„1 Mai” frumos ca altul – Muntii Piatra Mare
PERIOADA: 1 Mai 2018
Traseu: Timisu de Jos – Dambu Morii – Prapastia Ursului – Cabana Piatra Mare – Vf Piatra Mare – Poiana Pietricica – Tunel Predeal – Predeal
Timp de mers: 9 ore 30 minute cu pauze lungi
Marcaj: Dambu Morii – Refugiul Sipoaia 
, Refugiul Sipoaia – Prapastia Ursului – Iesirea din Canion 
, Iesirea din Canion – Cabana Piatra Mare , Cabana Piatra Mare – Vf Piatra Mare 
, Vf Piatra Mare – Poiana Pietricica – Cioplea 
Surse de apa: Cabana Piatra Mare, Prapastia Ursului
Echipament: bocanci, ciorapi – 2 perechi, pantaloni lungi (gore-tex) – 2, polar – 1, bluza de corp – 2, geaca de ploaie si vant, manusi – 2, lanterna frontala, cutit, folie de supravetuire, rucsac, ochelari de soare, crema de soare, alimente, smartphone dotat cu GPS si Glonass, baterie externa – 1, bete de trekking.
Observatii: traseul este usor, fara dificultati tehnice; traseul necesita o conditie fizica buna. Pe traseul punct albastru pot fi viituri, copaci doborati. Se recomanda parcurgerea traseului cu un numar mai mare de persoane. Zona este frecventata de animale salbatice.
Pentru orientare folositi track-ul GPS, aplicatii recomandate: MapPlus (IOS), Locus Map (Android).
Nici nu apucam sa desfacem bine rucsacul, ca o intindem din nou la munte. Dupa o zi splendita in Munții Penteleu, a venit rândul Masivului Piatra Mare. Un munte apreciat de mine, are câteva trasee interesante, Peștera de Gheata, Drumul Țiganilor, Canionul 7 Scări, Cascada Tamina sunt printre cele mai frumoase. Il vad mai atractiv decât Baiu sau Postavaru.
Alaturi de mine, in formula de start, ii am pe Cristi si inca doi coechipieri noi, Marcel si Paul. Toată echipa pleaca din Gara de Nord cu destinația Timisu de Jos. In trenul CFR, in mod obișnuit, ai timp sa-ti povestești toată viața, asa de greu merge. Întâmplarea a facut sa fie planificata tura chiar de 1 Mai, însă nu avea nicio legătura cu semnificatia zilei. Sarbatorile noastre nu mai au nicio noima, sunt doar niște petreceri de prost gust in care lumea bea si mănâncă pana crapă. Cum intri in Dâmbul Morii traseul este un calvar, atmosfera este una de bâlci. Comercianți care vând chinezării, gălăgie, înjurături, printre care se mai strecoară câte o drumet sau biciclist. Cam asta găsești aici in zilele de weekend sau in sărbătorile legale.
Ca un taifun trecem printre puhoiul de oameni pana la intrarea in canion, de unde facem stanga prin Prăpastia Ursului. Hărmălaia se oprește brusc si începi sa te simți in largul tău. Traseul este unul care ocoleste canionul si care da la un moment dat in Drumul Familiar. Nu prezintă mari dificultati, este varianta de întoarcere daca urci prin canion sau daca vrei sa eviti aglomerația din el. Este o alegere buna, zona are farmecul ei. Când ajungi la Prapastia Ursului o stâncă imensa te întâmpina, loc ideal de joaca pentru alpiniști. Ai si doua izvoare din care iti poti potoli setea cu apa rece si proaspata. Admiram si florile din-mprejur, făcându-le câteva poze. O rupem imediat din loc, avem cale lunga de bătut. Chiar daca scapi de canion, traseul ocolește putin si pierzi si pe aici cam o ora. Ieșim exact la sfârșitul canionului si incepem sa urcam pe banda galbena. Poteca este tot mai populata, multi își încearcă norocul, însă nu toți pot. Traseul e un soi de Jepii Mici, pe care frecvent întâlnești persoane văicărindu-se ca nu mai pot sau întrebându-te daca mai e mult pana la cabana. Se poate si mai rau, poți auzi cele mai alese jargoane sau poți găsi locuri in care unii sparg semințe. Ruta o știu bine, am urcat si coborât de vreo câteva ori, atât vara cat si iarna. Te tine in priza tot timpul, are o panta înclinată ce te obliga sa-ti tragi sufletul din cand in cand. O ciocolata, o aluna de padure, o gura de apa te pune din nou pe picioare. Pe la mijlocul traseului ma zgâiam sa vad varianta nemarcata pe care poți urca direct pe vârful Piatra Mare. Poate fi o varianta pe viitor, pentru ca alea marcate le-am cam terminat.
Creștem in altitudine ușor si in 2 ore ne tolănim in fata cabanei. Norii se plimbau pe cer, iar noi stăteam cu gândul la ploaie. In ultimul moment Meteoblue anunța câțiva stropi de ploaie. Forfota mare in jurul cabanei, nici nu ma așteptam sa fie altfel, este o cabana tranzitata des. Pauza noastră tine 30 de minute, in care mâncam si stam cu burta la soarele care ieșea deseori dintre nori. Un măgar chiar era măgar, pentru ca își bagă nasul printre lucrurile noastre. Mânca orice ii dădeai. O ploua, n-o ploua, noi ii dam inainte. Daca tot am venit pana aici, de ce sa nu urcam pana pe varf. Plus ca aveam plan sa ne aventurăm pe un traseu nou. Cu forte noi luam cu asalt poteca marcată cu banda rosie si cruce rosie. O cunosc ca-n palma si jubilam pe ea. Un forcing de 30 de minute e de ajuns sa fim pe Vf Piatra Mare. Vremea continua sa fie surprinzător de buna, Meteoblue dăduse chix in ziua asta. Am fi vrut sa mai lenevim, dar mai aveam in fata vreo 10 km de parcurs.
Ne lăsam la vale repede, cu gândul sa intram pe punct albastru, un traseu nou, care trebuia sa-l fac acum vreo 4 ani. Pana intr-un punct este comun cu cruce rosie, desi punctul albastru nu apare de la inceput. Putin mai jos dam si triunghi albastru, ruta spre Cabana Rentea. Odată ce trecem de stana, pătrundem in pădurea deasa pe poteca blocată in multe locuri de copacii căzuți. Sărim toate aceste obstacole si când dam de punct albastru facem dreapta. Dam in continuare de copaci doborati de vijelii sau zapada, dându-mi de gândit. Mi-era sa nu am parte de același traseu ca pe la Peștera de Gheata de anul trecut. Avem noroc totusi, doar la inceput poteca era primejdioasa. Copacii căzuți, poteca surpată si coloși ce scârțâiau din toate încheieturile sunt câteva pericole care te pasc iarna sau in timpul ploilor torențiale. Cu cat intram mai adânc in padure, cu atât totul devine mai captivant. Relaxare totala pe un asa traseu, sau poate nu, pentru ca pe trasee sălbatice poți avea musafiri nedoriti. Procedeul este aidoma celui din Penteleu, unde ne-am facut deseori simțită prezenta cu fluierul. Frumoasa zona, poteca trece prin păduri de conifere, printr-o poiana cu o priveliște superba spre Bucegi si uneori intra prin cranguri de foioase. Sălbăticia locului te fascinează, ai impresia ca lumea s-a oprit in loc. Probabil, rar vezi picior de om, traseul este opusul celui ce urca prin canion. Ieșim la drum si credeam ca s-a terminat, ca mai avem putin si suntem in Predeal. Ce-i drept, eram putin nevolnic. Dupa zece ore in Munții Penteleu si vreo opt ore acum, organismul dădea semne de oboseala. Urmărind marcajul, se profila un traseu lung ce trebuia sa sara tunelul. Când urcam, când coboram, parca nu se mai termina. La deal elanul meu se mai atenuase, însă nu capitulasem. Dupa ce dau pe gâtlej niste apa si cateva alune, redobândesc forte proaspete. Organismul duce mult, dar din când in când trebuie sa-i administrezi si ceva resurse.
Dupa o ora prin pădurea deasa, ieșim la lumina in capătul Predealului. De aici ne aștepta un drum anost printre casele cat niște mastodonți, multe din ele total neinspirate si de vânzare. Degeaba ajungem înaintea trenului de 19:45, ca domnita de la casa nu ne-a mai dat bilete. Il luam pe următorul cu legătura prin Ploiești si intr-un târziu suntem la Bucale.
Atentie! Datele au caracter informativ si nu sunt autorizate, neasumandu-ne niciun risc asupra erorilor. Datele pot fi modificate oricand.
