
Dupa exact 4 ore si 30 minute, cat scria pe indicator, ajungem la Refugiul Iezer aflat in renovare. A fost pus acoperiș nou, geam și usa termopan cu ajutorul voluntarilor si Salvamontului. Refugiu se prezintă bine si pentru condiții de iarna, având montata si o soba. Luam si aici o gustare si o întindem, pentru ca ceasul era trecut de 17.00, iar pana in Curmătura Oticului mai aveam vreo 3 ore. Ma gândeam sa scurtăm drumul inca de pe culme, dar nu am riscat si am ocolit pe la crucea Ateneului. Ajungem pe cel mai înalt varf, Vf Rosu 2469 m, pe la 18:30 si seara dădea semne ca se apropie.
Avea sa ne prindă pe traseu la frontala. Dupa câteva poze, ne lăsam spre Curmătura Oticului, curmătura ce unește Masivele Iezer si Fagaras. Pe traseu strângeam lemne in ideea de a ne încălzi putin când ajungem. Seara s-a lasat pe deplin si la 20:00 suntem in primul punct in care am stabilit ca dormim. Întuneric bezna si, fara a cunoaște zona, este cam greu sa te orientezi. Pana la urma găsim un loc de cort si o vatra, semn ca mai fusese si altii aici. Montam repede cortul si aprindem focul. Inca de la inceput ceva nu era in regula in zona, nu eram noi numai noi in zona. Dupa vreo o ora si jumatate de stat in jurul focului, timp in care am si mâncat, intram in cort. Dar nicio șansa sa poți dormi, activitatea din jur era din ce in ce mai intensa. Se auzeau ragete de cerb care erau tot mai aproape de noi. Era perioada de împerechere, iar fiecare își adjudeca teritoriul. Dupa putina gălăgie pe care am facut-o, nu se mai auzea nimic, dar chiar si asa noaptea nu a fost asa de odihnitoare, ceea ce avea sa conteze a doua zi pe traseu. Se acumulase ceva oboseala si din zilele anterioare, iar traseul ales era lung.
Ne trezim la prima ora când se luminează, strângem cortul si plecam mai departe, trecem in Munții Fagaras. Dupa ce căutam putin izvorul, intram pe traseu si incepem a doua etapa a traseului. Dar ceva nu mergea, forma pe care o avusem in Parâng era departe. Urcam cu greu orice panta, indiferent de înclinația ei. Aveam aceeași stare ca acum câteva luni, când am urcat pe Hornurile Malaiesti iarna si nu dormisem bine de câteva nopți. Continuam asa pe culme si doar priveliștea din jur ma făcea sa mai uit de oboseala acumulata. Traseul mi se părea lung si ma gândeam la faptul ca trebuia sa ne si întoarcem. Nici Ciprian nu se simțea foarte bine, el venea dupa o perioada de inactivitate, iar pe un asemenea traseu era normal sa se simtă obosit. Dar chiar si asa, ambiție aveam, cu toate ca ne-am gândit de vreo doua ori sa scurtăm traseul.
Ajungem in sfârșit la Refugiul Curmătura Bratilei pe un vant tăios specific zonei de creasta a Făgărașului. Intram in refugiu pentru a lua o pauza si pentru a ne feri de vant. Se poate dormi in refugiu in caz de forța majora, sunt patru locuri unde poți întinde salteaua, in rest trebuie sa pui direct pe pământul umed. Indicat ar fi sa mai pui o folie sau un sac de plastic pentru a nu trage umezeala. In refugiu ne gândeam sa coboram in Dejani, dar aveam masina la Voina si era cam peste mâna sa ajungem sa o luam. Asta e marele dezavantaj când pleci cu masina, trebuie sa te întorci de unde ai plecat. Când ieșim din refugiu, întâlnim pentru prima data turiști in cele doua zile. Intrăm inapoi pe traseu, dupa ce am mâncat niște smochine si alune, fiind parca mai vioi. Nu mai aveam chef de nimic pentru ca traseul il făcusem deja, asa ca mergeam in continuu. Deși părea un traseu mai neumblat, gunoaiele prezente pe traseu ma contraziceau. La întoarcere nu am avut evenimente importante, doar niște afine ușor uscate de zapada care fusese acum o săptămana ne mai tineau din mers. Timpul se scurgea cu rapiditate si era clar ca noaptea ne va prinde din nou pe traseu.
Când ajungem la izvorul Curmătura Oticului, seara era pe deplin lăsată. Nu mai aveam mult pana unde am pus cortul prima seara. circa 10 minute si suntem in sa. Ciprian avea de gând sa facă din nou focul, asa ca, dupa ce am pus cortul, am orbecăit dupa lemne, găsindu-le intr-un final. Am aprins focul, urmând apoi același ritual ca in seara precedenta, mancare, încălzire si cu scopul de a speria animale din jur. Desi cerbul de aseară nu ne-a mai vizitat, cred ca locul era frecventat de mistreți, pentru ca in ambele seri se auzea grohaind. La doua ore de stat lângă foc, intram in cort. Prima seara a fost destul de cald, nici nu inchisesem bine sacul, însă in a doua frigul era mai mult mai pătrunzător. Când ne-am trezit, cortul era înghețat, pe semne ca temperatura ajunsese la 0 grade.
In a doua dimineața am fost mult mai lenesi, abia la 10.00 am plecat la drum. Chiar daca fusese frig seara, vremea era in continuare superba. Plecam spre Vf Rosu cu o usoara întârziere, ma gândeam ca vom recupera la coborâre noi cumva. La inceput părea greu, fiind obosiți, făceam pauze dese, dar pe ultima porțiunea, unde este cel mai abrupt, energia parca a venit de nicăieri. Am urcat in scurt timp in cel mai mare varf al lanțului muntos Iezer&Papusa. Pe varf vremea era mai liniștita, nu mai bătea vantul ca vineri si realizez o panorama Street View cu frumoasa natura prezenta in jurul nostru. Nici 10 minute nu stam si coboram către lac, trecem pe lângă Vf Iezerul Mare, iar când ajungem in dreptul refugiului, luam decizia de a părăsi marcajul si sa coboram direct la el. Nu era un traseu periculos si nu mai avea rost sa mai pierdem timpul pe un traseu pe care am mai fost. Inca de la urcare ziceam ca ar trebui sa nu mai trecem pe refugiu si sa urcam pe direct pe culmea ce da in Vf Iezerul Mare.
La refugiu era activitate mare, voluntarii continuau refacerea refugiului cu micile resurse avute la dispoziție. De la refugiu mai erau inca 3 ore si 30 minute, pe un traseu pe care-l știam, il urcasem acum doi ani. Este un traseu accidentat, care are o panta solicitanta, necesitand putina atenție. Ne mai întâlnim cu câteva persoane care urcau spre refugiu, unii dintre ei cu celebra întrebare – Cat mai este?.
La ora 17:00 ajungem la Voina intr-un miros de grătare, muzica si gălăgie. Si la cabana “nebunia lui Salam” era la moda, asa ca am plecat glonț spre Rucar. Pana am ajuns la Rucar, pana am mâncat s-a facut 19:30. La 22.00 am ajuns in București dupa 3 zile de hoinarit prin Masivele Iezer si Fagaras. Am facut o tura cam solicitanta pentru forma in care eram, dar cu ambiție am dus-o la capăt.